Așa începe o revelație simplă, dar profundă. Trei verbe – aparent obișnuite – definesc drama și bucuria căutătorului: A PIERDE. A CĂUTA. A GĂSI. Suntem educați să le vedem ca etape într-un proces logic. Dar în plan spiritual, ele ascund o dinamică mult mai subtilă: un ciclu de uitare, rătăcire și întoarcere. Un labirint care ne face să alergăm afară, când tot ce aveam de făcut era…să descoperim.
A PIERDE – începutul drumului spre iluzie
Când simțim că am pierdut ceva – pacea, iubirea, direcția, Dumnezeu –
începe căutarea. Dar de cele mai multe ori, nu pierdem cu adevărat, ci uităm.
Uităm de noi, uităm Cine ne-a făcut, uităm Că suntem. Și atunci… începe goana.
A CĂUTA – dansul cu exteriorul
Căutăm sens în afară. În temple. În cărți. În oameni. În experiențe. Căutăm în Himalaya, în ritualuri, în formule mistice. Căutăm răspunsuri în horoscoape, în psihoterapie, în reîncarnări. Dar poate că nu este înțelept să cauți – nici măcar în inima ta, dacă încă o percepi ca pe un loc în care ai putea pierde sau rata ceva.
A GĂSI – mirajul cuceritorului
Când găsim ceva, spunem: „Iată! Acesta e sensul. Acesta e Dumnezeu. Aceasta este Calea.” Dar ceea ce „găsim” e de multe ori doar proiecția a ceea ce ne doream să fie.
„Găsirea” devine un trofeu pentru ego: „Am găsit!” – înseamnă „Am fost mai înțelept, mai dedicat, mai aproape de Adevăr.” Și totuși… și acel lucru pe care l-ai găsit azi, poate fi pierdut mâine.
DESCOPERIREA – miracolul dincolo de verb
„Este, însă, minunat, să-L DESCOPERI pe Dumnezeu în inima ta și în toată creația Lui, care este oglinda Sa divină…”
A descoperi nu este un act al minții. Este o deschidere a ființei. O întoarcere a privirii către ce a fost mereu acolo. Nu e nevoie de drum. Nici de metodă. Doar de claritate. Descoperirea nu e cucerire. Nu e achiziție. Nu e comparație.
E o recunoaștere. E ceea ce se întâmplă după ce ai încetat să cauți.
Creația – oglinda în care Dumnezeu se privește prin tine
În profunzimea acestui citat se ascunde o revelație mistică: „Prin ochii noștri își admiră Dumnezeu creația.” Tu nu ești doar un căutător. Ești și ochiul prin care se contemplă El pe Sine. Ești conștiința care devine martor al frumuseții. Ești glasul care poate spune „Sunt aici” și… tăcerea care recunoaște „Tu ești”.
Un gând de final
Nu este nimic de căutat și nimic de găsit. Totul este de recunoscut, de redescoperit, de respirat înapoi în ființă. Dumnezeu nu se ascunde. Adevărul nu este departe. Pacea nu trebuie să fie vânată. Totul așteaptă să fie descoperit în locul în care căutarea încetează: în prezență, în tăcere, în ființare pură.
Tu, cititorule, ai curaj să spui: „Nu mai caut. Mă opresc. Mă deschid. Descopăr.”
