“Se vorbește mult, astăzi, despre accesul la „Akasha” – ca și cum ar fi o bibliotecă subtilă, un nor informațional la dispoziția oricui are intenții bune și puțină practică esoterică. Dar adevărul este altul: nu există ființă umană vie care să poată accesa Akasha în plenitudinea sa. Iar dacă o face, nu mai este om.
Akasha nu este un depozit de date subtile, ci substanța divină însăși. Este matricea primordială, realitatea din care toate cele văzute și nevăzute își trag forma. În limbaj spiritual, Akasha este Dumnezeu în forma Sa nemanifestă, înainte de spațiu, înainte de timp, înainte de dualitate.
„Tu nu poți să vezi fața Mea, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască.” – Exodul 33:20
A vedea Akasha înseamnă a vedea Ființa absolută. A atinge Akasha înseamnă a pătrunde în miezul divin al existenței, acolo unde omul dispare și rămâne doar conștiința pură. Prin urmare, nimeni viu nu poate să o cuprindă fără să se mistuie.
Mintea umană este limitată. Este structurată pe timp, pe cauză și efect, pe comparație, pe limbaj. Akasha este dincolo de toate acestea. Nu are formă, nu are început, nu are final. În Akasha, trecutul, prezentul și viitorul coexistă. Așadar, să pretinzi că o „citești” este ca și cum ai spune că poți turna oceanul într-un pahar.
Și totuși, există oameni care susțin că pot face citiri akashice, că pot accesa această realitate absolută, că pot „citi vieți trecute și viitoare” la comandă. Adevărata spiritualitate nu funcționează pe comandă. Dumnezeu nu se supune voinței omului. Nu poate fi invocat, manipulat sau descifrat la cerere. Adevărata întâlnire cu El nu este un drept, ci o Grație.
Toate tradițiile mistice autentice – fie că vorbim despre sfinții creștini, yoghinii hinduși sau maeștrii sufiți – ne arată același lucru: cunoașterea supremă nu este obținută prin tehnici, ci prin renunțare. Nu prin voință, ci prin golire de sine. Nu prin acumulare, ci prin moartea simbolică a eului.
Cei care au avut parte de viziuni din Akasha n-au pretins că au descifrat-o. Dimpotrivă: au amuțit. Au vorbit în simboluri, în tăceri, în metafore. Au plâns, au ars, s-au transformat. Nu au spus niciodată: „Eu știu”. Au spus: „Mi s-a dat să văd”.
Akasha nu se citește. Se primește. Se simte. Se înțelege parțial, printr-o lumină care nu e de pe lume. Și niciodată, niciodată nu se oferă pentru ambiție, putere sau afirmare personală. Pentru că cine pretinde că citește Akasha, dar trăiește în ego, e încă departe de ea.
GÂNDURI DE FINAL
Adevărul este simplu: Nimeni nu poate conține Totalitatea și să rămână om. Nimeni nu poate cunoaște Dumnezeirea fără să se golească total de sine. Și nimeni nu poate atinge Akasha în viață fără să treacă prin focul unei morți interioare care îl face altceva decât om.
Tot ce putem atinge este o rază, o picătură, o adiere. Restul… este Dumnezeu.
Și El nu se lasă cuprins.
Cât curaj nebun au ființele care afirmă că fac citiri akashice și cu ce vine la pachet acest curaj nebun, judecați voi.
