Voi aveți un sentiment de neliniște atunci când citiți un articol, urmăriți un documentar sau ascultați un podcast despre perceperea timpului? Percepția culorilor, percepția formei sau percepția distanței se referă toate la atribute tangibile. Chiar și percepția sunetului sau percepția mișcării par destul de concrete. Percepția timpului, însă se referă la ceva invizibil dar trecător. Avem o mulțime de receptori care înregistrează informații despre lumină, sunet, miros, gust, atingere, dar niciun receptor nu înregistrează informații despre timp sau trecerea lui. Deși, fără îndoială că avem simțul timpului, mă întreb: de ce corpurile noastre nu sunt echipate cu un organ senzorial pentru perceperea acestuia, în același mod în care avem ochi și urechi pentru detectarea luminii și a sunetului? Singurul răspuns care îmi vine în minte este acela că timpul nu aparține lumii materiale. Așa că, de-aici vine și neliniștea noastră.
Dacă timpul nu aparține lumii materiale, lumii spirituale nici atât, este simplu să conchidem că nu există. Pe mine unul mă liniștește gândul că, dacă timpul ar fi existat cu adevărat, am fi fost înzestrați de natură cu senzori de percepere a lui. Totuși îl percepem cumva, dar cum?
Cum percepem timpul?
Aproape toată lumea este conștientă de trecerea timpului și poate estima trecerea acestuia cu o oarecare precizie. Mijloacele prin care organismele vii îndeplinesc această sarcină rămân totuși un mister. Dacă, în prezența soarelui, sau a unui ceas, ne mai descurcăm cât de cât, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ați trăi mai mult timp într-o peșteră sau într-o cameră, doar cu lumină artificială. În interesul cercetărilor privind percepția timpului și ritmurile circadiene, mai mulți oameni au acceptat să trăiască în astfel de condiții. Li s-a cerut să estimeze durata unei ore prin apăsarea unui buton și s-a dovedit astfel că ora percepută a fost mai lungă decât ora reală măsurată de ceas. Pentru că estimările oamenilor au fost foarte variate, putem trage în mod clar concluzia că, percepția timpului este influențată de starea fiziologică, cunoștințe, personalitatea fiecăruia și alți factori. Toate studiile indică faptul că complexitatea stimulilor exteriori influențează estimarea duratei de timp. Timpul este crucial pentru audiție, de exemplu, așa cum audiția este crucială pentru percepția timpului. Ascultați aceeași melodie pe ritmuri de vals, apoi pe ritmuri disco sau rock și veți înțelege ce vreau să spun. Rezultatele cercetărilor ne arată că, o perioadă de timp este percepută ca fiind mai lungă dacă este intensă, complexă sau segmentată. Oamenii au încheiat deja de multă vreme un fel de contract social prin care au convenit de comun acord să-și coordoneze activitățile în funcție de ora indicată de ceas – dispozitivul inventat special pentru măsurarea timpului. Creierul nostru nu percepe însă durata timpului în funcție de unitățile standardizate de secunde, minute și ore. Amprenta timpului din experiențele și amintirile noastre aparține unui, cu totul și cu totul alt tip de temporalitate. Dezbaterea despre cum și unde este procesat timpul din creier este caracterizată de o diversitate izbitoare a modelelor psihologice și neurofiziologice. De-a lungul istoriei, filozofii au fost intrigați de natura timpului și de modul în care noi, ca oameni, experimentăm trecerea lui. Percepția timpului face parte din experiența umană; este esențială pentru comportamentul de zi cu zi și pentru supraviețuirea organismului individual.
Organismele vii și perceperea timpului
Pe parcursul evoluției, toate organismele vii au dezvoltat felurite modele de ceasuri biologice pentru a ține evidența timpului. Unele cronometre sunt setate de procese externe, cum ar fi ritmul circadian care este reglat de creșterea și scăderea intensității luminii zilei. Ochii transmit informații despre lumină glandei pineale, iar aceasta secretă sau nu melatonină. Alte cronometre sunt dirijate de fenomene de origini mai intrinseci, cum ar fi celulele temporale din hipocamp ce formează un semnal în lanț asemănător unui domino care urmărește cu precizie intervale de timp de până la 10 secunde. Astăzi știm multe lucruri despre mecanismele folosite de creier pentru măsurarea intervalelor de timp mici, cum ar fi secundele. Cu toate acestea știm prea puțin despre intervalul de timp pe care creierul îl folosește pentru a ne înregistra experiențele și amintirile, care pot dura de la câteva secunde la câteva minute sau ore. Specialiștii norvegieni au efectuat recent un studiu care a scos la iveală un semnal puternic de codificare a timpului în adâncul creierului, un fel de ceas neuronal. Studiul dezvăluie modul în care creierul dă sens timpului pe măsură ce este experimentat un eveniment. Concluziile studiului? Creierul nu codifică în mod explicit timpul. Ceea ce măsurăm este mai degrabă un timp subiectiv derivat din fluxul continuu al experienței. Ceasul neuronal funcționează prin organizarea fluxului experiențelor noastre într-o secvență ordonată de evenimente. Dacă, în ceea ce privește noțiunea de spațiu, avem o mai bună înțelegere a modului în care creierul procesează această noțiune, nu la fel de simplu stau lucrurile, atunci când vine vorba de timp.
Timpul este un proces neechilibrat. Este întotdeauna unic și în schimbare.
Structura timpului a fost și va rămâne multă vreme un subiect disputat și de filozofi și de fizicieni. Ce ne poate spune mecanismul nou-descoperit al creierului pentru timpul episodic despre modul în care percepem timpul? Este percepția noastră despre timp liniară ca un râu care curge, sau ciclică, precum o roată sau o spirală? Datele din studiul cercetătorilor norvegieni sugerează că ambele tipuri de percepție sunt corecte și că semnalul din rețeaua de codificare temporală a creierului poate lua multe forme în funcție de experiențele pe care le trăim. Timpul zboară când ne distrăm și se târăște când ne plictisim. Uneori este de partea noastră; alteori, parcă se luptă cu noi.
Decalajul dintre modul în care trece timpul și modul în care îl experimentăm va face cu siguranță și el obiectul multor studii de-acum încolo. Ce știm foarte sigur până astăzi este că nu doar o structură a creierului este responsabilă pentru perceperea timpului ci o rețea complexă de zone neuronale. Acest fapt a fost determinat prin utilizarea unei tehnici ultramoderne (optigenetică) de monitorizare a individuală a neuronilor în cadrul unui proces de identificare a anumitor regiuni ale creierului care ne afectează cronometrarea subiectivă.
Starea de flux și timpul
Cele mai noi descoperiri neuroștiințifice cu privire la modul în care percepem timpul se referă la rolul IMPORTANT pe care fericirea, tristețea, frica și alte emoții îl joacă în ecuație. Există un termen deja faimos pentru a descrie experiența de a fi atât de fericit când ești cufundat într-o activitate, fie că este vorba de relaxare, muncă sau creație. Acesta se numește FLUX. O caracteristică cheie a experimentării fluxului este un sentiment distorsionat al timpului – care, pare să treacă mai repede decât de obicei. Toate cercetările au identificat și căutarea recompenselor, de la experiențe la bunuri materiale, ca pe un ingredient pentru iluziile temporale. Dacă ți se oferă posibilitatea de a câștiga o recompensă, secundele sau minutele par mai lungi. Simplul fapt de a fi mulțumit nu face timpul să zboare, însă faptul de a fi entuziasmat o face cu siguranță. În mod paradoxal, există și o serie de emoții pozitive care ne determină să percepem timpul ca trecând mai greu. Uimirea spre exemplu, urmată de bucuria vederii a ceva nou sau senzațional. Fiind vorba despre o experiență nouă, creierul are nevoie de mai mult timp pentru procesarea acesteia. De aici și percepția noastră că timpul se dilată.
Frica și timpul
Știți ce mi se pare extrem de curios? Dintre toate emoțiile umane, frica este cea mai intens examinată în studiile asupra perceperii timpului. Și știți de ce ? Pentru că în momentele de frică, dăm nașterii dorinței subconștiente de a fi departe în spațiu de pericolul în fața căruia ne aflăm și, implicit, departe în timp. De unde și percepția că timpul subiectiv (pe durata căruia experimentăm frica) este mai mare decât timpul cronologic, timpul măsurat de ceas. Cum se formează această percepție este însăși cheia procesului de materializare a dorințelor, aș îndrăzni eu să spun, cu umilință. Alții ar spune, că este chiar cheia teleportării prin câmpul cuantic. Lumea filosofică și lumea neuroștiințifică sunt în căutarea acestor chei sub pretextul maim ult sau mai puțin conștientizat al căutării răspunsului la întrebarea
CUM CREEAZĂ MINTEA TIMPUL?
Eu cred că nu mintea creează timpul. Timpul este un construct al Sinelui. A explicat-o Heiddegger pe îndelete. Timpul perceput reprezintă starea mentală a privitorului. Dacă am transpune timpul ca și construct al Sinelui într-o ecuație funcțională, am putea afirma că timpul T este o funcție F a sinelui, unde eul reprezintă toate proprietățile psihologice (adică empirice și teoretice) posibile ale unui individ care percepe timpul. Cercetările psihologice au arătat că funcțiile cognitive precum atenția, memoria de lucru și memoria pe termen lung determină judecățile noastre temporale. Așa cum spuneam mai devreme, stările pulsionale, dispozițiile și emoțiile precum și factorii de personalitate influențează și ele estimările duratei. Astfel, simțul timpului, putem spune că este o funcție a interacțiunii complexe dintre funcțiile cognitive specifice și stările noastre de dispoziție existente la un moment dat. Bunăstarea noastră subiectivă influențează deci puternic modul în care este trăit timpul.
Ce este important de reținut pentru cercetătorii lumii spirituale?
Patru factori majori par să influențeze percepția timpului:
- caracteristicile celui care trăiește timpul, adică aspecte de caracter și personalitate, precum și bunăstarea sa mentală și emoțională;
- comportamentele și judecățile legate de timp;
- conținutul unei perioade de timp și
- activitățile acelei perioade.
Ca să vă convingeți, testați modul în care percepeți timpul, mergeți 3 minute pe o cărare în pădure și 3 minute pe o alee urbană. Observați care este diferența. Aștept cu răbdare să-mi împărtășiți experiențele voastre cu timpul.
