duminică, septembrie 8, 2024
libris.ro
AcasăMISTERELE CREȘTINISMULUICe secrete ascunde Arhiva Vaticanului ?

Ce secrete ascunde Arhiva Vaticanului ?

Atunci când vine vorba despre Sfântul Scaun sau Vatican, este imposibil să nu asociezi aceste două nume cu intriga, misterul și teoriile conspirației. Și, pe bună dreptate, câtă vreme un papă nu va lua decizia unei transparentizării complete, oamenii se vor întreba mereu ce secrete ascund arhivele Vaticanului și ce bogății deține Sfântul Scaun. O vagă tentativă de a risipi din aura de mister care tronează asupra bisericii catolice, s-a produs în octombrie 2019, când Papa Francisc a emis un decret prin care  schimbă denumirea celui mai mare depozit de mistere al lumii, din Arhiva Secretă a Vaticanului în Arhiva Apostolică a Vaticanului. Papa și-a motivat decizia într-un mod extrem de hilar și anume că traducerea cuvântului SECRET din titulatura Arhivei Vaticanului a fost greșit interpretată în sensul modern al confidențialității, când, de fapt,  cuvântul SECRET, ar trebui tradus prin personal. Și asta pentru că Arhiva Apostolică este arhiva personală a Papei și-i stă la dispoziție de la alegerea și până la moartea sau retragerea sa, declară Francisc. Figura nu prea i-a reușit Papei, chiar dacă a scos la lumină câteva documente secrete importante și le-a făcut cunoscute omenirii. Kilometri întregi de documente secrete, artefacte mai mult sau mai puțin religioase, sunt încă păstrate în mare secret. Atâta timp cât Papa insistă în declarații de tipul “nu infirm”- „nu confirm”, atunci când este întrebat de secretele în păstrarea cărora se presupune că se află, oricine este îndreptățit să speculeze.

LUCRURI INEDITE DESPRE STATUL VATICAN

Să trecem mai întâi în revistă o scurtă prezentare inedită a Vaticanului, un scurt istoric al arhivei secrete și să vedem apoi ce secrete spun cunoscătorii că ar mai deține Sfântul Scaun, secrete pe care niciun Papă nu le va denunța prea curând. Vaticanul se întinde pe 49 de hectare de teren în inima Romei, este cel mai mic stat din lume, monarhie absolută condusă de Papă, sediul central al Bisericii Catolice, dar ceea ce știați mai puțin, este că niciun cetățean al Vaticanului nu se naște cu cetățenia acestui stat. Cetățenia se dobândește odată cu semnarea unui contract de muncă în Vatican, cum este cazul cardinalilor sau membrilor gărzii elvețiene-cei care asigură securitatea Papei. Cetățenia se pierde odată cu pierderea locului de muncă și dacă nu deții cetățenia altui stat, devii automat cetățean italian. Vaticanul are cel mai mare consum de vin pe cap de locuitor și este mult mai tânăr decât credeți, deși există de-o veșnicie. Recunoașterea sa ca stat independent s-a produs în anul 1929, sub semnătura dictatorului Benito Musolini, primul ministru al guvernului italian de la acea vreme. Vaticanul nu a fost dintotdeauna reședința papilor. Papii au locuit până în anul 1309 la palatul Lateran, situat în partea opusă a Romei, după care s-au mutat pentru 7 ani la Avignon în Franța și au condus de acolo biserica catolică. În anul 1377 s-au reîntors la Roma și, pentru că palatul Lateran fusese mistuit de un incendiu, și-au stabilit reședința la Vatican. Gărzile de corp ale Papei sunt exclusiv cetățeni elvețieni, de unde și numele de Garda Elvețiană. Această unitate de elită a fost înființată de papa Iulius al II-lea în anul 1506.

Pe lângă cetățenia elvețiană, pentru a face parte din această gărdă elvețiană, trebuie să ai vârsta cuprinsă între 19 și 30 de ani și pregătire militară elvețiană. Scandalurile nu s-au ținut departe de Garda Elvețiană a Papei. Droguri, crime – toate au culminat în perioada 1997-1998, când un angajat al Sfântului Scaun a fost găsit în posesie de droguri de mare risc și un comandant al Gărzii Elvețiene a fost ucis în apartamentul  de serviciu împreună cu soția sa. Bancomatele din Vatican vorbesc limba latină fiind singurele de acest tip din lume. Sfântul Scaun deține cea mai mare colecție de artă din lume, care numără peste 70.000 de lucrări, din care sunt expuse numai 20.000 și este singura țară din lume declarată integral patrimoniu UNESCO. Cei care vor să-l vadă pe Papă, trebuie să știe că cea mai potrivită zi este cea de miecuri, în jurul orei 10.00, când iese în piață și se adresează mulțimilor.

ISTORIA ARHIVEI VATICANULUI

Să revenim însă la Arhiva Secretă a Vaticanului, cea care o face subiectul unor mari controverse și nu în mod gratuit. Deși, de facto există de mai bine de 1100 de ani, Arhiva secretă a Vaticanului a fost înființată de drept în anul 1612 la ordinul Papei Paul al V-lea, care a separat cu această ocazie Arhiva Secretă de Biblioteca Vaticanului. Paul al V-lea era adept fidel al mentalității că oamenii obișnuiți nu ar trebui să aibă acces la corespondența dintre papi și regi, care trebuie să rămână secretă. Începând din anul 1612, arhiva a devenit cu adevărat secretă, până în anul 1881, când Papa Leon al XIII-lea a permis parțial accesul unor cercetători. Dacă Biblioteca  are circa 26 de km de rafturi, Arhiva Secretă a Vaticanului are peste 85 de km de rafturi și nenumărate depozite de artefacte. 35 de km măsoară doar rafturile cu cataloagele de evidență a tot ceea ce se păstrează în Arhiva Secretă: acte promulgate de Sfântul Scaun, corespondență papală și multe alte documente, riguros centralizate, începând cu anul 1198 și papalitatea lui Inocențiu al III-lea. Există însă și documente din anii 800 și chiar mai vechi, dar foarte puține, susțin cercetătorii. De-a lungul istoriei, arhiva a fost destructurată de mai multe ori. Până în secolul al XI-lea, documentele Arhivei Secrete au fost mutate între Centrul Palatin, Basilica Sf. Petru și Palatul Lateran, papii luau cu ei de multe ori în călătorii mai multe documente ale arhivei. Din această cauză, multe dintre documentele preioase fie sau pierdut, fie s-au rătăcit. Marea schismă occidentală a împărțit și ea arhiva în părți diferite.  Invaziile și războaiele au condus de asemenea la pierderi serioase. Papa Grigorie al XII-lea, a vândut în 1406 un număr mare de materiale de arhivă, inclusiv unele dintre registrele papale. În perioada în care Napoleon a cucerit statele din peninsula italiană, a cerut tribut,  lucrări de artă și manuscrise. În armistițiul său cu Sfântul Scaun, din 23 iunie 1796, se prevedea că „Papa va transmite Republicii Franceze o sută de tablouri, busturi, vaze sau statui … și cinci sute de manuscrise”, alese de agenții francezi. Tratatul de la Tolentino din 1798 a impus tributuri și mai mari. Printre lucrările prețioase care au fost trimise la Paris s-a numărat și Codex Vaticanus, cel mai vechi manuscris existent al Bibliei, scris în limba greacă. Când Napoleon a devenit împărat în 1804, și-a dorit o arhivă centrală la Paris care să conțină toate documentele și comorile Europei. În 1809 a comandat ca întreaga arhivă a Vaticanului să fie transferată la Paris. Timp de patru ani, Sfântul Scaun a expediat peste 3000 de lăzi de la Vatican în custodia imperială a lui Napoleon. În aprilie 1814, în urma înfrângerii lui Bonaparte, noul guvern francez a ordonat întoarcerea lăzilor la Vatican, dar acest fapt nu s-a produs niciodată. Cu toate problemele seculare prin care a trecut, arhiva continuă să aibă astăzi dimensiuni impresionante. Arhiva  se află într-un buncăr de beton situat undeva în spatele Basilicii Sf. Petru și este bine păzită atât de Garda Elvețiană cât și de forțe polițienești ale orașului Vatican.  Arhiva este la fel de bine monitorizată de agenți ai Serviciilor Secrete. Acest buncăr este practic impenetrabil. În anul 2012 din dorința de a mai spăla imaginea Bisericii Catolice și de a distruge miturile din jurul acestei Arhive Secrete, Vaticanul a organizat expoziția Lux in Arcana, în cadrul căreia au fost dezvăluite omenirii documente istorice importante. Au putut fi văzute scrisori dintre Vatican și figuri istorice precum Mozart, Erasmus, Charlemagne, Voltaire, Abraham Lincoln sau Adolf Hitler. A fost expusă până și scrisoarea din anul 1530 a regelui Henric al VIII-lea al Angliei prin care-i solicita Papei Clement al VII-lea să aprobe anularea căsătoria sale cu Ecaterina de Aragon. În urma refuzului Papei, regele englez a decis reforma bisericii sale și a declarat ruperea acesteia de Roma. Impropriu spus o scrisoare. Vorbim aici despre un pergament lung de 3 metri care poartă sigiliile a 81 de nobili englezi. Acest pergament a fost rătăcit multă vreme, până când a fost redescoperit, întâmplător, în anul 1926, sub un scaun din arhivă. Dintre piesele de rezistență ale expoziției au mai făcut parte:

  • Bula Papală din anul 1521, prin care papa Leon al X-lea l-a excomunicat pe Marthin Luther,
  • transcrierea procesului împotriva lui Galileo Galileidin anul 1633,
  • plângerile lui Michelangelo conform cărora nu fusese plătit pentru lucrul său la Capela Sixtină
  • decretul prin care Papa Alexandru al VI-lea a oferit Spaniei Lumea Nouă descoperită de Columb, mai puțin Brazilia de astăzi, pe care a oferit-o Portugaliei,
  • un pergament lung de 60 de metri cu mărturiile a 231 de cavaleri templieri, care își recunoașteau faptele pentru care au fost executați și
  • scrisoarea din detenție a reginei Maria a Scoției, adresată Vaticanului cu puțin timp înainte de a fi executată pentru că ar fi complotat la uciderea verișoarei ei, Elisabeta I, regina Angliei.

Evident că expoziția Lux in Arcana nu a prezentat cei peste 80 de kilometri de rafturi pline de secrete. “Absolut toate documentele arhivei datate după 1939 sunt și vor rămâne deocamdată strict secrete”, a declarat Papa Francisc. Sfântul Scaun este acuzat din această cauză că ascunde complicitatea Papei Pius al XII-lea la ororile nazismului. În timpul papalității sale nu numai tăcerea sa a fost suspectă, acesta necondamnând faptele naziștilor. Urmare a deciziilor lui Pius al XII-lea devoalate de dovezi descoperite după anul 2000, prăzile de război naziste, constând în artefacte religioase, aur, bani, obiecte de artă și alte comori, au fost ascunse la Vatican precum și în statul neutru Elveția, pe care Hitler nu l-a atacat niciodată. Să aibă asta vreo legătură cu prezența gărzii elvețiene la Vatican?

DE UNDE VINE PUTEREA PAPEI ȘI CE ASCUNDE ARHIVA SECRETĂ ?

Experții cărora li s-a permis accesul la Arhiva Secretă a Vaticanului, frustrați de schimbarea lor periodică, au alimentat cu mărturiile lor tot soiul de teorii ale conspirației. Unii dintre ei au făcut declarații incredibile despre ceea ce s-ar afla în catacombele și buncărele de sub Basilica Sf. Petru sau în alte locuri bine păzite la ordinul Papei. Problema care s-ar pune în această ecuație este cui dă Papa ordine, în calitate de șef al unui stat cu puțin peste 800 de locuitori ? De unde atâta putere? Doar din habotnicia supușilor? Speculațiile că Vaticanul este condus de fapt de Illuminati sunt mai credibile decât puterea nelimitată a Papei. Iată ce minunății susțini unii cercetători, că s-ar afla în arhiva arhivei secrete. Cel mai bine păzit secret l-ar reprezenta corespondența dintre apostolul Pavel și împăratul Nero cu privire la Iisus și descendenții de sânge ai acestuia dar și la adevărata natură a lui Dumnezeu. Fotocopii și informații despre aceste documente din Arhiva Secretă a Vaticanului ar fi ajuns în posesia lui Dan Brown, celebrul autor al cărților “Codul lui DaVinci” și „Îngeri și Demoni”. La fel de bine păzite ar fi și dovezi ale existenței vieții extraterestre și ale faptul că Papa este mediatorul dialogului dintre extratereștri și mai marii lumii dar și secretul real nedezvăluit al celei de-a treia profeții de la  Fatima, care a fost prezentată de Vatican în mod măsluit în anul 2000. În același locaș în care se află dovezile materiale despre Iisus se află și Cronovizorul – un aparat care ar permite vizualizarea unor imagini din trecut, construit în anii 50 de un grup de oameni de știință, în frunte cu preotul și omul de știință italian, preotul Pellegrino Maria Ernetti. Cronovizorul, care arată ca o pereche de ochelari, a fost descris de  părintele François Brune în cartea sa din 2002, “Le Nouveau Mystère du Vatican”. Proiectul ar fi fost finanțat de Vatican din dorința de a obține înregistrări din viața lui Iisus. Autorul dezvăluirilor susține că a fost capabil să vadă întâmplări petrecute în urmă cu 2000 de ani cu ajutorul cronovizorului, care ar avea capacitatea de a prelua radiații electromagnetice provenite din evenimente trecute și a le reda în formă audio-vizuală. Părintele Brune afirmă în cartea sa că a fost martor la răstignirea lui Iisus. La scurt timp după ce a fost creat, Vaticanul a ordonat demontarea aparatului și depozitarea în buncărele sale secrete, de teamă ca acest dispozitiv să nu încapă pe mâini nepotrivite. În secțiunea “pericole pentru omenire” este păstrată Grand Grimoire – o carte medievală despre care se crede că ascunde puteri imense. A fost scrisă în secolul al XVI-lea de Honorius din Tebe, care pretindea că este posedat de însuși diavolul. În carte sunt prezentate instrucțiuni despre cum se fac talismane și amulete magice, cum se fac vrăji și cum pot fi invocați demonii. Au existat mai multe copii modificate ale cărții, dar numai Vaticanul are cartea originală, nealterată. Un înalt funcționar de la Vatican a declarat sub rezerva anonimatului că în situația în care această carte ar exista și ar avea puteri magice, dacă s-ar afla sub protecția Arhivei Secrete a Vaticanului, nu ar fi un lucru rău, pentru că astfel, umanitatea poate fi apărată de un carnagiu de neimaginat. Preotul Gabriele Amorth, cel mai de seamă exorcist al Vaticanului, cel care a condus mii de exorcizări, a mărturisit în anul 2016, cu puțin timp înainte de moartea sa, că Diavolul însuși ar fi ascuns sub zidurile Vaticanului. Ce ar personifica diavolul în această situație, este imposibil de spus dar ușor de speculat. La fel de greu de spus dar ușor de intuit este și adevărul, pe care autoritățile române l-ar ascunde despre motivul real  al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România anului 1999. Cei care au citit cartea “VIITOR CU CAP DE MORT” a lui Radu Cinamar, vor înțelege de ce. Concluziile, vă las pe voi să le trageți. Un singur lucru putem afirma cu certitudine despre cel mai mare depozit de mistere ale omenirii: Speculațiile vor exista multă vreme de acum încolo pentru că nimeni nu crede că va veni prea curând o zi în care depozitarii să ne dezvăluie adevărul despre noi. Cel puțin, nu în timpul vieții noastre.

 

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro