După cum prezentam în articolul anterior, perfecționismul este o trăsătură ce apare atunci când dorim ca ceea ce facem să se apropie de un ideal, de conceptul de perfecțiune pe care noi îl definim. Astfel, din această dorință ajungem să evaluăm extrem de strict munca noastră și să nu acceptăm nimic mai puțin decât versiunea perfectă pe care o avem în minte. Această concepție se formează din cauza unor factori care au contribuit la construirea imaginii noastre despre noi și despre lume.
În continuare vom discuta mai pe larg care sunt cauzele ce ne fac să devenim perfecționiști și câteva strategii de abordare a acestei trăsături distructive.
Contribuția copilăriei
Nu este o informație revoluționară aceea că experiențele din copilărie ne formează viziunea despre noi înșine și despre viață. Încă de mici, neavând propriile valori sau mecanismele necesare pentru a ne evalua singuri sau pentru a înțelege lumea înconjurătoare, copiii privesc lumea prin reacțiile părinților lor. Acest proces se numește oglindire parentală. Astfel, părinții sau cei ce au în grijă copilul sunt cei ce dau valențele de pozitiv sau negativ, bine sau rău, prea mult sau prea puțin, iar copilul devine o mică oglindă a valorilor celor ce îl cresc. Astfel, copilul preia toate criteriile de evaluare pe care le-au folosit adulții din jurul lui, ajungând să privească lumea prin ochii lor.
- Așteptări ridicate
Părinții cu așteptări rigide și ridicate pot insufla copiilor lor aceleași așteptări. Copilul preia de la părinți aceste obiective și poate considera că singura modalitate de a-și defini succesul este prin atingerea lor. Astfel, nota 10 devine net superioară notei 7 iar a lua un premiu la un concurs de înot este mult mai bine decât doar a ști să înoți. Din reacțiile pozitive ale părinților la reușite din ce în ce mai înalte în detrimentul altora, copilul înțelege că trebuie să depună din ce în ce mai mult efort pentru a fi văzut, pentru a fi iubit sau apreciat. O astfel de ierarhie a reușitelor copilului este periculoasă deoarece îl programează să-și înțeleagă propria valoare printr-o astfel de evaluare. Pentru acesta, micile progrese nu vor mai fi un motiv de bucurie și va simți că este valoros doar atunci când reușește să atingă așteptările ridicate ale părinților.
- Critica excesivă
Critica excesivă din partea părinților este cea care aduce atenția celor mici pe greșelile pe care le fac în loc să le formeze o viziune echilibrată între ce este realizat bine și ce ar putea fi modificat. Astfel, copiii ajung să dezvolte obsesii pentru greșelile pe care le fac pentru a nu le repeta și pentru a nu atrage vocea critică a părintelui perfecționist care îi face să se simtă rușinați și descurajați.
- Lauda excesivă a reușitelor
Un alt semnal la care copiii sunt extrem de receptivi și din care înțeleg multe aspecte este lauda excesivă a reușitelor. Atunci când sunt lăudați mai mult pentru unele comportamente decât pentru altele, copiii vor încerca să le facă mai mult pe acelea pentru care primesc ca recompensă reacțiile pozitive ale părinților. Astfel, cei mici învață destul de repede ce este de dorit și ce nu este și pot ajunge să se concentreze excesiv pe reușite și să considere că doar atunci sunt recunoscuți și văzuți de către cei din jurul lor.
Chiar dacă pare că această problemă ar afecta doar copiii, din păcate, când devenim adulți nu reevaluăm criteriile pe care le folosim pentru a ne defini succesul. Cei mai mulți dintre noi am internalizat vocea părinților noștri și folosim aceleași criterii pe care le-au folosit și ei pentru a ne evalua reușitele. Copiii doresc să se simtă iubiți și acceptați de părinții lor și le caută validarea permanent, chiar și la vârsta adolescenței. Dacă părintele face copilul să simtă că este iubit doar atunci când are performanțe lăudabile și nu creează un mediu de iubire și acceptare necondiționată, copilul va prelua această viziune și în viața sa de adult.
Așteptările societății
Chiar dacă pare că părinții sunt singurii responsabili pentru formarea celor mici în primii ani de viață, aceștia sunt totuși membrii unei societăți care i-a format, iar societatea este cea care îi formează și pe copiii lor atunci când devin și ei adulți. Așteptările societății și ce este văzut ca fiind bine, ca fiind de dorit reprezintă și ceea ce ne modelează.
- Trebuie să ai succes!
Cultura succesului este cea care predomină acum în societatea noastră. Aceeași cultură care vă va face să vă întrebați acum
„Ce e greșit în a vrea să ai succes?
“Cum am putea evolua altfel dacă nu tindem spre succes?”.
Ce este greșit în asta nu este să vrem să reușim în viață și să avem succes, ci cum definim reușita și succesul. Astăzi, a avea succes înseamnă a fi într-o poziție de putere, a avea un venit peste medie și a atinge alte standarde venite impuse exteriorul nostru. Este practic imposibil ca toată lumea să atingă același tip de succes. Soluția logică ar fi redefinirea succesului într-un mod individual pentru a ne putea bucura de experiența noastră, indiferent de formă. Însă, acest lucru nu se întâmplă. Ce se întâmplă în cele mai multe cazuri este că ne străduim să atingem niște standarde înalte în munca noastră, în reușitele noastre, sperând că, perseverând mai mult, vom fi mai satisfăcuț. În realitate, doar devenim mai nefericiți pe drumul către dorințe care nu ne aparțin.
- Perfecționismul este o calitate
Datorită mediului în care am crescut, adică într-o cultură orientată către perfecționare, eficiență și efort continuu, avem tendința de a ne gândi la perfecționism ca la o calitate, ca la o trăsătură pe care o au oamenii de succes. Societatea noastră, din păcate, nu este una care celebrează individualitatea noastră, ci ne transmite continuu că trebuie să muncim pentru a ne schimba sau pentru a deveni mai buni, iar atunci când suntem cei mai buni merităm să fim apreciați, iubiți și să ne bucurăm de confort financiar. Astfel, ajungem să credem iluzia că perfecționismul este ceva de dorit sau, chiar mai rău, să credem că fără el nu vom putea avea succes în ceea ce facem când, de fapt, perfecționismul este cel care ne oprește progresul, cel care ne face să ne fie frică să ne apucăm de o sarcină și cel care ne sperie că nu vom putea atinge niciodată acele standarde înalte. În realitate, cei care au succes nu sunt oamenii perfecționiști, sunt oamenii perseverenți. Perseverența este prima victimă a perfecționismului.
Viziunea asupra propriei valori
A crede că suntem valoroși doar atunci când ne atingem obiectivele sau când reușim să facem anumite activități respectând niște standarde foarte înalte poate deveni foarte periculos, deoarece doar acelea vor fi momentele în care vom avea o imagine favorabilă a noastră. În restul timpului, când lucrurile nu vor părea perfecte sau când nu vom avea rezultate spectaculoase ne vom simți incompleți, nedemni de apreciere iar satisfacția noastră în viață va scădea considerabil. Atunci când nu avem încredere în noi înșine și ne simțim inadecvați este foarte ușor să cădem în capcana perfecționismului. Vom încerca să facem lucrurile perfect pentru a demonstra că suntem capabili și pentru a justifica că merităm apreciere. Astfel, pornim într-o fugă permanentă către validarea celor din jur. Un astfel de comportament este toxic și foarte nesigur deoarece a ne ghida după valorile altora în a ne măsura valoarea noastră, va fi un joc ale cărui reguli se schimbă permanent.
Ce putem face pentru a scăpa de perfecționism
Deși mediul în care creștem și în care trăim ne modelează percepția despre lume și despre noi înșine totuși avem permanent opțiunea de a ne schimba și de a chestiona ce vine din afara noastră. Putem alege să fim produsul mediului în care ne aflăm sau putem alege să fim produsul nostru, făcând acțiuni conștiente orientate către o modelare a noastră cât mai aproape de versiunea noastră cea mai bună în conformitate cu valorile și percepțiile noastre.
- Modificarea mentalității
Chestionează percepția pe care o ai despre lume, despre tine, despre ce te face un om valoros, despre succes. Reformulează așteptările pe care le ai de la tine. Sunt ale tale sau sunt preluate de undeva?
- Reducerea gândirii de tipul „totul sau nimic”
Dacă ne privim viața în două extreme absolute care nici nu există, ne condamnăm permanent la nefericire. Cu cât învățăm mai repede să privim nuanțele și să ne apreciem fiecare efort și fiecare acțiune, cu atât putem să ne bucurăm mai mult de toate experiențele noastre și să ne îmbogățim viața cu o gamă mai largă de emoții, de percepții și de învățături.
- Concentrarea atenției pe momentul prezent
Atunci când devenim obsedați de perfecționare pentru un eventual rezultat viitor, trăim într-un timp inexistent. A învăța să apreciem fiecare pas spre progres este cheia pentru a trăi o viață cât mai ancorată în momentul prezent.
- O schimbare de perspectivă
În loc să căutăm perfecțiunea – care oricum nu există – putem căuta să facem tot ce putem mai bine sau să facem mai bine ca ieri. Astfel, ne centrăm atenția pe progresul permanent și putem celebra fiecare acțiune pe care o facem.
- Recunoașterea criticului interior
Criticul nostru interior este vocea internalizată a celor care ne-au format, ,,perfecționată” de noi de-a lungul timpului, vocea care ne descurajează, care ne conturează defectele și care ne face să ne simțim insuficienți. A o recunoaște înseamnă a o separa de tine, a recunoaște că nu este adevărul absolut și a avea puterea de a o lăsa să vorbească în fundal, noi fiind doar observatorii.
- Îmbrățișarea imperfecțiunii
Perfecțiunea este un concept abstract, relativ și absolut. Tot ce ne înconjoară este o constelație de trăsături, multe aspecte concentrate într-un punct pentru a forma ceva unic. Atunci când îmbrățișăm unicitatea noastră, a acțiunilor noastre, a dorințelor și aspirațiilor noastre și a fiecărui aspect din univers putem să ne eliberăm de credința falsă că există un singur mod de a face lucrurile sau că există un rezultat perfect. Unicitatea dă valoare fiecărui aspect al existenței, nu perfecțiunea, iar a învăța să vedem și să apreciem toate culorile acestui tablou este modalitatea prin care îi vom vedea cu adevărat frumusețea.
Gânduri de final
Perfecționismul este insuflat de cei ce ne-au format și întreținut, de cultura societății în care ne aflăm dar, din fericire, putem scăpa din acest cerc vicios printr-o simplă alegere conștientă. Putem alege ce să considerăm benefic și ce să înlăturăm în drumul nostru prin viață. Suntem stăpânii mentalității noastre și suntem singurii care o pot modela. Prin a chestiona și redefini propriile valori putem ajunge la eliberare și putem trăi viața pe care ne-o dorim noi, nu viața pe care și-au dorit-o alții de-a lungul timpului, respectându-ne propriile principii, propriul ritm, dar, mai ales, mergând pe calea noastră, nu a altora.
