Iubirea este un sentiment înălțător, este ceea ce pare că ne dă un nou început, ne dă senzația unei conexiuni profunde și ne dă liniștea cauzată de o stare de certitudine. Iubirea pare că ne ghidează într-o oarecare măsură în viață. Atunci când iubim, o parte din noi iese la suprafață, o versiune a noastră mai răbdătoare, mai optimistă, mai veselă, mai deschisă și mai încrezătoare. Această versiune se înalță și are capacitatea de a vindeca versiunile noastre rănite și abandonate.
Toate emoțiile și sentimentele noastre provin din două stări de bază: frica și iubirea. Frica ne creează toate ramificațiile emoțiilor negative iar iubirea pare să alimenteze toate emoțiile pozitive. Din cauza neînțelegerii acestor aspecte de bază, s-au creat o serie de credințe nu tocmai adevărate despre iubire, credințe care creează confuzie și ne îngreunează viața. Iată care sunt aceste credințe false:
Prima credință falsă: Iubirea romantică este suprema formă de iubire
Primul mit despre iubire presupune reducerea acesteia la un singur tip de afecțiune: dragostea romantică. Din cauza societății în care trăim, care a mediatizat iubirea romantică portretizând-o în filme, cărți, melodii și în toate formele de exprimare ca fiind elementul principal, în mintea oamenilor s-a înrădăcinat ideea că chiar așa stau lucrurile. Filmele de dragoste care idealizează iubirea romantică și o limitează la același tip de poveste, cu aceleași întâmplări și același ,,sfârșit fericit” par să ofere rețeta de succes pentru orice producție cinematică. Melodiile care se produc și care au ca temă principală ori etapa de început a unei relații ori suferința resimțită în urma unei despărțiri domină întreaga industrie muzicală. Astfel, mintea noastră a îmbrățișat această perspectivă, că iubirea romantică este principala formă de iubire.
Din cauza acestei perspective, vocabularul nostru este destul de sărac când vine vorba de a descrie acest sentiment. În limba sanscrită existau 96 de cuvinte pentru a descrie iubirea, în limba persană se foloseau 80, iar în greaca veche existau 6 cuvinte pentru a descrie diferite forme de iubire, valorificate în mod egal:
- Eros – folosit pentru a descrie pasiunea sexuală
- Philia – termenul utilizat pentru a descrie iubirea resimțită în cadrul unei prietenii, iubirea platonică
- Ludus – iubirea ludică, iubirea prin joc
- Agape – termen utilizat pentru dragostea altruistă direcționată către toată lumea. Acest cuvânt a fost tradus în latină prin ,,caritas”, cuvânt ce stă la baza actualului nostru termen ,,caritate”
- Pragma – iubirea durabilă, iubirea pragmatică sau matură
- Philautia – iubirea de sine.
Prin limitarea la o singură perspectivă de a privi iubirea au apărut diverse probleme în legătură cu modul în care oamenii se percep pe ei înșiși și pe cei din jur. S-a creat falsa impresie că o relație romantică este singura modalitate prin care un om se poate simți împlinit și fericit. Astfel, o persoană care alege să nu se implice într-o relație romantică este privită cu ochi sceptici de cei din jurul său. Presiunea de a căuta și de a trăi o formă de iubire asemănătoare cu cea prezentată în mass-media duce la sentimente de inadecvare și anxietate deoarece oamenii cred că nu există altă posibilitate de a duce o viață împlinitoare. Ba mai mult, raportarea la imaginea iubirii ideale scade semnificativ satisfacția din orice relație am încerca să construim, deoarece presupune comparații permanente cu ceva ce nu numai că nu există dar nici nu îl dorim intrinsec.
Așadar, complexitatea societății în care trăim ar trebui să ne îmbogățească felul în care ne raportăm la iubire, să ne dea mai multe tipuri de iubire pe care să le experimentăm, nu să ne limiteze la un singur tipar. Iubirea pentru o ocupație, pentru un domeniu, pentru o idee, pentru o activitate, pentru un fel de mâncare, pentru un loc sau pentru orice persoană indiferent de relația pe care o avem cu ea, sunt tipuri de iubire din care putem învăța permanent și pe care le putem experimenta pentru a ne îmbogăți viața. Atunci când ne deschidem spre multitudinea de forme pe care le are iubirea ne putem îmbogăți experiența în moduri nebănuite și ne putem lăsa impresionați de aspecte pe care nu le-am putea anticipa niciodată prin limitarea doar la câteva forme de iubire.
A doua credință falsă: Iubirea doare
Adesea auzim fie în spusele celor din jur, fie în mass-media sintagme de tipul: „Iubirea doare”, „Trebuie să suferim când iubim” sau ,,Nu există iubire fără sacrificiu”. Acesta este cel de-al doilea mit despre iubire: a te raporta la ea ca la ceva care, inevitabil, produce suferință.
În experiența noastră este destul de rar, dacă nu chiar imposibil, să trăim emoții pure. Adesea, ele se întrepătrund și ne creează experiențe unice și dificil de exprimat. Astfel, putem simți bucurie și teamă în același timp atunci când apare o oportunitate nouă sau mânie și totodată compasiune atunci când avem un conflict cu o persoană dragă. Probabil că, din același motiv, s-a ajuns la credința eronată că iubirea implică suferință. Putem simți suferință atunci când iubim, sau atunci când credem că iubim, însă suferința nu este cauzată de iubire. Durerea este mai degrabă cauzată de lipsa iubirii. Durerea îi aparține egoului, cel care se teme permanent că pierde din posesie ceva ce crede că-i aparține. Egoul nu știe însă ce este iubirea. Suferim în dragoste atunci când tratăm iubirea ca fiind un set de așteptări pe care le avem și nu ne-au fost împlinite. Putem suferi atunci când ne despărțim de o persoană deoarece am ales îndemnați de ego, să transformăm momentul încheierii relației, să transformăm iubirea în sentimentul pierderii, în loc să o îndreptăm spre binele cel mai înalt ale ambelor persoane. Cum am putea să suferim când cineva alege să plece de lângă noi dacă noi susținem că iubim acea persoană? Dacă iubim acea persoană înseamnă că îi dorim binele iar dacă aceasta decide că îi este mai bine în alt loc, înseamnă că această decizie ar trebui să ne bucure nu să ne facă să suferim.
Ceea ce ne face să resimțim emoții negative asociate cu o așa-zisă iubire sunt neîncrederea, lipsa iubirii pentru sine, tiparele disfuncționale de atașament pe care ni le-am format, dependența de ceva exterior nouă cauzată de fuga de noi înșine sau incapacitatea de a vedea nenumăratele forme de iubire din jurul nostru.
Noi alegem să simțim suferință, așa cum tot noi alegem să iubim iarăși și iarăși. Calea corectă este iubirea, care, dacă este practicată fără așteptări și fără limitări, va ajuta la vindecarea părților din noi rănite și generatoare de durere.
A treia credință falsă: Iubirea este o monedă de schimb
Un al treilea mit despre iubire este că iubirea este cuantificabilă, finită și, ca atare, ar trebui să avem grijă spre cine o îndreptăm și în ce circumstanțe. Tratăm iubirea pe care o dăruim ca pe ceva de preț dar nu cu sensul benefic al unui lucru valoros, frumos și vindecător, ci o tratăm ca pe o monedă cu care facem târguieli. Atunci când oamenii ne sunt de folos, ne arată că sunt de încredere sau se dovedesc a fi persoane pe care noi le dorim, iar noi alegem să facem gesturi de iubire față de ei. Pe de altă parte, atunci când unele persoane se dovedesc a nu fi tocmai de dorit sau au comportamente care vin în dezacord cu credințele noastre, limităm și noi afecțiunea față de ele. Tratăm iubirea ca pe ceva ce trebuie câștigat și credem în profunzimea noastră că iubirea este ceva ce nu merită toată lumea. Acest lucru duce la iluzia că și noi la rândul nostru ar trebui să câștigăm iubirea celorlalți și ajungem să facem ecuații complicate și să măsurăm cu grijă fiecare gest sau fiecare cuvânt care exprimă iubirea față de ceilalți.
De unde provin aceste credințe false?
Aceste credințe limitative provin din vulnerabilitatea pe care o simțim când ne deschidem sufletul față de ceilalți. Privim vulnerabilitatea ca fiind o slăbiciune, un punct sensibil în care oricine ar putea să lovească iar noi nu ne vom putea apăra, ceea ce va conduce la rănirea noastră. Apare astfel frica. Resimțind frică, vom manifesta nevoia de a ne proteja și ne vom închide inimile.
Vulnerabilitatea care rezultă din exprimarea iubirii nu este un semn de slăbiciune, ci definește acele părțile din noi care sunt autentice, sunt părțile sufletului nostru neșlefuite sau părțile sufletului nostru care nu au prins încă forma acceptată de societate. Deși pare că a le ascunde este o idee bună pentru că le-am proteja astfel, lucrurile se întâmplă exact invers. Atunci când dăruim iubire și ne deschidem sufletul față de ceilalți, necondiționat, părțile unice din sufletul nostru au șansa să se arate, să fie în lumină și să vorbească o limbă universală pe care, intuitiv, o înțelege toată lumea. Doar astfel iubirea nu se consumă și nu ne pune în pericol. Ea se extinde și creează mai mult spațiu interior în care lumina poate intra și poate vindeca.
Un gând de încheiere
În concluzie, iubirea nu este de un singur tip, ci are o multitudine de fațete pe care fiecare dintre noi le poate vedea, le poate experimenta, descoperind forme noi și unice ale ei. Iubirea nu doare. Atunci când ceva ne face să suferim, cheia vindecării este să investim și mai multă iubire. Iubirea nu este măsurabilă, nu este ceva ce să păstrăm pentru noi sau pentru momentul potrivit, ci este ceva ce, dacă dăruim se multiplică, se extinde și poate naște noi forme, manifestări și circumstanțe pozitive în jurul nostru. Așadar, este datoria noastră să găsim noi moduri de a manifesta acest sentiment minunat și vindecător pentru a trăi experiențe împlinitoare și pentru a aduce un plus în viața celor care ne înconjoară. Prin iubire putem transforma lumea într-un loc mai bun decât l-am găsit, atunci când am decis să venim să experimentăm planul material.
