marți, septembrie 17, 2024
libris.ro
AcasăADEVĂRURI GREU DE SUPORTATAdevăruri de tot felul despre puterea blestemelor

Adevăruri de tot felul despre puterea blestemelor

Pentru că nu puțini sunt aceia care se întreabă dacă blestemele sunt reale și dacă da, cum se poate scăpa de sub influența lor, ne încumetăm să răspundem cu argumente care sunt convins că o să-i mulțumească pe cei mai mulți dintre voi. Există oare blestemele? Am pus această întrebare unui bătrân înțelept. Știți ce mi-a răspuns? Dacă există binecuvântările, cu siguranță există și blestemele !

Mai în glumă, mai în serios, atunci când omul se confruntă cu un lanț de ghinioane în viață, se trezește deseori rostind cuvintele: “of, parcă sunt blestemat”. În funcție de nivelul fiecăruia de credință în farmece și blesteme de tot felul, de temerile personale față de acestea și de condiționările sociale și religioase la care a fost supus de-a lungul vieții, omul fie ignoră ideea că este blestemat, fie caută soluții pentru a ieși de sub puterea blestemului. Ceea ce nu știu însă cei care caută cu disperare soluții pentru a scăpa de farmece și blesteme este că puterea farmecelor și blestemelor de a influența oamenii provine din însăși credința lor în veridicitatea farmecelor și blestemelor. Și pentru că nu știu, începe aventura. Unii se duc la preoți, alții la vrăjitoare, alții la feluriți specialiști în ezoterism, iar alții sunt sufocați de obsesia că nu se mai poate face nimic și că nu au încotro, trebuie să trăiască sub puterea blestemului.

Influența blestemelor provine din fundamentarea lor în cultură. Mai exact, prin educație și narațiuni sociale, noțiunea de blesteme se perpetuează în timp și devine astfel acceptabilă din punct de vedere cultural. Mediatizarea excesivă nu numai că a făcut celebre câteva blesteme, cum ar fi cel al faraonului egiptean Tutankamon, sau blestemul lui Kennedy, dar a și indus și accentuat puternic ideea că blestemele există. Din perspectivă științifică, blestemele au explicații raționale. Acestea clarifică de ce oamenii atribuie în mod direct puteri supranaturale unor evenimente negative cu care se confruntă în viață. Credința în blesteme este întotdeauna asociată cu anumite caracteristici ale personalității, în special toleranța la ambiguitate și nevrotism. Credința puternică într-un blestem poate produce persoanei care are o asemenea credință, percepția unei nenorociri inevitabile. Și nu numai. Chiar și simpla sugestie a ghinionului poate produce rezultate negative în viața unei astfel de persoane. Cercetătorii numesc acest lucru Efectul Nocebo, vărul mai întunecat al lui Placebo, care știți ce este: capacitatea de a ne vindeca pe baza credinței sau prin autosugestia că am luat un medicament cu puteri curative, în timp ce nouă ni s-a administrat o simplă pilulă cu zahăr, fără nicio substanță activă care să aibă efect direct asupra bolii. Nocebo este fix opusul lui PLACEBO. Despre efectul NOCEBO, cu toate consecințele sale negative asupra vieții umane, vom vorbi pe larg într-un episod viitor, pentru că este o mare problemă a omenirii căreia trebuie să-i acordăm importanța cuvenită.

Să vedem acum ce spun specialiștii psihologi, ce spun specialiștii ezoteriști dar și ce spun învățăturile biblice, pentru a înțelege pe deplin cum stă treaba cu blestemele. În psihologie lucrurile sunt destul de clare. Credința în blesteme poate apărea din modul de gândire. Oamenii au două moduri distincte de luare a deciziilor:

– sistemul rapid, automat, predispus la prejudecăți și erori sistematice, sistem în cea mai mare parte inconștient și

– sistemul lent, controlat, care presupune efortul gândirii raționale.

Persoanele predispuse să creadă în blesteme le investesc cu putere căzând victime propriului sistem de convingeri sau credințe. Acestea sunt persoanele care iau deciziile pe baza sistemului de gândire rapid, automat și predispus la prejudecăți și erori sistematice. Deși, desigur, nu există dovezi științifice care să susțină baza supranaturală a blestemelor, ele pot avea totuși o puternică influență psihologică asupra oamenilor. A crede în blesteme, poate submina luarea deciziilor, bunăstarea și încrederea în sine. În cazuri extreme, blestemele pot facilita apariția ideilor neobișnuite, subminarea gândirii critice sau pot produce comportamente ciudate. Studiile efectuate asupra credinței oamenilor în blesteme, împart blestemele în 3 mari categorii:

– blesteme personale

– blesteme familiale

– și blesteme generaționale

Noțiunea de blestem își are originile în mitologia greacă. Pe parcursul secolelor și mileniilor, credința în blestemele ereditare, cele moștenite de la o generație la alta, a fost preluată de noile religii, filozofii și dogme care aveau să apară. În lumea europeană timpurie, ideea păcatului ereditar a fost mai întâi subsumată principiului creștin al păcatului originar iar mai apoi, în mare parte, aruncată la gunoi de idealurile iluministe ale raționalității și libertății personale. În mod ironic însă, ideea blestemului ereditar este susținută chiar de una dintre cele mai înalte realizări ale Iluminismului: știința modernă. Dacă studiile științifice de comportamentism stabilesc clar că eficiența unui blestem asupra unei persoane este determinată de gradul de credință al acelei persoane în blestem, cele de epigenetică demonstrează că alterările în expresia genelor unei generații, cauzate de factori de mediu și experiență, pot fi transmise generațiilor următoare, chiar dacă secvențele ADN în sine nu se schimbă. Studiindu-se modul în care mediile ancestrale își lasă amprenta asupra generațiilor descendente, unui grup de șoareci i-a fost adminstrat de cinci ori pe zi, timp de 3 zile, șocul expunerii la acetofenonă, substanță chimică al cărei miros nu era cunoscut acelui grup de șoareci. După împerechere, s-a constatat că puii următoarelor 5 generații au crescut cu o sensibilitate ridicată la acetofenonă.

În cazul oamenilor s-a stabilit de exemplu că o femeie gravidă care se confruntă frecvent cu înfometarea, este expusă riscului de a da naștere unui copil care va suferi de-a lungul vieții de obezitate și diabet de tip II. Un alt exemplu elocvent este acela că în cazul supraviețuitorilor Holocaustului care au manifestat tulburări de stres post traumatic, s-a constatat că au transmis copiilor o predispoziție genetică pentru asemenea tulburări. Cercetători au stabilit că nu doar traumele sunt transmise de la o generație la alta. Conștiinciozitatea, amabilitatea sau agresivitatea pot fi și ele ereditare, fără ca secvența ADN în sine să se modifice în vreun fel. Lumea științifică a concluzionat așadar că influențele de mediu și cele culturale modelează identitatea într-o măsură mult mai mare decât genele. Ce înseamnă asta? Înseamnă că alegerile pe care le facem în viață sunt momente critice și pot conduce la realități diferite. Fiecare decizie își are propria ei consecință. Modul în care alegem ne poate conduce fie la binecuvântări fie la blesteme, și asta nu numai pentru noi, ci și pentru descendenții noștri. Vă recomand cu căldură cartea BIOLOGIA CREDINȚEI, semnată de dr. Bruce LIPTON.

Să vedem concret, practic, ce sunt mai exact blestemele și cum apar ele în viața omului. Noi, românii trăim într-o lume majoritar creștină. Câteva dintre indiciile pe care creștinii le apreciază ca fiind dovada că trăiesc sub puterea unor blesteme, sunt obsesia de a fi ghinionist, problemele psihice și emoționale, bolile cronice, avorturile spontane, problemele de căsătorie și familie, dificultățile financiare, anumite stângăcii sau predispoziția la accidente. Oamenii tind, în marea lor majoritate să considere blestemele ca având origine divină sau paranormală. Nicio clipă nu luăm în calcul adevărul că, de fapt, prin utilizarea inconștientă a cuvintelor noastre, a afirmațiilor noastre, aruncăm blesteme asupra noastră sau asupra altora. La început a fost cuvântul, nu-i așa?

Te-ai simțit vreodată atât de furios pentru că ai fost maltratat fizic sau psihic, încât ți-ai dorit să te răzbuni afirmând chestii de genul: “să fie să suferi cum am suferit eu”? Cine nu a trecut printr-o astfel de situație, este fie sfânt, fie extraterestru. Ori de câte ori o persoană dorește răul – motivat sau nu – unei alte persoane și când pune energie și emoție în spatele acestei dorințe, se naște un blestem. Cunoscătorii secretelor celor 12 Legi Spirituale ale Universului știu că atragem în lumea reală fix ceea ce gândim. Dorind răul, vom atrage răul. Și acum, lucrurile încep să se complice. În viața noastră, atragem cu siguranță răul, dar ce ce întâmplă cu persoana căreia îi dorim răul? Ce putere are blestemul asupra persoanei blestemate? Orice blestem formulat este investit cu un anumit tip de energie a cărei forță  depinde de energia gândului persoanei care îl formulează, de acuratețea cuvintelor prin care este formulat și intensitatea emoțională pe fondul căreia a fost rostit. Un blestem are efect asupra unei persoane atunci când persoana blestemată decide, inconștient sau nu, să preia energia blestemului în câmpul său energetic. Și asta nu se întâmplă decât în două situații:

– atunci când persoana blestemată simte că merită blestemul pentru că se simte vinovată de ceva și

– atunci când persoana blestemată se teme puternic de potențialele efecte ale blestemelui asupra sa, din cauza convingerilor sale sau sistemului său de credințe.

Puterea unui virus nu este suficientă pentru a ne ataca organismul. Trebuie să fie favorizată de un sistem imunitar deficitar al organismului atacat. La fel se întâmplă și în cazul blestemelor. Pentru ca un blestem să producă efecte, nu este suficientă doar energia cu care persoana care blesteamă investește blestemul. Este nevoie de un sistem imunitar energetic slab care să permită energiei blestemului să fie absorbită în câmpul energetic al persoanei blestemate și astfel, blestemul să aibă efect asupra sa. O persoană cu o imunitate energetică puternică, aflată în armonie cu Legile Spirituale ale Universului, nu poate fi victima niciunui blestem. În practicile ezoterice și unele practici religioase, sănătatea energetică a spațiilor în care trăim se poate obține prin utilizarea fumului de tămâie, a fumului de salvie, a sării sau a lămâilor, pentru eliminarea energiilor negative. Sunt practici eficiente! Despre cum scăpați de energiile negative cu ajutorul sării, lămâilor și salviei, vă puteți documenta citind articolele din categoria ELIMINAREA ENERGIILOR NEGATIVE. Băile cu apă sărată sau perierea aurei energetice a corpului cu două jumătăți de lămâie sunt și ele eficiente. Însă, cele mai eficiente vaccinuri energetice de imunizare împotriva blestemelor, nu sunt aceste practici, cum nu sunt nici amuletele sau talismanele, ci sistemele noastre de convingeri și credințe. Doar convingerile și credințele noastre pot conferi blestemelor putere de imact asupra vieții noastre. Nimic altceva !

Rețineți acest mare adevăr: niciun lucru din exteriorul ființei noastre nu are putere dacă nu-l investim prin credința noastră cu o anumită putere. Fie ele acele lucruri, amulete, talismane, cruciulițe, icoane și alte obiecte de cult. Nu aceste obiecte ne oferă protecție, ci credința noastră în puterea cu care noi le investim. Nu am face deloc rău, dacă ne-am centra credința pe adevărata noastră putere interioară, nu pe obiectele din lumea materială, manifestată. Știu. Asta presupune o conștiință evoluată! Până atunci, nu facem rău dacă apelăm la ajutorul practicilor amintite anterior, însă nu trebuie să ne atașăm de ele ca fiindu-ne veșnic indispensabile, pentru că pot reprezenta la un moment dat piedici pe calea evoluției noastre spirituale. Adică putem ajunge la stadiul de a nu vedea lumina adevărată din cauza lumânării…Învățăturile biblice spun despre blesteme că ele sunt strict bazate pe alegerile noastre, în pofida credințelor folclorice de tot felul. Biblia susține că blestemele ereditare nu se transmit de la o generație la alta decât ca efect al alegerilor noastre, așa cum a dovedit-o din plin și știința modernă. În cartea Deuteronom a Vechiului Testament, la capitolul 30, versetul 19, se consemnează :

Chem astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că v-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Acum alege viaţa, ca să trăieşti atât tu, cât şi urmaşii tăi.”

Avem de ales deci, între binecuvântare și blestem. De ce alegem uneori blestemul în locul binecuvântării este o întrebare al cărei răspuns sunt convins că-l intuiți. Fie suntem necunoscători ai adevărului că, atragem în viața noastră exact ceea ce gândim, adevăr statuat  de cele 12 Legi Spirituale ale Universului, fie suntem cunoscători, dar ignorăm acest adevăr din cauza unor dogme, fixații sau alte convingeri mai puternic înrădăcinate în sistemul nostru de credințe. Oricum ar fi, avem la dispoziție unul dintre cele mai mari daruri divine dobândite la naștere: DARUL DE A  ALEGE BINECUVÂNTAREA ÎN LOCUL BLESTEMULUI!

Pe curând, alegeți cu grijă și fiți binecuvântați cu multă înțelepciune, lumină și energie pozitivă!

 

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro