Legea universală a Acțiunii Inspirate spune că trebuie să facilitați conștientizarea, aplicarea și funcționarea corespunzătoare a celorlalte legi în viața voastră prin intermediul acțiunilor inspirate. Legea Atracției, vedeta legilor spirituale ale Universului, așa cum o numesc eu, nu funcționează prin magie. Poți practica toate tehnicile de vizualizare sau afirmațiile pozitive pe care le cunoști, însă, dacă nu te lași ghidat de și nu întreprinzi acțiuni inspirate, dorințele nu se vor materializa. Nu poți sta și aștepta ca lucrurile să-ți cadă în poală fără să te implici prin intermediul acțiunilor inspirate. Legea acțiunii inspirate este strâns legată de Legea Atracției. Această lege ne provoacă să ne urmărim dorințele în mod activ, să ne implicăm în atingerea obiectivele noastre. Legea susține că dacă ne gândim serios la îmbunătățirea vieții noastre și la crearea unor realități mai bune, atunci trebuie să luăm măsuri concrete pentru a face acest lucru.
Vizualizarea este bună. Atitudinea pozitivă este la fel de recomandată. Cu toate acestea, putem ajunge de la punctul A la punctul B, doar atunci când întreprindem acțiuni inspirate, nu doar dorind. Mai presus de toate, acțiunea ar trebui să fie inspirată, nu motivată. Legea acțiunii inspirate este cea care face ca Legea Atracției să funcționeze și lucrurile să se manifeste în viața noastră. Legea Atracției funcționează, dar fără cunoașterea, respectarea și aplicarea Legii Acțiunii Inspirate, vei eșua pe calea materializării dorințelor tale. Trebuie să te implici în acțiuni care îți susțin gândurile visele, emoțiile și cuvintele. Dacă nu întreprindeți acțiuni inspirate care sunt în armonie cu gândurile și visele voastre, puteți uita ideea că veți manifesta minuni în viața reală. Cei mai mulți oameni care vor să manifeste succesul în viața lor, eșuează în lucrul cu Legea Atracției, pentru că ignoră Legea Acțiunii Inspirate. Cei care eșuează nu știu cum să recunoască o acțiune obișnuită, sugerată de creierul lor, de una inspirată, sugerată de Univers. Nu trebuie decât să te oprești, să asculți și să lași Universul să-ți ofere calea rapidă și sigură în atingerea obiectivelor tale.
Acțiunea inspirată nu este un plan de acțiune. Acțiunea inspirată nu face parte dintr-o listă de pași de făcut pentru ca visul tău să devină realitate. Respectarea unui astfel de plan s-ar putea să fie greu de urmat și să nu ducă nicăieri. Acțiunile obișnuite sunt cele care pot fi planificate. Dar cum deosebim acțiunile obișnuite de acțiunile inspirate, vă veți întreba?
Acțiunile pe care un om le întreprinde în viața lui se împart în trei mari categorii: acțiuni neutre, acțiuni forțate și acțiuni inspirate. Haideți să le explicăm pe fiecare în parte. Acțiunile neutre sunt nesusținute sau însoțite de foarte puține emoții. Ele sunt repetitive, le percepem ca fiind banale sau plictisitoare. Facem acțiuni neutre ca și cum am fi pe pilot automat.
Acțiunile neutre sunt însă esențiale pentru a rămâne în viață. Munca, treburile din gospodărie, gătitul, alimentația, mișcarea…toate acestea, deși sunt fundamentale pentru sănătatea și supraviețuirea noastră, sunt acțiuni neutre. Multe dintre acțiunile neutre se pot dezvolta în obiceiuri generatoare de succes. De exemplu, exercițiile fizice pe care le facem în mod regulat, economisirea în fiecare lună sau prepararea unor mese sănătoase pot fi combinate în timp pentru a vă oferi un corp impresionant, o sănătate fantastică și un viitor financiar sigur. Acțiunile neutre pot fi adevărate trambuline către acțiunile inspirate. Fă cu atenție o acțiune care pare banală. Atenția cu care o faci te poate conduce către următoarea aventură captivantă ! Acțiunile neutre nu trebuie subestimate. Sunt necesare și esențiale pentru succesul pe termen lung. Acțiunile forțate sunt acele acțiuni pe care le întreprindeți doar cu scopul de a face ceva. Nu există nicio bucurie în aceste acțiuni ci, mai mult un sentiment de „trebuie să fac asta” sau “ar trebui să fac asta”. Puteți obține rezultate și din acest tip de acțiune, desigur, dar, în general, este o muncă grea și nu vă face plăcere. Când forțezi acțiunea – nu numai că muncești din greu, ci este și frustrant, nu te simți bine și ai tendința de a obține rezultate minime. Obstacolele apar peste tot și totul pare întotdeauna o luptă.
Acțiunile forțate vin din cap, mai degrabă decât din inimă. Mintea ta logică este în joc. Ea acționează pe baza a ceea ce crezi că este posibil. Există adesea un sentiment negativ sau o teamă în spatele acțiunii forțate: teama de a pierde ceva sau pe cineva. Atunci când întreprinzi acțiuni forțate, ești în afara alinierii cu principiile universului. Ești disperat să descoperi lucrurile, în loc să le permiteți să se manifeste. Ești foarte atașat de obiectiv. Atunci când întreprinzi acțiuni forțate ești trist, stresat, obosit și simți că viața nu merge în direcția dorită de tine. Dacă petreci prea mult timp încercând să-ți dai seama ce acțiuni ar trebui întreprinse ca să-ți atingi obiectivele, conștientizează că te afli în mijlocul unei acțiuni forțate. Nu persista în astfel de acțiuni forțate ! Blocajele vor apărea la tot pasul !
Acțiunile inspirate sunt cele pe care le întreprindem atunci când ne simțim inspirați să acționăm într-un anumit fel, când urmărim fluxul natural al energiei noastre, când suntem aliniați principiilor care guvernează universul. Acțiunea inspirată se produce atunci când te simți atras să faci ceva anume fără să urmărești neapărat un obiectiv final ci doar pentru bucuria de a face acel ceva. Dacă simți această bucurie ca pe o atracție reală și acționezi sub impulsul acestei bucurii, legea atracției, dar și cea a cauzei și efectului vor funcționa ca atare. Acțiunea inspirată este întotdeauna însoțită de o energie pozitivă mare, și de sentimente de entuziasm. Apropo de entuziasm, acest cuvânt minunat este preluat din limba greacă. Rădăcina cuvântului grecesc „enthousiasmos” este „enthous”, care înseamnă „posedat de un zeu sau inspirat. Atunci când acționezi inspirat, nu aștepți să începi să lucrezi, vei lucra mai mult decât o faci de obicei, însă nu vei simți lucrul tău ca pe o muncă. Simți că ai putea să faci acea acțiune toată ziua, și de multe ori o faci. Lucrurile se întâmplă cu ușurință, oamenii te aprobă și toate circumstanțele îți sunt favorabile. Totul curge. Ideile curg în mod natural, ești aliniat cu principiile Universului. Timpul zboară și îi pierzi ușor evidența. Ești extrem de productiv, experimentezi fericirea și bucuria. Acțiunea inspirată vinde din sufletul tău și te duce tot mai aproape de atingerea obiectivelor tale.
Atenție însă, anumite acțiuni inspirate te pot scoate din zona ta de confort și pot fi însoțite de sentimente de teamă, mai ales atunci când trebuie să iei anumite decizii care presupun schimbări majore. Nu întotdeauna este ușor și distractiv. Cu toate astea, după ce vei fi luat măsurile inspirate, teama va dispărea și vei știi că ești pe calea cea bună. Suntem ființe cu un corp material, aflate pe o planetă materială iar acțiunile noastre sunt necesare pentru a ne manifesta gândurile. Când ne simțim inspirați este imperativ necesar să întreprindem acțiuni inspirate, câtă vreme inspirația este prezentă. Acțiunile inspirate vin întotdeauna cu multă energie și mult entuziasm și sunt însoțite de stări de bucurie și fericire. Orientările care indică nevoia de acțiune inspirată pot proveni din multe surse. Este posibil să avem un sentiment de… ceva ce ar trebui să facem. Este posibil să primim îndrumări în timpul unei conversații și chiar putem primi îndrumări în timp ce auzim o conversație în care nu suntem implicați în mod direct.
Cheia aplicării Legii Acțiunii Inspirate este să recunoști și să deosebești momentele de acțiune forțată de momentele de acțiune inspirată, iar pe cele din urmă să le pui la treabă. Învață să deosebești momentele în care faci acțiuni neutre sau forțate pentru ca lucrurile să se întâmple, de momentele în care întreprinzi acțiuni inspirate pentru a permite apariția manifestărilor dorințelor tale. Universul are puterea de a alinia toate componentele perfecte pentru a manifesta tot ceea ce îți dorești. Acțiunea ta inspirată este doar una dintre componente. Lasă Universul să orchestreze evenimentele. Nu trebuie să controlezi tu, totul. Nu ai toate resursele, cunoștințele sau instrumentele de care dispune Universul. Acțiunea ta inspirată atrage pașii următori și te direcționează spre mai departe pe calea manifestării dorințelor tale.
Pentru creșterea nivelului tău de receptivitate și stimularea capacității tale de răspuns la mesajele inspiraționale ale universului, îți recomand următorul exercițiu spiritual:
Mergi într-un cadru natural, asigură-te că nu ești tulburat de interferența altor oameni sau surse de distragere a atenției, întinde-te pe iarbă ori așează-te pe o bucată de lemn sau piatră și permite copacilor din preajmă, păsărelelor care ciripesc, florilor care colorează piesajul, stâncilor care domină înălțimile, să te privească. Dacă până acum le-ai privit tu pe ele, transmițându-le energia ta și judecându-le, a sosit momentul să permiți ca tot ceea ce este să te privească și să-ți transmită energia Universului fără să te judece. Vei avea parte de o trăire extraordinară care te va ajuta să mai faci un pas pe calea dezvoltării tale personale. Exersând, vei experimenta armonia cu Universul și vei fi condus către acțiuni din ce în ce mai inspirate.
După ce vei înțelege cele 12 legi spirituale care guvernează tot ceea ce este și le vei aplica în mod corespunzător, vei experimenta transformări în fiecare domeniu al vieții tale, dincolo de ceea ce ai îndrăznit vreodată să-ți imaginezi.