marți, decembrie 10, 2024
libris.ro
AcasăMATERIALIZAREA DORINȚELORAfirmații pozitive și tehnici de vindecare | Secretele manifestării dorințelor (4)

Afirmații pozitive și tehnici de vindecare | Secretele manifestării dorințelor (4)

Am învățat în primele trei părți de ce imaginația este cea mai mare forță creatoare a Universului, care este sursa acestei forțe, că primul pas pe care trebuie să-l facem pentru a folosi conștient și eficient forța imaginației este detoxifierea minții și am aflat care este cea mai eficientă tehnică de detoxifiere. Avem acum la îndemână o metodă inedită de a ne relaxa fizic, psihic și emoțional și știm  cum să construim sanctuarul interior, locul în care sufletul îi poate vorbi minții, cum să comunicăm cu ghizii noștri spirituali, dar și că, cel mai important lucru în tot acest proces de redescoperire a darurilor divine ascunse în noi este să le punem la treabă. Asimilarea cunoștințelor nu are nicio valoare dacă nu este urmată de punerea lor în practică. Ne vom lua în serios rolul de cocreatori nu numai cunoscând, ci și făcând!

În acestă a patra parte, vorbim despre rolul afirmațiilor pozitive în procesul de imaginare creativă, despre secretele structurii unei afirmații pozitive și despre cum să ne construim propriile afirmații puternice și eficiente. O afirmație pozitivă este puternică și eficientă dacă reușește să imprime subconștientului mesajul ei, iar pentru asta trebuie să treacă de bariera minții conștiente. Tot aici vom prezenta o tehnică de vizualizare creativă pentru manifestarea bunurilor materiale și 2 tehnici de vindecare. Mai exact  o tehnică de autovindecare și o tehnică pentru vindecarea altor persoane. Pregătiți-vă caietul de lucru și să trecem la treabă! Pentru a-ți atinge obiectivele prin practicarea vizualizării creative, înainte de a începe să manifești este necesar să te întrebi dacă ai suficientă dorință, suficientă credință și suficientă disponibilitate de a accepta acele obiective în viața ta. Fă o scurtă verificare încercând să răspunzi următoarelor trei întrebări:

  • Trebuie să ai o dorință adevărată de a fi sau de a avea ceea ce ai ales să vizualizezi. Întreabă-te:

Îmi doresc oare cu adevărat, în inima mea, ca acest scop al meu să fie realizat?

  • Cu cât crezi mai mult în obiectivul ales și în posibilitatea de a-l atinge, cu atât vei fi mai sigur că vei realiza acest lucru. Întreabă-te

Cred cu tărie că acest scop al meu este realizabil?

  • Trebuie să fii dispus să accepți și să ai ceea ce cauți. Uneori urmărim obiective fără să vrem din toată ființa noastră să le atingem. De ce se întâmplă asta? Pentru că ne simțim mai confortabil cu procesul de urmărire a obiectivelor decât cu cel de implicare în manifestarea lor. De aceea este bine să ne întrebăm:

„Sunt cu adevărat dispus să fiu asta, sau să primesc asta imediat în viața mea?”

Dacă ai răspuns sincer, cu un “DA”, celor trei întrebări, înseamnă că semnătura ta energetică este compatibilă cu potențialurile obiectivelor pe care vrei să le atingi, potențialuri care există deja în câmpul cuantic al Universului și pe care, dorindu-ți sincer, ai început deja să le atragi în viața ta. Când te experimentezi pe tine însuți ca fiind co-creator al vieții tale, faci alegeri cu privire la ceea ce dorești să creezi și prin vizualizarea creativă canalizezi energia infinită, puterea și înțelepciunea sinelui tău superior în manifestarea alegerilor tale. Când fluxul curge liber în ambele direcții, de la tine către Univers și de la Univers către tine, ești ghidat de înțelepciunea ta superioară și, pe baza acelei îndrumări, vei face alegeri și vei crea lumea în cel mai înalt și mai frumos mod posibil.

Ce rol au afirmațiile pozitive în procesul de vizualizare creativă?

A afirma înseamnă „a întări” ceea ce imaginezi. Ați devenit de mult conștienți de faptul că purtăm aproape în permanență un „dialog” interior care se întâmplă în mintea noastră. Mintea este ocupată „vorbind” cu sine, întreținând o gălăgie a gândurilor,  un comentariu nesfârșit despre viață, lume, sentimentele noastre, problemele noastre sau ale altor oameni. Cuvintele și ideile care ne trec prin minte sunt foarte importante. De cele mai multe ori nu suntem conștienți de acest flux de gânduri deși ceea ce ne „spunem” în mintea noastră reprezintă baza pe care ne formăm experiența realității. Comentariile noastre mentale ne influențează și colorează sentimentele și percepțiile despre ceea ce se întâmplă în viața noastră pentru că ele atrag și creează tot ceea ce experimentăm, conștient sau nu, în lumea materială. Oricine practică meditația știe cât de dificil poate fi să liniștești această „gălăgie interioară a minții”, pentru a te conecta cu mintea ta mai profundă și mai înțeleaptă. Pare dificil atunci când nu știi ce ai de făcut ca să devii stăpânul minții tale. În realitate este mult mai simplu ! Tot ceea ce ai de făcut ca să scapi de gălăgia minții este să-ți observi gândurile, fără a le judeca, până când vor dispărea de la sine.

Observarea gândurilor este o experiență foarte valoroasă și pentru că ne permite să  devenim conștienți de conținutul gândurilor noastre. Observându-ne gândurile, vom descoperi că ele se derulează ca niște înregistrări ale unor tipare vechi pe care le-am avut toată viața în minte. Sunt „programe” vechi pe care le-am instalat în mintea noastră cu mult timp în urmă și care încă influențează ceea ce ni se întâmplă astăzi.

Practica angajării în afirmații pozitive ne permite să începem să înlocuim o parte din discuțiile mintale vechi, uzate sau negative cu idei și concepte noi, mai pozitive. Este o tehnică puternică, ce poate transforma într-un timp scurt multe dintre atitudinile și așteptările noastre despre viață și, prin urmare, poate ajuta la schimbarea a ceea ce vom crea pentru noi înșine. Afirmațiile pot fi făcute în tăcere, rostite cu voce tare, scrise sau chiar cântate. Chiar și zece minute pe zi, repetând afirmații eficiente, pot contrabalansa vechile obiceiuri mentale. Când devii conștient că repeți modele sau atitudini obișnuite de gândire negativă, poți pune stop acestui mod distructiv de activitate mentală, înlocuind gândurile negative cu gânduri pozitive. Afirmațiile pozitive transmit sinelui vostru încrederea deplină că veți reuși să manifestați ceea ce vă imaginați cu ajutorul vizualizării creative. Pe lângă faptul că afirmațiile pozitive reprezintă o modalitate excelentă de a energiza imaginile pe care le vei construi cu ajutorul vizualizării creative, afirmațiile pot fi folosite și singure pentru a ajuta la schimbarea gândurilor, atitudinilor și credințelor negative în cele pozitive. Afirmațiile pozitive sunt și ele alături de conștientizarea prin reducerea ritmului cu care executăm anumite acțiuni pe pilot automat, un tovarăș de nădejde pe calea detoxifierii minții. Doar o minte curățată de obiceiuri distructive poate să fie convinsă să accepte imaginarea creativă fără a o corupe și transforma într-o fantezie.

Indiferent dacă sunt rostite cu voce tare, scrise sau repetate în tăcere, afirmațiile determină treptat mintea să gândească pe baza unor modele noi. Afirmațiile pozitive trebuie să respecte 2 reguli clare:

  • să fie formulate la timpul prezent și
  • să transmită un mesaj inteligent care să nu intre în conflict cu mintea conștientă, s-o ocolească, pentru a ajunge să  imprime subconștientul.

Poate că veți ridica din sprâncene sau unii dintre voi vor schița o grimasă, dar imaginarea creativă dublată de afirmațiile pozitive, pe fondul unei stări de relaxare profundă fizică, psihică și emoțională se numește AUTOHIPNOZĂ. Autohipnoza folosește în multe moduri și cu multiple scopuri aceleași principii ca și vizualizarea creativă și rostirea afirmațiilor pozitive: relaxarea auto-indusă și utilizarea cuvintelor și imaginilor pentru a convinge mintea subconștientă că este posibil un anumit rezultat. Autohipnoza este o stare naturală în care ne regăsim de multe ori în timpul zilei, dar nu conștientizăm acest fapt. A devenit de multă vreme o metodă științifică recunoscută și practicată în scopuri terapeutice cum ar fi eliminarea fobiilor, eliminarea stresului și anxietății, managementul durerilor și multe altele dar și pentru îmbunătățirea performanțelor intelectuale, artistice și sportive. Despre autohipnoză, cum funcționează, toate  beneficiile pe care ni le oferă, ce diferență este între autohipnoză și hipnoza la care participă un hipnoterapeut dar și ce tehnici avem la îndemână ca să putem practica autohipnoza cu succes, singuri acasă, vom vorbi în episoadele următoare.

Fie că utilizați vizualizarea creativă, afirmațiile pozitive sau autohipnoza, capacitatea imaginației de a vă schimba obiceiurile mentale, emoționale și comportamentale face din ea o resursă incredibilă pentru crearea unei game largi de schimbări constructive în viața voastră. Din această cauză, imaginația este considerată cea mai mare forță creatoare a Universului. Eficacitatea acestor tehnici constă în crearea de imagini care produc gânduri, sentimente și acțiuni pozitive. Practicate în mod regulat, ele transmit treptat minții subconștiente că este posibilă obținerea unui rezultat dorit. Când este „convinsă” prin repetare, mintea subconștientă este stimulată să folosească toate resursele necesare pentru atingerea obiectivului care ți l-ai propus. Apoi va intra în joc intuiția, șoaptele divine ale sufletului. Intuiția acționează ca un fel de mesager între partea subconștientă și cea conștientă a minții tale. Când intuiția curge în mod natural, ne va atenționa asupra oportunităților din lumea externă, care se potrivesc cu imaginile sau gândurile întreținute în mintea noastră și uite așa dorințele noastre încep să capete contur în această lume.

Ce daruri divine minunate ascundem în noi ! Forța imaginației și intuiția. A ne bucura cu adevărat de aceste daruri divine începe cu înțelegerea faptului că imaginarea creativă este cea care determină rezultate precum succesul, prosperitatea și fericirea în viața noastră și continuă cu punere ei în practică. Sunt convins că ați înțeles cum stau lucrurile cu aceste daruri divine și că sunteți dornici să le folosiți pentru binele vostru și al celorlalți. Sunt întrebat deseori, ce eforturi presupune din partea noastră această vizualizare creativă? Ascultați cât de simplu este: aducerea în mod regulat în fața ochiului minții a unor imagini mentale pozitive și clare despre ceea ce dorim să fim sau să avem.  Trimitem astfel subconștientului un  mesaj susținut că așteptăm cu credință să ne atingem obiectivele țintite.Vizualizarea creativă ne permite să ocolim facultățile raționale și critice ale minții conștiente, pentru a forma un sentiment al realității pe care dorim să o avem în viața noastră. Odată înțeleasă, vizualizarea creativă dublată sau întărită de afirmațiile pozitive, un singur lucru mai avem de făcut: să adăugăm procesului de imaginare la timpul prezent, emoțiile acelei stări de bucurie pe care o vom trăi pe când dorința noastră se va fi împlinit. Și astfel, vom reuși să facem minuni în viața noastră. Și, când spun minuni, nu exagerez deloc.

Nu știu câți dintre voi ați remarcat că nu întâmplător, cuvântul imaginație conține rădăcina cuvântului  magie. Se întâmplă astfel pentru că procesele sale au loc misterios în lumea interioară a psihicului uman și par să sfideze logica. Puterile imaginației ne pot inspira să explorăm posibilitățile infinite ale vieții, ne pot susține la fiecare pas în atingerea obiectivelor și ne oferă un impuls fantastic pentru activități creative de orice fel. Imaginația are capacitatea de a modela fiecare fațetă a vieții noastre. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în cazul tuturor darurilor divine ascunse în noi, imaginația poate fi o sabie cu două tăișuri. Poate funcționa pentru tine sau împotriva ta, în funcție de nivelul tău de conștiență și, implicit de natura imaginilor pe care le produci și întreții în minte. Pur și simplu, dacă nu exercitați niciun control asupra imaginației, anxietățile și temerile vă vor inhiba progresul și succesul în viață.

Cheia pentru a profita la maxim de potențialul forței imaginației constă în doi factori esențiali:

  • conștientizarea modului în care funcționează și
  • disponibilitatea ta de a lucra la schimbarea obiceiurilor și tiparelor mentale care te-au împiedicat să creezi viața pe care ți-o dorești cu adevărat.

Lista afirmațiilor pozitive care vor însoți procesul de vizualizare creativă trebuie s-o întocmiți întotdeauna singuri pentru că voi vă cunoașteți cel mai bine obiectivele pe care vreți să le atingeți și pe care nu trebuie să le împărtășiți nimănui înainte de materializare. Nu aveți nevoie de energii care să vă îngreuneze procesul de manifestare a dorințelor. Vă puteți inspira din modelele de lucru ale altor persoane dar forma finală a afirmațiilor pozitive cu care veți lucra trebuie să poarte amprenta semnăturii voastre energetice. Cu cât afirmația este mai scurtă, mai simplă și nu provoacă un conflict, aș zice eu foarte mare, cu mintea conștientă, cu atât este mai eficientă. O afirmație puternică trebuie să fie inteligentă și să convingă mintea pentru a-i permite să impregneze subconștientul cu dorința noastră. O afirmație puternică este o afirmație însoțită de un sentiment puternic, de o stare emoțională care o confirmă. Afirmațiile lungi și pur teoretice, adică cuvinte neînsoțite de emoții nu-și vor atinge niciodată scopul. Poate că circumstanțele în care vă aflați în momentul rostirii unor afirmații pozitive contrazic cele afirmate și vă fac să vă îndoiți pe alocuri. Aveți timp suficient la dispoziție pentru a vă observa îndoielile. În momentul rostirii afirmațiilor pozitive, încercați să suspendați orice îndoială vi se strecoară în minte. Conștientizați și observați îndoiala, iar ea va dispărea de la sine.

Este foarte important să rețineți că în practicarea afirmațiilor pozitive au succes oamenii care practică următoarea strategie:

  • încep cu afirmații care țin ocupată mintea conștientă și-i slăbesc vigilența,
  • continuă cu afirmații specifice care se strecoară prin sistemul de apărare și opoziție al minții conștiente și impregnează subconștientul și
  • încheie cu afirmații de recunoștință care transmit încrederea sau confirmă credința lor în tot acest proces.

Iată câteva exemple din care să vă inspirați atunci când vă veți stabili singuri lista de afirmații pozitive pe care le veți rosti în timpul imaginării creative !

  • Nu spuneți niciodată ÎMI MERGE FOARTE BINE dacă în realitate lucrurile nu stau așa. Mintea va declanșa  imediat un conflict. Ăsta-i nebun, va spune mintea. Lui îi merge rău și el spune că totul este bine.
  • Fiți isteți și spuneți ÎN FIECARE ZI ÎMI MERGE DIN CE ÎN CE MAI BINE ! Mintea nu va declanșa conflictul imediat și se va întreba oare ce vrei să spui cu asta. Reflectând asupra acestei afirmații, mintea va fi ocupată vreme de câteva clipe. Aceste câteva clipe înseamnă timp suficient pentru ca, mesajul afirmației specifice, însoțit de claritatea unei imagini mentale compatibile și o emoție sinceră care să-l susțină, își face drum către subconștient și-l impregnează, declanșând astfel procesul de manifestare a dorințelor voastre.
  • Nu spuneți “CAPĂT TOT CEEA CE VREAU UȘOR ȘI FĂRĂ SĂ MIȘC UN DEGET”. Mintea va declanșa conflictul.
  • Spuneți: „Tot ceea ce am nevoie vine la mine din ce în ce mai ușor și fără prea mare efort”. Și mintea va accepta asta.
  • Fiți așadar înțelepți și începeți întotdeauna cu afirmații pozitive care dau de lucru minții conștiente, înșelându-i astfel vigilența cu care blochează puntea de acces către subconștient.

Iată câteva afirmații puternice!

  • Viața mea înflorește într-o perfecțiune totală.
  • Am tot ce îmi este necesar pentru a mă bucura de aici și acum.
  • Tot ceea ce am nevoie este deja în centru ființei mele.
  • Sunt deja cel care vreau să devin, am deja ceea ce vreau să obțin și-i sunt recunoscător Universului pentru asta.
  • Sunt un canal perfect și curat, deschis pentru energia creativă.
  • Este în regulă să am tot ce vreau și merit tot ceea ce vreau.
  • Acesta este un univers abundent și în el se află destul pentru noi toți.
  • Sunt deschis să primesc toate binecuvântările acestui univers abundent!

Acum că i-ați dat destul de mult de lucru minții conștiente, puteți trece la rostirea afirmațiilor specifice care conțin mesajul dorințelor voastre. Câteva exemple în acest sens:

  • Sunt întotdeauna în locul potrivit la momentul potrivit, angajat cu succes în toate activitățile pe care le întreprind.
  • Abundența este starea mea naturală de a fi.
  • Cu cât am mai mult, cu atât trebuie să dăruiesc mai mult.
  • Cu cât dăruiesc mai mult, cu atât primesc mai mult și mă simt mai fericit.
  • Am suficient timp pentru tot ceea ce mi-am propus să fac.
  • Mă bucur din toată ființa mea de tot ceea ce fac.
  • Mă simt fericit pentru că mă pot bucura de viață.
  • Sunt sănătos. sunt prosper.
  • Sunt frumos.
  • Sunt înțelept.

Și, în fine, încheiați întotdeauna cu cele mai înălțătoare afirmații din câte există. Iată-le !

  • Lumina din mine creează minuni în viața mea aici și acum.
  • Iubesc să fiu în armonie cu scopul meu înalt în această viață.
  • Recunosc, accept și urmez planul divin al vieții mele, pe măsură ce mi se descoperă pas cu pas.
  • Mulțumesc acum pentru viața mea și puterea de creație care mi-a fost dăruită.

Vă las pe voi să-mi spuneți în comentarii de ce aceste din urmă patru afirmații sunt cele mai înălțătoare din câte există. Să prezentăm în continuare tehnicile de vizualizare creativă eficiente în manifestarea bunurilor materiale și vindecarea de sine sau a altor persoane. Aceste exerciții de meditație și vizualizare creativă sunt simple și uimitor de eficiente. Pentru a le performa este imperios necesar să vă însușiți anumite cunoștințe pe care le-am prezentat în partea a treia.

TEHNICĂ DE VIZUALIZARE CREATIVĂ

Așezați-vă confortabil, în orice poziție doriți, închideți ochii și respirați profund, încet și natural. Relaxați-vă treptat, din ce în ce mai adânc cu ajutorul exercițiului nostru. Acest exercițiu asigură o relaxare completă; prin relaxare completă a se înțelege relaxare emoțională, fizică și psihică. Atunci când simțiți că sunteți suficient de relaxați, mergeți în sanctuarul vostru interior, la locul de întâlnire cu ghizii spirituali, dacă simțiți nevoia de îndrumare, sau direct la locul special pentru practicarea vizualizării creative a ceea ce vreți să manifestați în lumea materială. Vizualizează clar și cât mai detaliat obiectul sau bunul pe care vrei să-l materializezi în viața ta. Când imaginea este destul de clară, înconjoară ceea ce ai imaginat într-un balon semitransparent de culoare roz. Menține culoarea roz a balonului pentru circa 30 de secunde. Puterea și vibrația acestei culori asociată inimii îți vor spune dacă obiectul imaginat este în perfectă afinitate cu dorințele sufletului tău. Dacă simți că este în regulă și că dorința ta corespunde cu dorința sufletului, schimbă culoarea roz cu culoarea destinului tău. Menține culoarea destinului pentru alte 30 de secunde. Pentru cei care nu știu, culoarea destinului este asociată cifrei destinului. Cum se calculează cifra destinului și ce culori sunt asociate căror cifre, am explicat în articolul nostru CROMOTERAPIA – ARTA VINDECĂRII PRIN PUTEREA ȘI VIBRAȚIA CULORILOR.  Acum dă drumul balonului să se ridice în aer și observă-l cum se înalță cât mai sus, spre Univers, până când nu-l mai poți vedea.  Eliberând balonul, transmiți mesajul că te-ai detașat emoțional de obiectul dorinței tale, lăsându-l liber să plutească în Univers, atrăgând și colectând energie pentru a se manifesta în lumea ta concretă. Mergi acum la locul din sanctuar din care te întorci în lumea materială și deschide ochii. Din această clipă, mare atenție la vocea intuiției, cea care te va îndruma către diverse oportunități care se potrivesc cu dorințele exprimate în imaginile, gândurile și emoțiile dezvoltate de tine în timpul imaginării creative. Repetă această experiență de vizualizare creativă ori de câte ori vei simți nevoia. Vei știi când trebuie să te oprești.

PRIMA TEHNICĂ DE VINDECARE

Una pe care o putem practica pe noi înșine și alta pe care o putem folosi pentru vindecarea celorlalți. Relaxați-vă și mergeți în sanctuar la locul special amenajat pentru vindecare. Scanați corpul cu ajutorul norului colorat, după instrucțiunile din partea a treia. Dacă există o anumită parte a corpului tău care este bolnavă și suferă pentru că este dezechilibrată energetic, oprește norul în zona respectivă și întreabă acea parte dacă are un mesaj pentru tine. Întreabă dacă este ceva ce trebuie să înțelegi sau să faci, chiar în acest moment sau în viața ta, în general. Rămâi liniștit câteva minute și observă dacă îți apar cuvinte, imagini sau sentimente drept răspuns la aceste întrebări. Dacă primești un răspuns, fă tot posibilul să-l înțelegi și să-l urmezi. Dacă nu primești imediat un răspuns, continuă procesul. Răspunsul poate veni mai târziu și într-o formă la care nu te aștepți dar vei știi că este răspunsul pe care-l aștepți. Acum trimite energia iubitoare și vindecătoare cu care Universul a înzestrat la cererea ta norul, acelei părți din tine care are nevoie de ea și simte-o vindecată. Dacă simți nevoia prezenței ghidului tău spiritual, cheamă-l și roagă-l să te asiste când faci vindecarea. Acum imaginează-te cu o sănătate naturală și perfectă. Gândește-te la tine în diferite situații simțindu-te bine, activ și perfect sănătos. Întărește imaginile spunând cu voce tare:

  • Mă iubesc și mă vindec pe mine pe toate planurile: spiritual, mental, emoțional și fizic.
  • Îmi onorez și îmi respect corpul.
  • Ascult mesajele corpului meu.
  • Învăț să am grijă de mine.
  • Îmi iubesc și accept corpul
  • Eu sunt bun pentru corpul meu și corpul meu este bun pentru mine.
  • Eu merit să fiu sănătos și să mă simt bine.
  • Corpul meu este echilibrat și în perfectă armonie cu pământul și universul.
  • mulțumesc pentru sănătatea și vitalitatea din ce în ce mai mari, de care mă bucur nespus.

De acum înainte, de fiecare dată când vei practica această tehnică de vindecare, imaginează-te perfect și înconjurat de o lumină aurie vindecătoare și protectoare.

O tehnică pentru vindecarea celorlalți

Această tehnică nu trebuie practicată în prezența fizică a persoanei care doriți să se vindece. Nu spuneți acelei  persoane că faceți meditații vindecătoare pentru ea. Nu știi cum va reacționa și nu ai nevoie de energii opozabile în acest proces. Relaxază-te profund și fă orice tip de pregătire dorești pentru a intra într-o stare sufletească profundă și liniștită. Gândește-te la tine însuți ca la un canal curat prin care se revarsă energia vindecătoare a universului.     Această energie nu vine de la tine personal, ci provine dintr-o sursă superioară. Tu servești pentru a concentra și direcționa această energie. Mergi la locul de vindecare din sanctuar și imaginează-ți acea persoană cât mai clar posibil. Dacă simți intuitiv impulsul de a lucra la vindecarea unei anumite părți a corpului persoanei sau a unei anumite probleme, fă acest lucru. Înconjoară zona afectată sau întreg organismul persoanei dacă este cazul, cu o lumină aurie, investită de Univers cu putere vindecătoare. Spune cu voce tare: Aceasta este lumina vindecătoare a Universului. Vizualizează-l pe cel la vindecarea căruia participi arătând strălucitor de sănătos și fericit. Spune-i că este îngrijit de o putere superioară și că se poate vindeca dacă dorește. Asigură-l că-l sprijini să fie sănătos și fericit și că vei continua să-i transmiți energia iubitoare și vindecătoare atâta timp cât va avea nevoie. Când simți că procesul de imaginare creativă vindecătoare este complet, mergi la locul din sanctuar din care te întorci în lumea concretă și deschide ochii,  simțindu-te și tu sănătos și revigorat. Imaginarea creativă efectuată cu scopul vindecării altor persoane se va revărsa ca o binecuvântare din partea Universului și asupra ta !

Îngăduiți-mi să închei, împărtășindu-vă ce am descoperit eu, experimentând personal vizualizarea creativă! Cu cât poți vizualiza mai clar realizarea unui obiectiv, cu atât mai ușor va fi pentru intuiția ta să curgă precum pârâul dintr-o peșteră întunecată și să te ghideze în luarea deciziilor corecte, precum și-n implicarea în cele mai inspirate acțiuni care vor duce la materializarea dorințelor tale. Faceți-o astfel: orice vă imaginați în mod viu și consecvent, este absorbit de mintea voastră subconștientă ca realitate obiectivă. Odată ce dorința voastră devine o convingere interioară, o credință stabilită, intuiția va fi capabilă să vă ghideze pas cu pas în atingerea rezultatelor dorite pentru că este conectată la Marea Inteligență Universală. Imaginația și intuiția fac o echipă grozavă. Intuiția este sursa imaginației creative ! Întregul proces de vizualizare creativă, trebuie să fie susținut de credința pozitivă că meriți din plin tot ceea ce creezi. Spune-ți cu convingere: „Merit să am o viață împlinită și am talentele și dăruirea necesare pentru a-mi atinge obiectivele”. Dezvoltă cât mai mult încrederea în forța imaginației și credința în capacitatea ei de a-ți transforma viața. Se întâmplă, uneori ca imaginarea creativă să nu dea rezultatele pe care le aștepți deși tu ai făcut tot ceea ce depinde de tine. Nu ai niciun motiv de îngrijorare ! Doar Universul știe când și sub ce formă îți va împlini dorințele. Nerăbdarea sau presiunea timpului și multitaskingul pe pilot automat sunt cei mai mari dușmani ai forței imaginației. Acești factori forțează mintea rațională și conștientă să domine într-un grad alarmant. Încetinirea ritmului cu care efectuăm activitățile de rutină, permite ca mintea subconștientă intuitivă și imaginativă să înflorească și să se integreze armonios în relația cu mintea conștientă. Totul se reduce de altfel la observare atentă și conștientizare. Perseverați și veți reuși!

Sursa de Motivație Zilnică, prin sufletul și mintea unor oameni pasionați de spiritualitate, psihologie, neuroștiințe și misterele Universului vă dorește spor în tot ceea ce veți manifesta conștient! Pe curând și nu uitați că aveți ascunse în voi cel puțin două daruri divine pe care ar trebui să le puneți la treabă cu chibzuință: FORȚA IMAGINAȚIEI ȘI INTUIȚIA.

Îndrăzniți să fiți înțelepți, dezgropați-le și folosiți-le pentru binele omenirii ! Universul lucrează prin oameni. Omenirea are nevoie de voi.

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro