Credințele dogmatice și învățăturile care induc o falsă percepție a noțiunii de timp, reprezintă una din cauzele morții premature a omului. Prin moarte prematură a se înțelege plecarea noastră din această sferă înainte de a ne fi îndeplinit scopul pentru care am venit. Fiecare dintre noi este aici pentru un scop special și nimeni nu ar trebui să permită vreunei cauze, fie ea și deghizată în credință dogmatică, să-l îndepărteze din această lume materială, înainte să-și atingă scopul.
Mințile trezite recunosc faptul că trăim aici cu un scop mare, că avem ceva foarte important de realizat în această lume și că, trebuie neapărat să rămânem aici suficient de mult timp pentru a putea promova corect planul divin rezervat fiecăruia dintre noi. Omul ar trebui să rămână în planul material până când ajunge la o stare spirituală atât de înaltă încât nimic din lumea lucrurilor nu-i mai poate servi. Astfel vom descoperi că atunci când vom începe să trăim pentru atingerea acestei stări sublime, fiecare moment al existenței noastre va fi o fericire perfectă. Viața merită trăită și este cu adevărat dulce atunci când îi dăm sens în rezonanță cu legile spirituale ale Universului și ne identificăm scopul personal pentru care am venit aici. Constatăm, totuși, că foarte puțini oameni trăiesc o viață bună și că doar un număr limitat ajung la o stare spirituală înaltă, înainte de a pleca din această lume. Care ar putea fi oare motivul?
Care să fie cauza fundamentală a acelor stări care produc bătrânețea, care produc boală și care ne îndepărtează din această lume înainte de a ne termina munca?
V-ați gândit vreodată la asta? Omul îmbătrânește pentru că el crede cu tărie în trecerea timpului. El crede că trăiește într-o lume în care timpul trece și că, odată cu trecerea timpului, el se îndreaptă spre mormânt. Omul și-a implementat adânc în subconștient trecerea anilor și crede cu tărie că, pe măsură ce experimentează acestă viață, anii se vor adăuga la povara vieții sale. Și, exact după credința lui se întâmplă. Ceea ce omul ar trebui să schimbe la nivelul paradigmei sale interioare, este credința distructivă că timpul trece.
Timpul nu trece, ci este eternitatea însăși.
Ceea ce numim timp este doar acea perioadă din eternitate de care suntem conștienți în această viață. Conceptul de timp este felurit interpretat de mințile oamenilor, însă timpul continuă să fie același cu eternitatea de care suntem conștienți acum. Ne uităm la soare și pare să se miște, dar știm că soarele nu se mișcă ci, pământul este cel care o face. În același mod, ne raportăm și la perceperea timpului. Credem că timpul trece, el însă stă cuminte pe loc pentru că este eternitatea însăși. Timpul nu este altceva decât acea bucată de eternitate de care noi suntem conștienți. Când omul va deveni pe deplin conștient de faptul că timpul stă pe loc și că el se mișcă pe scara evoluției sale, va fi atins secretul acelei vieți în care tinerețea este perpetuă. Schimbarea credinței că timpul trece și că omul înaintează în vârstă, în credința că omul evoluează acumulând experiență în acest segment de eternitate pe care-l conștientizează în această viață, îl va plasa pe om în armonie cu legile naturale care reînnoiesc corpul uman la fiecare, aproximativ 10 luni. Credința falsă a oamenilor cum că timpul trece, a devenit o credință a rasei umane. Rasa umană se poate emancipa de această falsă credință dacă reprezentanții săi își vor schimba percepția și concepția obișnuită asupra timpului. Schimbarea trebuie să aibă loc în propria noastră conștiință.
Orbiți de iluzia că Soarele se mișcă pe cer, oamenii și-au autoindus credința că timpul trece.
Nu Soarele se mișcă pe cer în raport cu Pământul, ci Pământul se mișcă în raport cu Soarele. Ca atare, ceea ce numim noi timp nu trece, ci doar este. Și pentru că nu există timp în afara eternității, ceea ce numim noi timp nu este altceva decât un segment al eternității, segment de care suntem noi conștienți în această viață. Iluzia că Soarele se mișcă în raport cu Pământul mai are un frate. Acela este sentimentul că suntem separați de Sursa noastră divină. Acest sentiment întreține falsa credință că ceea ce numim noi timp ar fi altceva decât eternitatea însăși. Cum ar putea exista timpul în afara eternității? Percepția noastră este una falsă. Nu există timp, există veșnicie. Și nu vom avea viață veșnică – așa cum în mod eronat predică religiile – ci avem deja viață veșnică. Sufletul nostru exista și înainte de a se întrupa în această formă și va continua să existe și după ce această formă va dispărea. În consecință, sufletul nu aparține timpului, ci eternității. Mintea și corpul aparțin timpului. Pe măsură ce vom conștientiza că timpul nu trece, vom reuși să trăim mai fericiți în acest segment de veșnicie pe care noi îl numim timp. Mai fericiți înseamnă să nu trăim sub presiunea credințelor noastre false care ne vor împinge să plecăm din această lume, înainte de a ne fi încheiat misiunea pentru care am venit. Când acest adevăr va fi realizat, vei trăi în mod conștient liniștea și calmul eternității. Nu vei mai simți că ești în trecere către un sfârșit nedorit, unde forțele adverse îți vor răpi viața pe o trăiești; nu te vei mai gândi la moarte sau la acele perioade nefaste. Acestea nu înseamnă nimic pentru tine, pentru că nu aparțin vieții tale reale ci sunt doar experiențe ale tale. Tu trăiești în veșnicie; timpul nu adaugă ani vieții tale; viața ta este veșnică și ceea ce este veșnic nu poate fi măsurat prin ani.
Mișcările naturii în cercurile și spiralele lor pot fi măsurate; dar asta nu are nicio legătură cu viața sau timpul. Natura se mișcă în jurul marelui etern acum, iar eternul acum trăiește în tăcerea adâncă a vieții care este pentru totdeauna acum. Viața pe care o trăiești, viața adevărată, viața veșnică, este aceeași viață care este acum; și în acea viață nu există nici timp, nici ani, nici vârstă, există doar eternitate. Ascensiunea în viață înseamnă conștientizarea vieții reale, nu schimbarea vieții de la o stare la alta, nici trecerea prin perioade de timp.
Sufletul nu se ocupă de timp ci de ceea ce are existență reală, de viața eternă.
El nu se gândește niciodată la mâine pentru că în veșnicie nu există mâine. Sufletul trăiește acum și știe că viața care este acum nu va trece niciodată. Când devenim conștienți de viața eternă a sufletului, nu mai punem la îndoială existența sa nemuritoare. A simți viața veșnică înseamnă a ști că viața este veșnică și că fiecare suflet care trăiește experimentează chiar acum eternitatea. Nu putem separa viața sufletului de viața veșnică, de eternitate, iar în momentul în care descoperim că, sunt de fapt una și aceeași viață, vom realiza că vom trăi pentru totdeauna.
Mințile trezite nu au nevoie de niciun fel de probă pentru a crede că cei care au trecut înainte pe-aici sunt încă în viață.
De ce? Pentru că niciun suflet nu poate înceta să existe. Asemenea minți nu caută niciun semn vizibil, pentru că se află în prezența acelui ceva din care provine fiecare semn. Mințile trezite nu se mai gândesc la viața de după moarte; ele știu că nu există moarte. Ceea ce este viața veșnică nu poate muri niciodată și a deveni conștient de suflet înseamnă a descoperi că sufletul este viața veșnică însăși. Nu sufletul moare, ci persoana, corpul și mintea împreună cu egoul. Atâta vreme cât vom crede că suntem persoane, vom crede și că vom trece; dar nu suntem siguri dacă vom trece în neant sau într-o altă viață. Nu știm pentru că nu suntem treziți în acea conștiință a vieții eterne care știe. Dacă vrei să te convingi că vei trăi după ce ai îndepărtat corpul fizic, nu căuta semne misterioase în afară. Caută mai degrabă viața reală din adâncul ființei tale. Cu cât intri mai adânc în viața ta reală, cu atât îți dai seama mai mult că propria ta viață nu are sfârșit.
Când vezi pe cineva părăsind trupul, nu mai plângi atunci când ești trezit spiritual.
Deși sufletul care pare să plece devine invizibil pentru vederea fizică, acel suflet rămâne mereu vizibil pentru vederea spirituală. A fi conștient în spirit înseamnă a-i vedea pe toți cei care trăiesc în spirit, indiferent de formă. În conștiința spiritului manifestarea formei este secundară. Sufletul acela care pare să fi plecat, nu este plecat. Cei treziți spiritual îi pot simți viața, prezența și dragostea. Îndrăzniți așadar să fiți înțelepți ! Faceți un pic de liniște în mintea voastră și ascultați șoaptele divine ale sufletului. Pe curând și trezire cât mai ușoară !
