Nu de puține ori am fost pus în fața provocării de a răspunde la întrebarea: A fost învierea lui Lazăr un eveniment real sau trebuie interpretat doar ca o metaforă cu profunde semnificații spirituale? Cred că a venit vremea să ofer un răspuns elaborat. Atenție ! Ceea ce veți citi mai jos, face parte din categoria ADEVĂRURI GREU DE SUPORTAT ! Așa că, cei care nu stau bine cu inima, urlă pe la amvoane, pupă poala popii, se îmbrobodesc ca semn al stăpânirii lor sau își schingiuiesc trupul ca să-și salveze sufletul sunt invitați să se oprească aici. Conținutul acestui articol îi poate afecta grav emoțional.
Unii consideră că învierea lui Lazăr a fost un eveniment istoric real, în care Iisus a manifestat puterea divină de a-i învia pe cei morți. Pentru alții, povestea învierii lui Lazăr reprezintă doar o metaforă pentru procesul de transformare spirituală și de înviere din starea de “moarte” spirituală într-o nouă viață plină de lumină și conștiență. Există, însă, interpretări care îmbină atât elementele literale cât și pe cele metaforice ale povestirii. Pentru mine, viața este segmentul de timp cuprins între naștere și moarte. Moartea nu este opusul vieții, ci opusul nașterii. Altfel spus, moartea face parte din viață. Unii oameni o trăiesc, alții îi supraviețuiesc. Îndrăznesc să mă întreb de ce ar încălca Dumnezeu propria lege a ireversibilității morții ? Să dovedească ce și cui? Să se convingă pe sine că are putere asupra morții?
Nu ar fi mai interesant să ne întrebăm de ce nu se spune “IISUS A ÎNVIAT”, ci se spune HRISTOS A ÎNVIAT ? Răspunsul este simplu și deloc tainic așa cum vor să susțină teologii, adică cei care scriu despre un Dumnezeu pe care nu-l cunosc. Iisus nu a înviat niciodată. Hristos, însă, cu siguranță că da. Cine are urechi de auzit, să audă ! Cei ce pot să vadă lumina fără să fie împiedicați de lumina lumânării (care se aprinde singură ca prin minune, după ce vata înmuiată în fosfor dă ochi cu lumina zilei), au puterea să iasă din capcanele dogmelor și să vadă povestea învierii lui Lazăr ca pe o metaforă.
Iată o viziune realistă asupra acestei povești a învierii lui Lazăr, viziune nealterată de dogmele religioase și neîmbrăcată în aura mistică (fără de care, religiile apreciază că oamenii nu-și pot manifesta credința).
Povestea învierii lui Lazăr este o poveste despre reziliența umană, despre înțelegerea ciclurilor vieții, despre credința pură și vindecarea emoțională, despre empatie și compasiune.
Reziliența umană: Învierea lui Lazăr după 3 zile ilustrează capacitatea umană de a reveni și de a învinge chiar și în fața celor mai mari provocări sau suferințe. Aceasta este o metaforă pentru puterea interioară de a depăși momentele dificile și de a renaște într-o formă mai puternică.
Înțelegerea ciclurilor vieții: Perioada de trei zile înainte de învierea lui Lazăr ar putea simboliza un moment de trecere sau transformare. Așa cum există cicluri naturale ale vieții și morții, povestea ar putea sublinia ideea că, chiar și în fața morții, există speranță și posibilitatea renașterii.
Credința și vindecarea emoțională: Învierea lui Lazăr evidențiază puterea credinței și capacitatea acesteia de a aduce vindecare și renaștere. Prin intervenția lui Iisus, Lazăr este readus la viață, sugerând astfel că credința și conexiunea spirituală pot juca un rol important în procesul de vindecare emoțională și psihologică.
Empatia și compasiunea: Reacția lui Iisus la moartea lui Lazăr, inclusiv plânsul său, arată empatie și compasiune pentru durerea și suferința celor dragi. Această empatie poate fi văzută ca un exemplu de cum să ne raportăm la suferința altora și de cum să le oferim sprijin și încurajare în momentele dificile.
Concluzii
Metafora învierii lui Lazăr nu are nevoie de adevărul literal în care cred habotnicii adormiți într-ale spiritului și treji într-ale slugăritului dogmatic. Ar fi fost interesant să aflăm din scrierile antice dacă Lazăr a devenit și nemuritor, dacă tot a înviat. Frumusețea învățăturilor mareului maestru Yeshua bar Yussef nu depinde de habotnicie și dogmă și nici de nemurirea lui Lazăr. Această frumusețe a fost înainte de dogmatici și habotnici și va continua să dăinuie, oricât de mult s-ar strădui cei îmbrăcați în straie strălucitoare să denatureze învățăturile, oricât de mult s-ar strădui cei ce cred în adevărul literal al învierii lui Lazăr, să înghită dogmele.
Un gând de final
Vorba bătrânelului care, într-o duminică, după ce s-a rugat lui Dumnezeu în cămăruța lui, a ieșit din casă spunând: Acuma, Doamne, iartă-mă. Mă duc la biserică.
Îndrăzniți să fiți înțelepți !
A privi moartea ca opus al nașterii schimbă modul de abordare a vieții însăși.
Foarte interesant, generator de întrebări existențiale!