luni, mai 20, 2024
libris.ro
AcasăATENȚIE! VORBEȘTE SUFLETULCE ESTE ILUMINAREA SPIRITUALĂ ?

CE ESTE ILUMINAREA SPIRITUALĂ ?

Iluminarea este capacitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt cu adevărat, de a accepta realitatea așa cum este și de a spune “DA” întregii vieți. Acest lucru se face, nu din naivitate sau negare, ci dintr-o realizare profundă a unității și unicității altruiste, interconectate și interdependente a tuturor fenomenelor mentale și fizice, a unității întregii experiențe.

Pentru cei mai mulți dintre noi, iluminarea deplină vine treptat, ca un proces evolutiv și cumulativ de creștere spirituală prin etape și stadii. Și se întâmplă prin har, mai degrabă decât prin vreun efort egoist de a o atinge, deoarece implică transcendență, renunțare, și disoluția finală a ego-ului pentru a o realiza. Misticii și maeștrii din toate religiile învață că putem stabili condiții care să ne deschidă spre probabilitatea de a realiza iluminarea sau unirea cu Dumnezeu. Facem acest lucru prin meditație, rugăciune și alte practici spirituale, studiul scrierilor străvechi, asocierea cu învățători respectați și cu alți căutători spirituali și trăind o viață morală și cât mai conștientă.

Mie personal, mi-a atras atenția punctul de vedere exprimat de Huang Po, înțelept chinez din secolul secolul al VIII-lea, care a învățat că iluminarea deplină vine doar “într-o clipă” și că, studiind și lucrând prin etape, “nu vei fi adăugat nimic la ea”. Abordările graduale care implică rituri, ritualuri și studiu, susține el, deși pot avea valoare din punct de vedere intelectual, nu fac decât să perpetueze dorința de a atinge ceva ce suntem deja, întărindu-ne astfel ignoranța și iluzia și împiedicând realizarea naturii noastre deja iluminate. Exprimând esența Zen-ului, el a spus: “Calea către iluminare constă în a te întoarce direct către propria ta minte și a te elibera de toate conceptele și constrângerile mentale. Dacă puteți scăpa de gândirea conceptuală, veți fi realizat totul”.

Dezvoltarea spirituală este un proces de descoperire a celui ce nu am crezut niciodată că suntem. În mod obișnuit, ne experimentăm pe noi înșine ca fiind un organism corp/minte, ca fiind o sinteză a gândurilor, sentimentelor și valorilor și ca pe un cumul de roluri pe care le jucăm. Ne raportăm la experiențele din trecutul nostru și la aspirațiile viitoare, dar toate acestea nu sunt cel ce suntem adevărat. Cele enumerate cuprind ceea ce numim ego-ul sau sentimentul nostru de sine, însă, acest lucru, potrivit lui Buddha, este o iluzie, pentru că nu are o realitate substanțială, nu are o existență independentă și autonomă și este întotdeauna în continuă schimbare. Fiecare corp, fiecare minte, fiecare lucru este în continuă schimbare. Nu schimbarea atrage însă incapacitatea noastră de a recunoaște și de a accepta realitatea altruismului și impermanența care cauzează atât de multă suferință și insatisfacție.

Ego-ul este un mit conceptual convenabil, un principiu care facilitează funcționarea în lumea dualității – ceea ce noi numim în mod obișnuit “realitate”. Iluminarea are loc atunci când transcendem și renunțăm la identificarea și atașamentul nostru față de dualismul atributelor care constituie ego-ul sau sentimentul nostru de sine și realizăm că noi suntem sursa non-dualistă, din care aceste identificări și toate fenomenele mentale și fizice dualiste iau naștere. Buddhismul numește acest lucru realizarea “goliciunii”. La nivelul relativ al formei, goliciunea se referă la realitatea că toate formele sunt interconectate și astfel goale de un sine independent. Iar la un nivel absolut, se referă la conștiința sau conștiența pură din care apar spațiul, timpul și forma dualistă. Paradoxul inerent în conceptualizarea dualismului și a non-dualismului, a formei și a lipsei formei, este surprins în mod rafinat de expresia comună Zen: “Vidul este formă și forma este vid”.

Iluminarea constă în a trăi pe deplin și cu atenție în momentul prezent, realizând că momentul prezent este tot ceea ce a fost, este sau va fi vreodată. Este experimentarea momentului prezent ca fiind perfect, nu pentru că-l judecăm ca fiind astfel, ci pentru că este rezultatul inevitabil al interacțiunii tuturor cauzelor și condițiilor anterioare și nu ar putea fi altfel. Trecutul și viitorul sunt doar gânduri în minte, ocazional foarte utile și practice, dar în general redundante, inutile și care, prea des, conduc la acțiuni distructive. Iluminarea a mai fost descrisă ca fiind conștientizarea faptului că toate experiența se întâmplă, nu numai în momentul prezent, ci și că aceasta se întâmplă doar în mintea abstractă și insubstanțială. Mintea se dezvăluie ca fiind baza universală a experienței -creatorul fericirii și creatorul suferinței, creatorul a ceea ce numim viață și a ceea ce numim moarte.”

Se impun câteva remarci cu privire la iluminarea exprimată sub formă de capacitate de a accepta pur și simplu că ceea ce este este și că suferința rezultă din dorința de a dori ca lucrurile să fie altfel decât ceea ce sunt. Asta înseamnă să accepți ceea ce este fără a reacționa negativ. Înseamnă să renunți la reacțiile negative care apar, astfel încât energia să nu fie irosită în reactivitate emoțională față de ceea ce nu poate fi schimbat, deoarece s-a întâmplat deja, sau în îngrijorarea pentru un viitor care nu a sosit încă. Acceptarea lucrurilor așa cum sunt permite să se răspundă la orice suferință sau la nevoia de acțiune cu mai multă claritate în gândire și mai multă compasiune.

Pentru cei mai mulți dintre noi, pentru a ajunge măcar aproape de a experimenta acest nivel de acceptare a ceea ce este, este nevoie de multă practică, mai ales de răbdare, fără a judeca. Subliniez faptul că, starea de compasiune este rezultatul natural și spontan al acceptării autentice a tot ceea ce este. Cel mai mare paradox în om este format din dorința de a fi altfel și capacitatea de a accepta ceea ce este, în timp ce se străduiește cu compasiune să facă din “sine” și din lume un loc mai bun.

Este de datoria noastră, a tuturor, să facem din lume un loc mai bun, să trăim împreună în comunitate, armonios, cu compasiune, și să ne iubim unii pe alții. Aceasta este expresia supremă a voinței lui Dumnezeu, a iluminării, a sfârșitului de suferinței. Și rezultă, nu din dorința de a satisface în mod egoist plăcerea proprie sau a altcuiva, ci din realizarea faptului că nu există nicio diferență între noi, că eu sunt tu și tu ești eu. Parafrazându-l pe Iisus în Matei 25:40: “Orice faceți voi altora, chiar și celui mai mic dintre frații voștri, vă faceți vouă înșivă“.

Dumnezeu privește prin 7 miliarde de perechi de ochi. Noi suntem cu toții UNUL, chiar dacă părem a fi manifestări individualizate ale unui ansamblu interdependent, unificat și în continuă desfășurare. Din păcate, însă, suferim și provocăm atât de multă suferință altora pentru că trăim în iluzia separării.

Teoria relativității și mecanica cuantică ne spun că toată lumea și totul înseamnă în mod fundamental doar modele interconectate de energie care se manifestă în forme în continuă schimbare. Aceste forme ne apar ca niște entități separate  pentru că suntem incapabili din punct de vedere neurologic să percepem în mod direct rețeaua subatomică interconectată care stă la baza întregii realități. Suntem condiționați să privim aceste forme sau aparențe ca fiind separate, independente și autonome – iluzie care este în cele din urmă spulberată, atunci când se realizează iluminarea deplină.

Pe scurt, suntem deja iluminați, chiar dacă nu recunoaștem acest lucru. Și ceea ce este este. Viața este doar un joc al conștiinței în care fiecare dintre noi este simultan dramaturgul, regizorul, toate personajele din piesă și chiar publicul. Așa că, haideți să ne bucurăm că ne jucăm rolul nostru, (rolul pe care îl numim “eu”, “eu însumi” și “eu sunt”), în acest fenomen minunat, infinit de complicat, imprevizibil și misterios, numit viață. Haideți să ne recunoaștem sclipirile de iluminare, acele momente, fie ele scurte sau lungi, în care experimentăm splendoarea dezinteresată, măreția, uimirea, iubirea necondiționată, umilința, recunoștința, generozitatea, compasiunea, bucuria apreciativă, ecuanimitatea, precum și unicitatea și perfecțiunea universului. Acestea sunt experiențele care reflectă transcenderea unui sine sau ego separat, dar și abandonarea față de voința lui Dumnezeu sau față de misterul în desfășurare al universului.  Acestea sunt experiențele care sunt însoțite de pacea care întrece orice înțelegere, de liniștea, beatitudinea și bucuria iluminării.

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro