luni, mai 20, 2024
libris.ro
AcasăMISTERELE CREȘTINISMULUICum adică am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?

Cum adică am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?

Ați reflectat vreodată asupra versetului  care ne spune că am fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa ? Vă întreb ca de la om la om pentru că preoții nu prea toacă acest verset, pastorii vorbesc prea puțin despre acesta, iar rabinii împărtășesc tainele versetului,  doar celor care întreabă…De mai bine de 1500 de ani încoace, teologii creștinismului și iudaismului, cele două religii ale căror învățături sfinte conțin acest verset, nu au reușit  altceva decât să întoarcă lumea pe dos cu interpretări diferite. Oare ce a vrut să spună cu adevărat Moise, prezumatul autor al primelor 5 cărți ale Vechiului Testament; Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul, în versetul 26 al capitolului 1 din Geneza: SĂ FACEM OM DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA NOASTRĂ !

Traducerile în limba română ale acestui verset, fie cele din limba aramaică, fie cele din limba greacă sau latină, sunt destul de exacte față de alte cazuri în care traducerile au fost mai mult sau mai puțin intenționat eronate. Exact așa a formulat Moise: după chipul și asemănarea sa  L-a creat Dumnezeu pe om, mai exact pe primii oameni, Adam și Eva, cei cărora le-a poruncit să supună și să stăpânească Pământul. Neinițiații într-ale interpretării textelor învățăturilor spirituale antice, care reprezintă marea masă a așa-zișilor credincioși creștini de altfel, sunt tentați să creadă că, prin formularea “după chipul”,  devenită ulterior un mare concept teologic denumit IMAGO DEI, se  poate înțelege mot-a-mot că omul are chipul lui Dumnezeu și, prin echivalență, Dumnezeu ar avea chipul omului. Vă invit să încercați să răspundeți și voi întrebării : ce a vrut Moise să spună prin: „Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru și asemănarea Noastră; …

Nu ar fi fost oare de ajuns formularea, “după chipul nostru” sau doar “după asemănarea noastră”? De ce și “după chipul nostru” și „după asemănarea noastră”?  Unii dintre voi vor spune: ce întrebare mai este și asta? Păi este, pentru că această formulare „după chipul și asemănarea noastră”, utilizată de Moise, nu numai că i-a băgat în ceață pe mai toți teologii creștinismului și iudaismului dar a și determinat și condiționat omenirea în ultimii 1500 de ani să-i dea lui Dumnezeu felurite chipuri de om; dacă tot l-a creat Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea Lui…Și de aici, bătrânul cu barbă albă, care locuiește în CERURI și stă cu urechea la rugăciunile celor care nu contenesc să ceară. Ca să nu mai vorbim despre idolatrie, neînțelegeri între mai marii bisericilor, schisme și, cel mai trist, războaie și masacre, cărora le-au căzut victime de-a lungul istoriei, umilii credincioși manipulați. Și asta nu este puțin lucru, nu-i așa?

Lucrurile nu s-au schimbat nici astăzi prea mult. Liderii religioși țin masele de supuși credincioși într-o profundă negură a surzeniei și orbirii, alimentându-i cu interpretări ale învățăturilor biblice predicate la mare distanță  de adevăr. Celelalte învățături care vorbesc despre aceleași adevăruri dar în alte forme, sunt considerate abateri de la calea cea dreaptă sau erezii. Dacă biserica ar mai avea puterea pe care a avut-o cu câteva sute de ani în urmă, am mai fi văzut și astăzi arderi pe rug. Supușii orbi și surzi au început însă să dea semne că vederea și auzul le revin, încetul cu încetul… Până vă gândiți voi cum să răspundeți, eu vă spun că, dacă Moise ar fi recurs la o altă formulare decât aceea că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa, sau ar fi explicat-o măcar, lumea în care trăim astăzi, cel puțin cea creștină, ar fi arătat probabil cu totul și cu totul altfel. Și spun asta fără teama de a fi tras de urechi de vreun papă, vreun patriarh, vreun pastor sau vreun rabin: interpretarea versetului 26 al capitolului 1 din Geneza este extrem de simplă și n-ar fi trebuit niciodată să fie tema vreunei dezbateri sau dezbinări cu atât mai puțin sursa idolatriei care a pus stăpânire pe lumea creștină.

Marii teologi ai creștinismului timpuriu, începând cu Irineu din Lyon în secolul al II-lea după Hristos, continuând cu Augustin de la Hipona în secolul al V-lea și până la Martin Luther în secolul al XV-lea sau Jean Calvin în secolul al XVI-lea, au dat interpretări diferite formulării lui Moise “SĂ FACEM OM DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA NOASTRĂ”. Au complicat atât de mult lucrurile, încât feluritele lor interpretări au condus la frângerea bisericii în zeci de grupări religioase cu tot atâtea doctrine.

Potrivit lui Irineu, părinte al Bisericii timpurii și mare dușman al creștinilor gnostici (care pretindeau că dețin o doctrină orală secretă primită direct de la Iisus), cei făcuți doar după chipul lui Dumnezeu, adică necredincioșii, posedă o natură dublă: trup și suflet. Cei făcuți nu numai după chipul ci și după asemănarea lui Dumnezeu, adică credincioșii, posedă o natură triplă: trup, suflet și spirit. Duhul Sfânt lipsește din sufletul necredinciosului, de aceea necredinciosul este o persoană trupească,  o ființă imperfectă și posedă chipul lui Dumnezeu în formarea sa, dar nu primește și asemănarea lui Dumnezeu, prin Spirit. Augustin de la Hipona, părintele bisericii creștine timpurii, cel care a spus că numerele reprezintă limbajul universal oferit de Divinitate omului pentru confirmarea adevărului, are o altă interpretare, centrată pe iluminarea minții. Și el abordează diferențiat “chipul și asemănarea”.

Imaginea sau chipul lui Dumnezeu se regăsește în mintea omului, care  este trinitară în constituție”, susține Augustin. Mintea este compusă din memorie, înțelegere și voință. Omul nu are puterea de a produce în mintea sa o cunoaștere a ideilor divine, dar cunoașterea are totuși loc pentru că este produsă în om de către ceva mai înalt decât propriul său intelect. Cunoașterea nu este un produs al intelectului nostru, ci urmarea iluminării, iar agentul care produce cunoașterea ideilor divine în intelectul uman, nu poate fi altul decât Dumnezeu. Când mintea credinciosului este reînnoită, prin cunoaștere, omul face ceea ce este bun, acceptabil și perfect în ochii lui Dumnezeu. Prin urmare, „după chipul lui Dumnezeu înseamnă un om cu mintea reînnoită în cunoașterea lui Dumnezeu, un om care devine, prin reînnoirea minții, asemănător lui Dumnezeu.”

Spre deosebire de Irineu și Augustin, Luther și Calvin nu tratează distinct cele două cuvinte: chipul și asemănarea. Luther consideră important doar chipul sau imaginea, apreciind că Dumnezeu are două tipuri de imagine: cea percepută de om la nivel personal și cea publică; pe când Calvin, vede imaginea sau chipul lui Dumnezeu în primul rând în sufletul omului: „Gloria lui Dumnezeu strălucește în omul exterior, totuși, nu există niciun fel de îndoială că așezarea corectă a imaginii lui Dumnezeu se află în sufletul omului”, susține fondatorul calvinismului. Pentru cei care nu știu, calvinismul este un curent reformator al lumii creștine care susține printre altele că doar Scriptura stă la baza credinței nu și tradiția, că doar Hristos are autoritate asupra credincioșilor nu și Biserica; și că omul se poate mântui prin credință, nu prin fapte bune, mântuirea producându-se numai prin har.  Calvin este primul care susține că Moise a adăugat cuvântul asemănare ca o modalitate de explicare a primului cuvânt, chipul. Și Calvin nu greșește deloc. Îl confirmă teologul german August Dillman (1823-1894) care consideră că cei doi termeni, chipul și asemănarea, nu trebuie tratați separat. Cuvântul  „asemănare” are același înțeles ca și cuvântul „imagine”, „dar într-un mod cumulativ, pentru a-l face mai expresiv mai proeminent”. “Toți autorii evrei folosesc acest stil literar al paralelismului în redactarea textelor antice considerate sacre, pentru a da un efect de întărire, pentru a imprima un efect emoțional specific, unui anumit verset”, afirmă Dillman.

Bisericile nu au avut niciodată un punct de vedere unitar pe tema chipului și asemănării omului cu Dumnezeu. Ar fi fost, oare, mai cinstit și mai plăcut înaintea Divinității să le explice enoriașilor ce înseamnă cu adevărat că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea lui, pentru a stăpâni lumea, decât să-i încurajeze să se închine chipurilor de Dumnezei, reprezentate prin diferite manifestări artistice și expuse prin biserici? Nu ar trebui să ne consoleze ideea că nici măcar mai marii bisericilor nu au reușit să-L vadă pe Dumnezeu dincolo de stilul ebraic străvechi al redactării textelor biblice.  Clericii au condiționat și învățat greșit 70 de generații de enoriași (și încă o mai fac), să se închine formelor cu chip de om și simbolurilor lui Dumnezeu.  Această învățătură greșită a făcut ca omenirea să se oprească la venerarea simbolurilor și să nu poată vedea lumina adevărată din cauza lor.

Cele mai înțelepte considerațiuni – mai mult sau mai puțin teologice – asupra cuvintelor folosite de Moise, “SĂ FACEM OM DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA NOASTRĂ”, s-ar putea rezuma la următoarele aspecte:

  • după „chipul” lui Dumnezeu înseamnă, trupul pe care Dumnezeu a dorit să ni-l dea pentru a ne distinge de celelalte ființe din lumea animală, menite să le stăpânim.
  • după asemănarea lui Dumnezeu, se referă la partea imaterială a umanității, la asemănarea din punct de vedere mental și moral cu Dumnezeu.

Toate dezbaterile teologice și filozofice la un loc pe marginea cuvintelor folosite de Moise, pălesc în fața adevărului pe care ni-l dezvăluie Legea Unității Divine:

Toți suntem unul, toți suntem parte inseparabilă a marelui câmp energetic universal, toți suntem picături ale marelui ocean divin, toți suntem energie pură în străfundurile ființei noastre, acolo unde nu semănăm ci suntem una cu Dumnezeu.

Ne privim chipul și ne întrebăm dacă semănăm cu El. Ce-ar fi să privim în adâncul sufletelor noastre? Iisus i-a învățat pe oameni să redevină una cu Dumnezeu pornind de la a învăța să semene cu EL. A semăna cu Dumnezeu nu este un scop în sine. Este doar primul pas, sau, mai bine zis, doar mijlocul prin care ne putem atinge scopul real în această lume:  a redeveni una cu Dumnezeu. Oamenii diferă de toate celelalte creaturi datorită structurii lor raționale, a capacității lor de deliberare și de libertate în luarea deciziilor. Această libertate conferă omului  posibilitatea de auto-actualizare și participare la o realitate sacră. Cu toate acestea, libertatea care-l face pe om să semene cu Dumnezeu, este aceeași libertate care se manifestă și în înstrăinarea omului față de Dumnezeu. Oamenii pot, în libertatea lor, să aleagă să nege sau să-și reprime asemănarea spirituală și morală cu Dumnezeu. Capacitatea și dorința de a se iubi pe sine și pe ceilalți și, prin urmare, pe Dumnezeu, se dovedește că pot fi nu numai neglijate, ci chiar transformate în opusul lor. Vestea bună este că omenirea își poate recăpăta libertatea pe care Dumnezeu i-a oferit-o cu atâta dragoste. Nu dogme și doctrine are omenirea de învățat, ci doar ce și cum are de făcut ca să semene cu Dumnezeu, pentru a redeveni una cu El.

Nu uitați asta când mergeți la biserică, la casa de rugăciune, la templu sau la sinagogă ! Apropo, scopul tău în această lume, cititorule, care este?

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro