ECUANIMITATEA – CALEA CĂTRE ECHILIBRU ȘI CLARITATE

Oricât am părea de diferiți ca oameni în viața de zi cu zi prin experiențele noastre, prin trăsăturile noastre, meserii, pasiuni, interese, trăiri sau gânduri, totuși avem ceva în comun. În cea mai mare parte a timpului ne desfășurăm activitatea fie în goana spre experiențe și sentimente pozitive fie fugind de experiențele neplăcute și de sentimentele care ne provoacă disconfort. Acest traseu este comun pentru marea majoritate dintre noi și poate părea și corect, fiind învățați să căutăm plăcerea și satisfacția. Conceptul de ,,ecuanimitate” presupune să te ridici deasupra acestui traseu, să te uiți în jurul tău și să vezi tot labirintul în care te învârți.

„Voi puteți fi din această lume, dar să nu aparțineți ei.”-Neale Donald Walsch

Ce este ecuanimitatea?

Ecuanimitatea este capacitatea de a participa la viață fără a ne lăsa prinși de ceea ce ni se întâmplă, capacitatea de a vedea fără a ne lăsa prinși de ce vedem. Este calitatea minții de a rămâne stabilă indiferent dacă este martora fericirii sau a suferinței. O altă explicație ar fi eliberarea minții de prejudecăți, atașament și aversiune. Acest termen poate părea complicat însă originea lui este una destul de intuitivă pentru sensul său. ECUANIMITATE   provine din expresia latină „Aequo animo” care înseamnă ,,cu un suflet egal, cu constanță”. Această stare a mai fost denumită și ,,prezența martor”, un fel de a doua persoană care poate observa tot ce se întâmplă în timp ce prima face acțiunile sau simte emoțiile aferente împrejurărilor. Iată o listă cu termeni care, împreună, pot face mai clar sensul ecuanimității:

• echilibru
• conștientizare
• detașare
• perspicacitate
• focusare
• înțelepciune
• respect
• rațiune
• nepărtinire

Ce nu este ecuanimitatea?

Ecuanimitatea nu este indiferență, nepăsare, distanțare, rigiditate sau complezență. Toate acestea implică o îndepărtare față de lume și pot fi modalități de a reprima sentimente, fie ele negative sau pozitive și de a ne feri să trăim cu adevărat ce ni se întâmplă, în timp ce acest concept reprezintă o prezență calmă în mijlocul acțiunii.

Fuga spre „pozitiv” și fuga de „negativ”

Obișnuim să considerăm urmărirea aspectelor pozitive ca fiind calea spre fericire deoarece acestea ne aduc sentimente pozitive și deci ne produc o anumită satisfacție. Câteva exemple de aspecte așa-zis pozitive sunt lauda, succesul, faima și plăcerea.

Lauda poate fi o sursă de satisfacție deoarece cineva ne face să ne simțim apreciați și ne validează în acel moment. Acest lucru se întâmplă când imaginea noastră despre noi înșine nu este tocmai stabilă sau nu este una favorabilă și căutăm ca cei din jur să ne definească într-o manieră care să ne facă să ne simțim bine, adecvați și demni de apreciere. Dacă ne concentrăm pe a căuta lauda celorlalți pentru a ne simți împliniți putem să cădem foarte rapid în capcana dependenței de validare prin acele cuvinte frumoase despre noi. Astfel scopul nostru va fi mulțumirea celorlalți și ne vom teme să nu le pierdem aprecierea. Când trăim pentru a-i mulțumi pe ceilalți sau pentru a face ce este bine în accepțiunea altora nu vom ajunge să găsim niciodată formula perfectă deoarece este imposibil să mulțumim pe toată lumea. Astfel ne vom pierde conexiunea cu noi înșine, cu ceea ce ne dorim noi să facem sau să fim iar vocea intuiției noastre nu o va mai putea acoperi pe cea a celor de la care vrem să primim aprobarea.

Succesul este un țel pe cât de vag și de lipsit de un substrat real cuantificabil la nivel general, pe atât de popular și de vândut în zilele noastre.

Trăim într-o societate în care ideea de a atinge succesul este una foarte normalizată. Toată lumea vrea să aibă succes și foarte mulți dintre noi au integrat ideea că așa trebuie să se desfășoare viața, în goana către reușite. În această fugă uităm ce este mai important, drumul. În loc să privim drumul către succes ca pe o cărare liniștită pe care ne plimbăm pentru că noi am ales-o, observăm ce se află în jur, un drum pe care ne putem opri din când în când și putem contempla sau putem învăța de la cei care sunt alături de noi, noi alegem să-l privim ca pe un tunel întunecat din care vedem doar luminița din capăt care pare să se îndepărteze lăsându-ne din când în când pe întuneric.

Căutarea succesului ar putea fi benefică dacă ne-am bucura de acest drum dar, din păcate, cei mai mulți dintre noi ajung să fie mai speriați de eșec decât încântați de reușite. Frica de eșec ne poate încremeni, ne poate face să nu vrem să mai înaintăm pentru a nu mai trăi emoțiile negative provocate de o posibilă nereușită. Toată această fugă poate fi rezolvată prin a nu ne mai identifica nici cu reușitele noastre, nici cu eșecurile noastre. Un succes nu ne face mai buni, mai capabili, mai apți, nu ne dovedește că merităm mai multe, așa cum un eșec nu ne face mai puțin capabili, mai puțin buni, mai puțin demni de a ne bucura în continuare de ceea ce ne oferă existența. Noi stabilim valoarea pe care o punem în cele întâmplate în jurul nostru. Noi stabilim ce numim eșec și ce numim succes. Noi suntem singurii care putem să schimbăm aceste etichete între ele și să ne dăm seama că sunt doar simple iluzii, pe care noi le alegem, credem în ele cu tărie iar mai apoi ne lăsăm purtați de emoțiile pe care ni le provoacă ca și când nu am avea nicio putere asupra lor.

Căutarea plăcerii poate fi o modalitate de a ne aduce constant emoții pozitive.

Este plăcut să trăim emoții pozitive, iar din acest motiv putem deveni dependenți de ele. Această dependență duce la desensibilizare și la frica de emoții negative. Desensibilizarea la plăcere se produce atunci când ne crește toleranța la plăcere și ajunge să acționeze ca un drog. Prin vânarea experiențelor care ne aduc plăcere vom simți din ce în ce mai puțină și vom fi tentați să căutăm experiențe mai intense pentru a ne simți satisfăcuți. Așa ajungem să nu mai apreciem micile bucurii din viață și să căutăm și mai multă satisfacție. În această goană spre emoții pozitive intense ne ferim cu ardoare de emoțiile mai puțin plăcute și ajungem să le trăim mai amplificat și mai dureros atunci când ele apar.

Acest dezechilibru se poare remedia dacă ne ancorăm în prezent și încercăm pe cât posibil să trăim fiecare experiență, pe rând, în mod conștient, evaluând impactul ei pentru momentul „acum”. Realizând această ancorare vom putea alege emoțiile pe care le trăim, vom conștientiza că alegerea este doar în mâinile noastre, iar ceea ce este în afara noastră nu ne produce nici plăcere nici durere. Urmărirea laudei în timp ce evităm critica, goana după succes trăind continuu frica de eșec sau căutarea plăcerii din ce în ce mai intense – având ca rezultat trăirea emoțiilor neplăcute într-un mod mult mai dureros – nu este calea către experiențe împlinitoare care să ne aducă fericire sau satisfacție. Este mai degrabă un labirint prin care pare că nu ajungem niciodată la ceea ce ne dorim iar fricile noastre ne urmăresc la fiecare colț.

Gânduri finale

Ecuanimitatea ne invită să ne ridicăm deasupra labirintului și să observăm fiecare eveniment, persoană sau lucru așa cum sunt ele. În acest mod putem să trăim în această lume, să lăsăm lucrurile să se întâmple în jurul nostru, dar să nu apartinem lumii în care trăim. Cu alte cuvinte să nu cădem în extreme, să nu ne identificăm cu aspectele cărora noi le-am dat o valență. Noi stabilim ce alegem să simțim, stabilim momentul când alegem să simțim acele lucruri iar ce se află în afara noastră nu are o valență pozitivă sau negativă de sine stătătoare. Toate experiențele ce ne înconjoară doar există.

Concluzii

Așadar, evaluarea aspectelor din viața noastră este și a fost mereu în mâinile noastre iar ecuanimitatea ne împinge să nu realizăm o apreciere negativă sau pozitivă, să le lăsăm așa cum sunt, să le observăm și să învățăm din ele în timp ce le trăim conștient. Ecuanimitatea ne invită să fim spectatorul vieții noastre în timp ce actorul își joacă rolul. Actorul va fi implicat, se va identifica cu rolul său și va trăi emoții puternice, însă spectacolul va exista întotdeauna pentru că este observat de un spectator. Avem libertatea de a ne scrie scenariile. Trebuie doar să fim înțelepți și să-l consultăm pe Marele Regizor.

Bibliografie:

• Chodron, T. and Dalai Lama (2022) Compasiunea infinită. Curtea Veche Publishing.
• Fuller, A. and Fuller, S. (2022) Sentimentele de la A la Z. Fii stăpânul emoțiilor tale! București: Editura Niculescu.