La nivel microscopic, în interiorul tuturor obiectelor, particulele se află în continuă mișcare. La nivel macroscopic în cadrul sistemului solar și al universului, corpurile cerești, planetele și stelele, se află și ele în mișcare. Pământul se mișcă. Se mișcă în jurul propriei axe și ne dăruiește ziua și noaptea. Se mișcă în jurul Soarelui și ne dăruiește anotimpurile și anii. Universul este în continuă expansiune. Acest fapt înseamnă că obiectele cosmice, cum ar fi galaxiile, se îndepărtează unele de altele, contribuind la o imagine în mișcare a universului. În esență, mișcarea este o caracteristică intrinsecă a naturii și este descrisă și explicată în termeni de legi fizice fundamentale și concepte precum inerția, energie și gravitație. De la nivelul subatomic la scala cosmică, mișcarea este prezentă în mod ubiquitar în univers. Mișcarea este prezentă în noi. În lumea noastră interioară, unde trăiește adevăratul locuitor al ființei noastre, totul este în mișcare. Gândurile sunt în mișcare, emoțiile sunt în mișcare și rezultatul simbiozei dintre gânduri și emoții, adică sentimentele sunt în mișcare. Totul vine și pleacă, dacă ne raportăm la ceea ce numim AICI și ACUM.
Mintea noastră, instrumentul cu care căutăm sensul acestei lumi zboară și ea între A FOST ODATĂ și UNDEVA, CÂNDVA. Acest minunat instrument pe care-l numim minte, rătăcește între ieri și mâine, între memorie și imaginație, pentru că gânditorul, stăpânul de drept al minții nu știe s-o facă să se miște în armonie cu corpul-instrumentul cu ajutorul căruia ne mișcăm în lumea materială. Și uite așa, îl distrugem pe mâine, gândindu-ne astăzi la ieri.
Privindu-ne în oglindă, am putea învăța ce înseamnă să ne mișcăm mintea în armonie cu corpul. Vi se pare că există vreun decalaj între mișcarea corpului și reflexia sa ?
Mișcarea ne-a obligat să definim mai multe caracteristici precum energia, viteza, spațiul și timpul.
În fizică, spațiul este adesea considerat o entitate fizică tridimensională în care obiectele există și se mișcă. Este parte integrantă a conceptului mai larg de spațiu-timp din teoria relativității a lui Einstein, care combină spațiul cu timpul într-o entitate 4D. Matematicienii utilizează termenul “spațiu” pentru a denumi un cadru geometric abstract. De exemplu, spațiul euclidian tridimensional este o abstracție matematică care reprezintă conceptul nostru intuitiv de spațiu tridimensional în geometrie. În astronomie și cosmologie, “spațiul” se referă adesea la întregul univers, inclusiv la ceea ce există între stele, galaxii și alte corpuri cerești. Aici, spațiul este asociat cu expansiunea și structura cosmică. În viața de zi cu zi, atunci când ne referim la “spațiu,” putem face aluzie la locul sau zona fizică în care obiecte există și evenimente au loc. Acest spațiu este tridimensional în contextul obișnuit al vieții cotidiene. În domeniul artelor și filozofiei, “spațiu” poate avea conotații metaforice sau filozofice. De exemplu, spațiul poate simboliza libertatea, expansiunea ideilor sau chiar golul și izolarea, în funcție de context.
Trăim așadar într-o lume a formelor, guvernată de spațiu și timp. Pentru ca visele noastre, rodul imaginației noastre să vină în lumea formelor este necesar să le imprimăm o cale de materializare, să le dăm spațiu și timp. Calea este definite de energia atenției noastre, spațiu înseamnă să ne detașăm de semințele intențiilor noastre după ce vom fi investit suficientă energie iubitoare în procesul lor de manifestare, iar timp înseamnă să credem în materializarea lor, nu să fim victimele unui proces de așteptare, proces care presupune risipă de energie și, implicit, o semnătură energetică marcată de necredință. Viteza cu care se va întâmpla ca visurile să se transforme în realitate depinde de credința noastră.
Credința este o alegere. Este însă, un dar înainte de toate.
A alege să nu crezi este tot o credință. Una care nu creează în armonie cu Tot Ceea Ce este, ci în acord cu egoul mic și rătăcit al fiecărei ființe umane. Cel mai obișnuit sens al verbului “a crede” este asociat cu a avea convingeri sau a admite că ceva este adevărat. De exemplu, tu, suflet cu minte și corp, poți să crezi în existența anumitor principii etice sau în povestea unei anumite religii.
A crede poate însemna, de asemenea, a avea încredere sau a conta pe cineva sau ceva. Oamenii pot spune că “cred” în prietenii lor, ceea ce indică o încredere în caracterul și acțiunile acestora.
În context religios sau spiritual, a crede poate implica aderarea la anumite doctrine, dogme sau învățături. Credința în acest sens este adesea legată de relația cu divinitatea sau cu aspectele spirituale ale existenței. În filozofie, termenul “a crede” se poate referi la nivelul de certitudine sau justificare pe care îl acordăm unei afirmații sau propoziții. În acest context, credința poate varia de la a fi sigur la a considera probabil.
Credința este o alegerere între AȘA SĂ FIE, adică, SUNT SIGUR CĂ AȘA VA FI, și PROBABIL că așa va fi. Sau, altfel enunțat, credința este o alegerere între probabil că așa va fi și așa să fie.
De-a lungul experienței în lumea materială, experiență pe care o numim viață, ne mișcăm între cei doi poli: PROBABIL CĂ AȘA VA FI și SUNT SIGUR CĂ AȘA VA FI. Ne mișcăm pentru că-i permitem inconștient mișcării să NI se întâmple, pe când ea este menită doar să se întâmple. Și facem asta pentru că nu vrem să pricepem că suntem gânditorii nu gândurile. Nu vrem să pricepem că suntem simțitorii, nu emoțiile sau sentimentele noastre.
Pământul începe o nouă rotație în jurul Soarelui. Un nou an pământean, unul de o vibrație specială. Dacă anii se schimbă, ce-ar fi să încercăm să facem și noi o schimbare? Să lăsăm deoparte credința în PROBABIL CĂ AȘA VA FI și să alegem să credem în AȘA SĂ FIE. Ne vom crea astfel o realitate în care ne vom vindeca sufletele, ne vom vindeca trupurile și mințile și vom străluci.
PROBABIL…. vor zice unii. AȘA SĂ FIE… vor zice alții !
Dacă te numeri printre cei care cred în AȘA SĂ FIE, Sursa de Motivație Zilnică te invită să participi din 27 ianuarie , respectiv din 17 februarie 2024 la workshopurile live online pe platforma ZOOM, “SALTUL CUANTIC” și “RENĂSCUT PRIN DISCIPLINĂ SPIRITUALĂ”. Înscrierile se fac pe www.vorbestesufletul.ro, secțiunea CURSURI.
Spor în tot ceea ce gândiți, rostiți și făptuiți cu credință! Un An Nou cu realizări pe toate planurile vieții !
Recunoștința! Așa să fie!