Trăim într-o epocă în care a vedea a devenit sinonim cu a înțelege, iar a înțelege s-a transformat în condiția minimă pentru a crede. Am ridicat pe tronul cunoașterii o propoziție aparent logică: „Nu cred decât dacă văd cu ochii mei.” Este fraza prin care omul își suspendă deschiderea, invocând rațiunea. Un refuz îmbrăcat în scepticism, dar adesea alimentat de teamă: teama de a fi rănit de o speranță neîmplinită. Teama de a fi înșelat. Teama de a deschide inima înainte ca lumea să o garanteze. Paradoxul se naște exact din această poziție: căci atunci când, în cele din urmă, omul vede cu adevărat ceva sacru, viu, autentic – o iubire neașteptată, o vindecare inexplicabilă, o lumină care străpunge întunericul vieții – el nu mai spune „cred”.
Spune altceva, profund și tulburător: „Nu-mi vine să cred ochilor.” Această rostire simplă și aproape copilărească este, în realitate, una dintre cele mai înalte expresii ale credinței transformate. Nu pentru că s-a lăsat convinsă de o dovadă, ci pentru că s-a lăsat uimită de o prezență. Când sufletul e pregătit, ceea ce vine nu mai e o informație, ci o revelație. Iar revelația nu se explică, ci se trăiește.
Când mintea cere să vadă, inima se închide. Când inima crede, ochii se deschid.
Expresia „Nu cred decât dacă văd” este o afirmație a controlului. Omul vrea să fie suveranul realității – să o aprobe, să o valideze, să o supună înțelegerii sale. Este o formă de mândrie subtilă, în care vederea devine condiție pentru adevăr. Expresia „Nu-mi vine să cred ochilor” este o rostire a uimirii sacre. Ea apare atunci când realitatea te depășește. Când ceea ce vezi e atât de plin de sens, de bine, de frumusețe, încât nu mai încape în cutiile rațiunii. Atunci nu mai vrei să explici – vrei doar să mulțumești.
Credința nu este despre a ști. Este despre a recunoaște.
Mulți confundă credința cu acceptarea unui adevăr teologic sau a unei doctrine. Dar credința reală nu înseamnă să crezi că ceva este adevărat. Înseamnă să recunoști prezența Adevărului în ceea ce trăiești. Este cunoașterea care vine din întâlnire, nu din argument. Este simțirea care apare când sufletul se aliniază cu ceva mai mare decât el.
Când spui: „Nu-mi vine să cred ochilor!”, nu pui la îndoială ceea ce vezi, ci recunoști că ceea ce trăiești e mai mare decât capacitatea ta de a procesa. E un mod spiritual de a spune: „E prea frumos ca să fie o simplă întâmplare. Aici e mâna Lui.”
Vederea exterioară poate înșela. Claritatea interioară, niciodată.
Trăim într-o cultură care a pus toată greutatea pe simțuri. Dar cei care au atins cu adevărat lumina știu că adevărul nu se vede cu ochii, ci cu inima. Ochii pot fi păcăliți. Pot vedea ceea ce le convine. Pot interpreta din frică sau dorință. Dar inima, când e curată, recunoaște adevărul fără să i se arate dovezi. Asta înseamnă să ai credință: nu să crezi în absența dovezilor, ci să trăiești cu certitudinea unei prezențe, chiar și atunci când nu o poți măsura.
Nu știința te face să crezi. Ci întâlnirea. Dumnezeu nu Se revelează celor care vor să-L studieze. Se revelează celor care Îl caută cu o întrebare vie. Cei care au cerut semne, poate le-au primit – dar n-au înțeles. Cei care s-au așezat în tăcere și au spus: „Doamne, sunt pregătit să văd cu alți ochi”, aceia au simțit că vederea adevărată începe în clipa în care renunți să mai controlezi ceea ce vezi.
Fericiți cei ce n-au văzut, dar au crezut
Această frază rostită de Iisus lui Toma nu este o judecată, ci o chemare. O invitație de a trece de la vederea exterioară la revelația interioară. O poartă spre acel tip de credință care nu se bazează pe simțuri, ci pe o lumină care răsare înăuntru și luminează tot ce e în afară.
În loc de încheiere
Vei ști că ai început să crezi cu adevărat nu atunci când ai văzut ceva miraculos, ci atunci când ai simțit, cu o lacrimă de recunoștință și cu o tresărire sfântă în piept:
„Nu-mi vine să cred… că pot trăi așa ceva.”
„Nu-mi vine să cred… că am fost iubit chiar și când nu m-am iubit.”
„Nu-mi vine să cred… ochilor – dar inima mea știe că e adevărat.”
Și din acel moment, credința nu va mai fi o teorie. Va fi vedere. Vedere din interior.
Îndrăzniți să fiți înțelepți !
