A înţelege este o necesitate. Nu este însă de ajuns să acceptăm necesitatea universală, trebuie să o și iubim pentru că, fiind de natură divină, semnifică raportul direct al tuturor lucrurilor cu Dumnezeu, unitatea lor în el. Înţelegând caracterul necesar al evenimentelor care alcătuiesc lumea, cunoaşterea noastră se va purifica de închipuiri şi fantasme deşarte. Înţelegerea înseamnă acţiune – singura acţiune eficace. Dacă înţeleg că în mine totul este pozitiv, perfect, că natura mea nu poate să-mi provoace răul, puterea interioară de care dispun, sporește.
O fiinţă imperfectă este de neconceput, pentru că nimic nu poate exista doar pe jumătate. Fiecare fiinţă dispune prin însăşi esenţa ei de tot ce are nevoie pentru a exista. Ce-i face atunci pe oameni nemulţumiţi de ceea ce sunt şi vor să fie mereu altceva? Faptul că nu se mulţumesc cu capacitatea lor de a se autoînţelege, pentru că se lasă purtaţi de imaginaţie, în loc să folosească imaginația ca pe un instrument divin cu ajutorul căruia își pot exercita rolul de cocreator. Omul este ca un triunghi care îşi doreşte încă o latură, dar cu condiția să rămână (în acelaşi timp) tot un triunghi.
Binele şi răul sunt noţiuni relative, lipsite de vreo semnificaţie raţională. Ele pot exista doar prin raportarea la un scop. Un lucru este socotit bun dacă el corespunde scopului urmărit, dacă ne procură satisfacţia aşteptată, și considerat rău dacă nu o face. Noţiunile de bine şi de rău de care viaţa morală nu s-a putut niciodată dispensa, nu-şi mai au nici un rost. Ceea ce este necesar să înfăptuiască omul nu se mai justifică din perspectiva binelui, ci din aceea a existenţei. Ceea ce dorim să fim este întotdeauna reflectarea strictă a ceea ce suntem deja.
Metafizica filosofului și marelui maestru spiritual Baruch Spinoza (1632-1677) se rezumă la substanța primordială și modificările sale. El susține că există o singură substanță, care este absolut infinită, auto-cauzală și eternă și numește această substanță ca fiind Dumnezeu sau Natura (Deus sive Natura). În tinereţea sa Spinoza nu reuşea să fie mulţumit de nici unul din bunurile pe care le dorea și asta până când a înţeles că „adevărata fericire constă în a înţelege”. Filosofia lui este o filosofie a necesităţii. Din cauza convingerilor sale că atât creștinismul cât și iudaismul sunt doar fenomene trecătoare în raport cu substanța universală eternă, a fost considerat un eretic de către mai-marii ambelor religii, preferând să se refugieze din Amsterdam la Haga, în pofida ofertelor primite din partea mai multor Case Regale de a preda ca profesor în cadrul unor renumite școli. La Haga redactează prima sa operă filosofică de amploare “Tratat cu privire la Dumnezeu, om și fericirea sa” și tot aici, o altă mare operă a sa, „Etica prezentată într-o ordine geometrică”.
Spinoza consideră că universul este identic cu Dumnezeu – Substanță rezultată din sine și prin sine. Substanța – noțiune preluată din filosofia scolastică, nu are o realitate materială, ci o esență metafizică, fiind dotată cu atribute infinite din care inteligența umană nu poate cuprinde decât două: lumea obiectelor materiale și manifestările gândirii. Pentru a explica interacțiunea evidentă între obiecte și idei, Spinoza dezvoltă teoria paralelismului, în sensul că fiecare idee posedă o corespondență fizică și – invers – fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvată. Individualitatea lucrurilor este explicată ca forme de manifestare ale substanței, fiind în totalitatea lor natura naturata (natură creată), în timp ce Dumnezeu sau Substanța este o natura naturans (natură creatoare). Din aceasta rezultă ideea indestructibilității lumii. Cunoașterea intuitivă a substanței constituie sursa iubirii spirituale a lui Dumnezeu.
Mulți din contemporanii lui Spinoza au înțeles învățătura sa asupra depersonalizării lui Dumnezeu drept ateism, dar, în realitate este vorba despre panteism, de reducerea monistă a întregului univers obiectiv și spiritual la o singură substanță. În istoria filosofiei, Spinoza ocupă un loc deosebit pentru că el nu a aparținut niciunei școli filosofice și nici nu a creat un curent nou în filosofie, neavând discipoli. Totuși, învățătura lui a influențat nu numai gândirea unor filosofi ca Leibniz, Lessing, Fichte și Herder, dar și creația literară a marelui Goethe.
Iată cam ce sugerează Spinoza despre ce-i povățuiește Dumnezeu pe oameni și cum ar trebui să se raporteze oamenii la el și la marele dar al vieții !
- Pierzi timp prețios rugându-te la mine. Am ascuns multe daruri divine în ființa ta. Descoperă-le și crează ! Eu te-am creat din dorința de a mă cunoaște pe Sine, după chipul și asemănarea mea și vreau să ieși în lume, să te bucuri de viața ta. Cântă, distrează-te și bucură-te de tot ceea ce am făcut pentru tine. Folosește-ți darurile și vei fi fericit!
- Degeaba intri în acele temple întunecate și reci pe care le-ai construit singur și despre care, tot tu spui că sunt casa mea. Casa mea este la munte, în pădure, acolo unde sunt râuri, lacuri, pajiști și flori. Acolo trăiesc și acolo îmi exprim dragostea mea nemărginită pentru tine.
- Citești inutil scripturi sacre dacă nu mă poți citi într-un răsărit de soare, într-un peisaj natural, în privirea prietenilor tăi în ochii copilului tău. Nu mă vei găsi în nicio carte!
- Nu te judec, nu te critic și nici nu mă enervez. Eu sunt iubire pură.
- Nu-ți mai cere iertare, pentru că nu e nimic de iertat. Când te-am creat, te-am umplut de pasiuni, limitări, plăceri, sentimente, nevoi, inconsecvențe, și ți-am dăruit liberul arbitru. De ce aș da vina pe tine dacă te conformezi la ceva ce EU am pus în tine? Cum aș putea să te pedepsesc pentru că ești așa cum ești, dacă eu sunt cel care te-a făcut?
- Chiar ești atât de idiot să crezi că aș putea crea un loc numit IAD, unde să ardă pe veșnicie toți copiii mei care se comportă urât? Ce fel de Dumnezeu ar face asta
- Respectă-ți semenii și nu da niciodată ceea ce nu vrei să primești. Tot ce vă cer este să fiți atenți. Atenția și conștientizarea sunt secretele înțelegerii misiunii voastre pe Pământ. Fără ele, veți rătăci !
- Trăiește ca și cum nu ar exista nimic dincolo de această viață, ca și cum aceasta ar fi singura ta șansă să te bucuri, să iubești, să exiști. Atunci te vei bucura de oportunitatea pe care ți-am oferit-o.
- Nu vreau să crezi în mine, vreau să crezi în tine.
- Nu mă mai lăuda. Chiar crezi că sunt un Dumnezeu centrat pe EGO? M-am plictisit să tot fiu lăudat. M-am săturat să mi se mulțumească. Singurul lucru de care mă bucur este recunoștința voastră. Te simți recunoscător? Dovedește-o prin a avea grijă de tine, de sănătatea ta, de relațiile tale, de toată această lume. Exprimă-ți bucuria! Acesta este modul de a mă lauda pe care eu îl agreez. Bucurați-vă și atât !
- Complicați inutil lucrurile, repetând ca papagalii ceea ce ați învățat despre mine. Cereți minuni la tot pasul, uitând că cea mai mare minune este faptul că sunteți aici, că sunteți vii și că, văzând și cele mei neînsemnate lucruri ca pe niște minuni, viața voastră va fi plină de minuni.
- Vă priviți în oglindă de multe ori cu tristețe și vă vine s-o spargeți. Ce-ar fi să sparg și eu oglinda materiei în care m-am privit atunci când v-am creat pe voi?
- Nu credeți că ar fi mai chibzuit din partea voastră să vă priviți cu atenție și să încercați să vă înțelegeți gândurile și emoțiile, pentru că astfel veți descoperi esența voastră divină, ceea ce voi numiți suflet?
- Iubiți-vă pentru că toți sunteți copii mei, iubiți-vă așa cum vă iubesc eu pe voi. Mărtorul iubirii mele pentru voi este astrul zilei, care strălucește și pentru cei buni și pentru cei răi, după judecățile voastre.
- Ura este adevărul despre iubire. Cei înțelepți vă tot spun că vă costă mai mult să urâți decât să iubiți. Învățați așadar să iubiți !
Măestria spirituală a ființei de lumină Baruch Spinoza, a fost ascunsă cu mare meșteșug în spatele filosofiei și interpretărilor de natură teologică, care i-au făcut pe mulți să se cutremure acum câteva secole. Alături de Galileo Galilei, Spinoza a împărtăşit convingerea că matematica este mijlocul de a descoperi adevărul în privinţa universului. Sau, cum spunea marele Augustin de Hipona, părinte al bisericii creștine timpurii, persecutat pentru viziunile sale revoluționare, “numerele reprezintă limbajul prin care Divinitatea îi confirmă omului adevărul”. Și spun asta fără intenția de a mai băga o sulă în coasta celor ce dușmănesc numerologia sau geometria sacră. Trebuie să precizez totuși că, fiecare este liber să gândească după cum dorește, chiar dacă, puțini sunt aceia care conștientizează că sunt sclavii dorințelor determinate de convingerile lor limitative. Libertatea poate fi definită ca fiind mișcarea prin care trecem de la abandonul față de determinările constrângătoare asupra alegerilor, deciziilor și acțiunilor noastre, la alegeri, decizii și acțiuni creatoare fondate pe promovarea conștientaă a valorilor.
