Ceea ce numim viață în acest plan material este doar o bucățică de eternitate, ce ne-a fost oferită în dar de Univers pentru a ne cunoaște pe Sine. Acceptăm sau nu, suntem ochii prin care Universul se prrivpe Sine și descoperă că este divin. Picătura divină din noi a venit aici să experimenteze, noi lecții de viață, a creat corpul ca să se poată deplasa în spațiu și mintea, ca să caute sensul acestei lumi.
Locul în care am venit este o lume a timpului. Pentru că ne luptăm cu iluzia separării, percepem timpul ca pe ceva ce trece, deși el nu există în afara eternității, așa cum minutul nu există în afara orei, ora nu există în afara zilei și ziua nu există în afara anului. Timp avem puțin la dispoziție în acest plan. De aceea stau și mă întreb: de ce preferă omul să trăiască înconjurat de frici și copleșit de griji cu privire la viitor? N-ar fi oare el mai fericit dacă și-ar trăi viața la maxim, îmbrățișând fiecare zi ca și cum ar ultima? Chiar așa.
Într-o dimineață, am îndrăznit să-l întreb pe maestrul meu, ce-ar face el în ultima zi petrecută pe acest Pământ. Maestrul a oftat mai întâi, apoi a zâmbit și mi-a spus:
– Sunt 10 lucruri pe care le-aș face eu, dacă asta ar fi ultima zi din această viață.
- Mi-aș face înainte de toate o listă a priorităților acelei zile, una inteligent construită. Aș face înainte de toate lucrurile importante și urgente, apoi lucrurile importante și neurgente, apoi lucruile neimportante dar urgente și, în ultimul rând, lucrurile neimportante și neurgente. Să le luăm pe rând.
- Eu aș spune mulțumesc de mai multe ori, tuturor celor care mi-au făcut zilele mai ușoare oferindu-mi o lecție de viață. Oricum, așa voi face data viitoare, când voi mai trece pe-aici, pentru că am înțeles că acest lucru va arăta respect, va recunoaște eforturile celorlalți, iar respectul îmi va fi returnat în timp util.
- Deși ar fi ultima mea zi, nu m-aș grăbi. Aș încetini ritmul tuturor acțiunilor, gândurilor și vorbelor mele pentru a observa ceea ce nu am observat o viață, fiindcă știu că ceea ce voi descoperi îmi va fi de folos pe când mă voi întoarce: că am multe daruri divine ascunse în interiorul meu, că am dreptul de a alege ce gânduri să întrețin în mintea mea, că mintea mea trebuie să aibă convingeri și credințe sănătoase pentru a nu imprima corpului stări de dezechilibru la care el va răspunde cu boli, că ceilalți oameni au sentimente ca și mine – adică gânduri + emoții – pe care nu am dreptul să le rănesc.
- Aș mânca o mâncare sănătoasă, dar nu înainte de a o binecuvânta pentru că-mi hrănește trupul și i-aș cere iertare trupului pentru că nu l-am hrăit întotdeauna în mod sănătos, nici cu mâncare, nici cu emoții.
- Voi face, neapărat, cel puțin o faptă bună, în ultima mea zi. Voi face pe cineva să zâmbească și să învețe că, dăruind va primi la schimb tot ceea ce-și dorește. Nimic din ceea ce nu am dăruit vreodată nu am primit în această viață, indiferent că vorbim despre gânduri, vorbe, fapte sau lucruri.
- Aș asculta cu atenție pe cineva, fără să-l judec sau s-o judec. Aș fi pe deplin prezent acolo pentru acea persoană. Am înțeles târziu că motivul pentru care Universul nu prea m-a ascultat a fost acela că nici eu nu am învățat să ascult cu atenția cuvenită. Ascultarea este una dintre cheile unei vieți împlinite.
- Pentru că tot este ultima zi, n-ar fi rău să mă gândesc un pic și care a fost scopul? Aș sta cu mine însumi pe vârful unui munte, mi-aș deschide mintea și inima și aș lăsa să-mi treacă prin minte niște întrebări, încercând să accept răspunsurile de care am fugit toată viața.
- În ultima zi, le-aș spune TE IUBESC tuturor oamenilor cărora nu le-am spus-o niciodată, deși i-am iubit din tot sufletul. Voi învinge teama de exprimare a copilului meu interior și voi reuși să spun TE IUBESC. Voi transmite toată dragostea mea tuturor ființelor din acest Univers.
- Deși știu că voi uita, pe când mă voi întoarce, simt că mi-aș face de pe-acum un “to do list” pentru viața viitoare. Aș consemna acolo, printre multe altele pe care nu le-am făcut în această viață, că va fi necesar să învăț să spun NU, lăsând la o parte teama copilului meu interior de a fi respins și judecat ulterior.
- Spre sfârșitul zilei aș privi în sus și aș spune: MĂ IERT. MĂ IUBESC. MULȚUMESC Vroiam să mai spun că, apoi aș pleca. Ar fi însă al 11-lea lucru de făcut.
Aștept un cuvânt de încheiere din partea ta, cititorule.
Post Scriptum sau un ( posibil) cuvânt de încheiere. Recitesc această postare la mai bine de un an de la data așezării ei în galeria cu înțelepciune. Și asta pentru că “întâmplarea” m-a condus către “Ecuația trezirii “. Simt să răspund, asumându-mi întârzierea. Este, probabil, vremea necesară trezirii.
Eu, cititorul de astăzi aș așeza acest decalog în ordinea inversă, astfel încât să îmi încep ziua mulțumind, iubindu-mă, iertându-mă, parcurgând pas cu pas Calea până la 1, într-un veritabil ritual cotidian, pentru că nu știu când fi-va cea din urmă zi.
Cele enumerate aici, oricare ar fi ordinea lor, sunt tot atâtea invitații de a alege arta ființării conștiente, care permite armonizare la ritmul sufletului, deschidere și ospitalitate, înlăturarea barierelor care ne separă și ne exclud adesea din propria existență.
Cu recunoștință!