Ascensiunea spirituală este extinderea nivelului de conștiință al individului și evoluția sa către niveluri superioare de înțelegere. Aceasta se produce prin conștientizare, proces ce asigură înțelegerea mai profundă a naturii vieții, a propriei ființe și a conexiunii cu întregul univers. Procesul de schimbare și dezvoltare personală prin care trecem parcurgând calea extinderii conștiinței implică transformarea mentalității, a valorilor și a comportamentelor. Prin transformarea noastră ne vom ridica vibrația și vom experimenta conexiuni mai puternice cu aspecte superioare ale existenței, fie ele numite divinitate, energie universală sau altfel.
„Opere complete. Imaginația creează realitatea. ” – Neville Goddard
(click AICI, dacă vrei să cumperi cartea.)
Neville Goddard ne-a lăsat zece cărți pline de intuiție rar întâlnită din lumea misticismului. Unicitatea acestei lucrări constă în faptul că include toate cele zece cărți ale sale. Cărțile lui Neville sunt comori în sine, dar reunirea lor într-un singur volum face acest volum să fie inegalabil. Dacă aplicăm principiile pe care le descrie, viețile noastre devin din ce în ce mai lucide și se transformă, căpătând un cu totul alt sens.
În această ediție a „Operelor complete ale lui Neville Goddard”, editorul american nu s-a limitat la a compila toate cele zece lucrări spirituale revoluționare ale lui Neville Goddard, devenite clasice, ci a restaurat textele originale, eliminând adaosurile și completările introduse de editorii prea zeloși. În această ediție veți găsi cuvintele lui Goddard, în forma lor cea mai pură și nealterată.
Din cartea “Trezirea imaginației și procesul de căutare spirituală”:
“Cu ajutorul imaginației, putem dezarma și transforma violența din această lume. Relațiile noastre cele mai intime și cele mai puțin intime devin imaginative atunci când ne trezim și devenim conștienți de “misterul ascuns în toate timpurile”, și anume că principiul Hristos există în noi și este imaginația noastră. Când înțelegem acest lucru, ne dăm seama că putem spune că trăim doar atunci când trăim în imaginația noastră.”
Acest volum conține lucrările: “La comanda ta”, “Trezirea imaginației și procesul de căutare spirituală”, “Secretul este ceea ce simțim”, “Libertate pentru toți”, “În afara acestei lumi”, “Rugăciunea – Arta de a crede”, |Însămânțarea și recoltarea”, “Legea și promisiunea”, “Puterea lucidității” și “Norocul tău depinde de credința ta”.
„Supranatural. Cum pot oamenii obișnuiți să facă lucruri neobișnuite” – Joe Dispenza
(click AICI, dacă vrei să cumperi cartea.)
Această carte te va convinge cu argumente științifice solide că oamenii obișnuiți pot face lucruri neobișnuite, atâta timp cât își depășesc convingerile limitative cu care au crescut. Știința deține dovezi ale vindecării spontane a nenumărate boli, documentate de Institutul de Științe Noetice (IONS) prin 3.500 de referințe în peste 800 de reviste publicate în 20 de limbi.
Dr. Joe Dispenza demonstrează că suntem capabili de lucruri extraordinare plecând de la premisa că acceptarea potențialului uman extins este o tendință dominantă în zilele noastre, iar întrebarea “Ce este posibil în viață?” a devenit “Cum facem asta?”. „Supranatural”este un răspuns complex la această întrebare: Cum putem să ne punem în practică potențialul extraordinar în viața de zi cu zi?
Cartea vorbește atât despre misticism, cât și despre vindecare și crearea de noi oportunități în viață. La finalul celor 14 capitole, vei avea toate informațiile de care ai nevoie pentru a deveni supranatural. Fiecare capitol va însemna o nouă treaptă spre a debloca abilitățile tale extraordinare.
Tu ești placebo. Cum să-ți transformi mintea în materie, făcând-o să conteze. – Joe Dispenza
(click AICI, dacă vrei să cumperi cartea.)
Este posibil să te vindeci doar prin puterea gândului, fără medicamente sau intervenții chirurgicale, iar acest lucru se întâmplă mai des decât ți-ai putea imagina. În cartea „Tu ești placebo”, Joe Dispenza explorează istoria, știința și aplicațiile practice ale așa-numitului efect placebo, prezentând numeroase studii de caz atent documentate și cu adevărat uimitoare, în care oamenii, prin credința lor într-un placebo, au reușit să învingă boli precum cancerul, depresia, artrita și tremurul cauzat de boala Parkinson. Autorul se întreabă: “Este posibil să înveți despre principiile placebo și, fără să te bazezi pe medicamente, să faci aceleași schimbări interne pentru sănătate și, în cele din urmă, pentru viață?”.
Dacă efectul placebo este o consecință a modului în care un gând poate schimba fiziologia – ar putea fi numit controlul minții asupra materiei – atunci probabil că ar trebui să-ți examinezi gândurile și modul în care acestea interacționează cu creierul și corpul tău.
„Mintea și materia nu sunt elemente separate, gândurile și sentimentele noastre conștiente și inconștiente sunt modelele care ne controlează destinul. Perseverența, convingerea și concentrarea pentru a manifesta orice viitor posibil se află în mintea umană și în mintea posibilităților infinite create în câmpul cuantic.” -Dr. Joe Dispenza