Viața este plină de bucurii, de necazuri, de triumfuri și provocări. Asistăm adesea la situații în care oamenii buni care trec prin momente dificile, ceea ce ne determină să punem la îndoială natura suferinței și să căutăm răspuns la întrebarea: de ce și oamenii buni, merituoși și virtuoși trebuie să dea piept cu suferința? Învățăturile unui prinț și înțelept iluminat aruncă lumină asupra acestei dileme existențiale, oferind perspective profunde asupra cauzelor și condițiilor din spatele apariției suferinței în viața oamenilor buni.
Prințul înțelept transformat de religii în Buddha ( cel trezit) – așa cum și Yeshua din Nazareth a fost transformat în Messia – s-a născut la Lumbini, în Nepal, în familia regală, însă a renunțat la viața de acasă pentru a trăi ca un ascet rătăcitor.
În limba sanscrită, “ascet rătăcitor” se traduce śramaṇa. Prilej de reflecție pentru cei care nu s-au gândit, dar, mai ales pentru cei care s-au oprit cu cercetările la bulgărescul suromah sau sârbescul siromah, care înseamnă tot sărman. Sanscritul srman parcă seamănă mai tare cu românescul sărman, nu-i așa? Sunt atât de multe asemănări între limba străveche sanscrită și limba dacă, dar și limba română, încât eu unul nu reușesc să pricep de ce academicienii noștri nu fac cercetări serioase în această direcție… După ce a dus o viață de asceză și meditație, prințul Siddartha Gauthama, Buddha de mai târziu, a atins iluminarea, apoi a rătăcit prin Câmpia Indo-gangetică inferioară, învățând oamenii și construind un ordin monahal. Buddha a predat o Cale de Mijloc între îngăduința senzuală și asceza severă, ca fiind cea care duce la Nirvana, adică eliberarea de ignoranță, poftă, renaștere și suferință.
Învățăturile sale sunt rezumate în Calea Nobilă a celor 4 adevăruri și opt brațe. Această cale este un antrenament al minții care include principii etice și practici meditative, cum ar fi reținerea și controlul simțurilor, bunătatea față de ceilalți, atenția și dhyana (meditația propriu-zisă). Buddha a trăit cu aproximativ 500 de ani înaintea lui Yeshua din Nazareth și a murit în Kushinagar, în India de astăzi.
Legea Karmei
În centrul învățăturilor lui Buddha se află conceptul de karma, care subliniază legea cauzei și efectului. Potrivit învățăturilor iluminatului prinț, fiecare acțiune, fie că este mentală, verbală sau fizică, generează karma. Karma este forța care ne modelează experiențele și ne condiţionează viitorul. Acțiunile bune conduc la rezultate pozitive, în timp ce acțiunile negative duc la suferință. Astfel, vremurile rele trăite de oamenii buni pot fi urmările de acțiunilor negative din trecut, fie el aparținând acestei vieți, fie unei experiențe anterioare.
Impactul acțiunilor anterioare
Buddha credea în conceptul de “samsara”, ciclul nașterii și renașterii, în care indivizii sunt legați de consecințele acțiunilor lor. El a promovat învățătura conform căreia circumstanțele prezente ale cuiva sunt influențate de karma acumulată din viețile trecute, de evoluția sa pe verticală, sau transpersonală. Prin urmare, chiar dacă cineva este în prezent un om bun și plin de merite, este foarte posibil să fie nevoit, la un moment dat, să facă față repercusiunilor acțiunilor negative din trecut. Acest lucru evidențiază complexitatea karmei și efectele sale de anvergură, care sunt, de cele mai multe ori, dincolo de înțelegerea noastră imediată.
Învățare și creștere.
Învățăturile lui Buddha pun mare accent pe puterea transformatoare a suferinței. El a învățat că întâmpinarea dificultăților poate servi ca un catalizator pentru creșterea personală, conducând la o înțelegere mai profundă a sinelui și a naturii existenței. Vremurile provocatoare pot cultiva empatia, compasiunea și înțelepciunea, încurajând în cele din urmă dezvoltarea spirituală. Adversitatea poate fi văzută ca o oportunitate de a transcende ciclul suferinței și de a obține eliberarea de poverile karmei.
Știți ce este interesant? Că toate abordările psihoterapeuților de astăzi, fie ei psihologi sau nu, își au rădăcinile în învățăturile budhiste: conștientizarea este cheia vindecării, aducerea în lumina Sinelui a traumei, acceptarea acesteia ca pe o lecție de viață necesară creșterii, cu alte cuvinte, iartă și lasă să plece de la tine ceea ce ți-a provocat suferință. Nu știu câți psihoterapeuți sunt conștienți de originea și rădăcinile videcării, dar ceea ce învață ei astăzi în formările profesionale, era practicat la rang de mare artă acum 2500 de ani.
Impermanenta si schimbarea.
Un alt aspect crucial al filozofiei budiste este recunoașterea impermanenței. Buddha a subliniat că totul în viață, atât plăcut cât și neplăcut, este supus schimbării. Vremurile bune vor face inevitabil loc vremurilor dificile și invers. Prin urmare, vremurile rele sunt o parte intrinsecă a experienței umane, indiferent de bunătatea inerentă a acestora. Acceptarea naturii trecătoare a existenței ajută la cultivarea ecuanimității și reduce atașamentul față de circumstanțele trecătoare. Gândurile vin și pleacă, emoțiile vin și pleacă, viața vine și pleacă. Totul este în mișcare. Schimbarea este singrul lucrur cu caracter de permanență în Univers.
Iluzia dualității
Învățăturile lui Buddha subliniază, de asemenea, natura iluzorie a gândirii dualiste, care clasifică experiențele ca fiind în mod inerent bune sau rele. Budismul încurajează indivizii să depășească aceste noțiuni dualiste și să perceapă realitatea așa cum este cu adevărat, fără judecăți subiective. Conștientizând interconexiunea dintre toate lucrurile, devine evident că apariția unor vremuri dificile este pur și simplu o parte a rețelei interconectate a existenței și nu o reflectare a valorii intrinseci a unui individ.
Concluzie
Budismul oferă o perspectivă profundă asupra apariției vremurilor rele în viața oamenilor buni. Înțelegerea principiilor karmei, impactul acțiunilor trecute, puterea transformatoare a suferinței, impermanența vieții și iluzia dualității ne permit să traversăm vremurile dificile cu mai multă înțelepciune și ecuanimitate. Îmbrățișând aceste învățături, putem cultiva rezistența, compasiunea și creșterea spirituală, depășind limitările circumstanțelor noastre și dobândind o înțelegere mai profundă a noastră și a lumii din jurul nostru.
Un cuvânt de încheiere:
Nu uitați nicio clipă că suntem gânditorii, nu gândurile, că suntem simțitorii nu emoțiile. Identificarea cu gândurile și emoțiile, prin investirea unei cantități prea mare de energie și atenție duce la preluarea naturii gândurilor și emoțiilor. Gânduri rele, stări rele, gânduri bune, stări bune. Toate însă vin și pleacă. Așa că, pe curând și îndrăzniți să fiți înțelepți ! Puteți începe prin a vă trezi din scenariul capcanistic al sacrificiului!
