„Gândurile bune vor produce acțiuni bune, iar gândurile rele vor produce acțiuni rele. Ura nu încetează niciodată prin ură; ura încetează prin dragoste ”. Buddha
Transmutarea energiei se produce atunci când îi dăm putere concentrându-ne atenția asupra ei. Legea despre care vorbim astăzi ne încredințează că suntem înzestrați cu forța necesară de a transforma energia negativă în energie pozitivă. Principiul de funcționare a acestei legi imuabile a Universului se bazează pe faptul că energia pozitivă are o vibrație mult mai mare decât energia negativă și, în esență, o consumă. Grație acestei legi avem puterea de a ne transforma viețile, începând cu momentul în care decidem asta. Suntem co-creatori înzestrați cu puterea de a ne manifesta visele în realitatea noastră prin transmutarea energiei gândurilor noastre. Avem puterea de a face ceva din nimic, iar această lege ne-o confirmă.
Transmutarea sau transformarea formelor de energie este un proces continuu al universului material. Energia este cauza și efectul ei înșiși și nu poate fi nici creată, nici distrusă. Legea Transmutării Perpetue decretează că energia, adică nivelul non-fizic al vieții, se transformă întotdeauna într-o formă fizică. Am învățat deja că gândurile noastre nu sunt altceva decât forme de energie și, prin urmare, orice idee sau imagine care este întreținută în minte și hrănită corespunzător, trebuie să se transforme în rezultatul său fizic, material. Procesul este simplu de înțeles dacă observăm cum gândurile generează emoții, emoțiile sunt exprimate prin corp, iar corpul se angajează în acțiune, acțiunea fiind cea care produce rezultatele. Legea transformării perpetue a energiei explică însuși procesul creativ. Tot ceea ce putem vedea, auzi, mirosi, gusta sau atinge în univers, împreună cu emoțiile noastre, reprezintă manifestarea energiei la diferite niveluri de vibrație.
Legea transformării perpetue a energiei este principala cauză a tuturor schimbărilor care au loc în întregul univers. Tot ceea ce vedeți în întreaga lume că se întâmplă este doar un eveniment al transformării unei forme de energie în alte forme de energie. Fiecare acțiune pe care o întreprindem, tot ceea ce gândim și simțim de fiecare dată când reușim sau eșuăm, totul se regăsește în acest univers, care este creat sau dizolvat prin procesul de transformare a unei energii în altă formă de energie. Iată o comparație plină de sensuri profunde care vă poate ajuta să rezonați cu legea transmutării perpetue a energiei : viața omului și circuitul apei în natură. Să pornim de la izvorul care dă naștere unui pârâu. Pârâiașul se varsă într-un râu. Râul se varsă într-un fluviu, care, la rândul lui se varsă într-o mare sau într-un ocean. De acolo, energia apei își schimbă forma și urcă în atmosferă. După câtva timp, energia apei își schimbă din nou forma și revine pe pământ, unde, fie dă naștere unui alt izvor, fie îl alimentează pe cel vechi. nCum ați descrie parcursul vieții umane de la venirea în, și până la plecarea noastră din această lume materială, prin analogie cu circuitul apei în natură la care tocmai am făcut referire? Și viața izvorăște de undeva, nu-i așa? Există momente în care ne simțim neajutorați, incapabili să facem față problemelor vieții de zi cu zi. Ceea ce 98 % dintre oameni nu realizează este că putem schimba condițiile vieții. Suntem înzestrați cu abilitatea de a folosi Legea Transmutării Perpetue a Energiei, lege care dă sens conceptului de liber arbitru. Avem puterea de a alege direcția vieții noastre dar, arareori ne manifestăm și voința de a o face. Și știți de ce? Pentru că nu credem că avem această putere cu care am fost înzestrați de Universul Creator. Nu credem că adevărata putere se află în noi pentru că așa am fost condiționați de învățăturile religioase de mai bine de 2000 de ani încoace. Religiile nu au avut și nu vor avea niciodată interesul să vă treziți și să descoperiți că Dumnezeu se află în voi și că sunteți co-creatori alături de El. Religiile și Marea Orânduire Mondială vă vor sub control, adormiți și manipulabili.
Conștientizând cele 12 legi spirituale ale Universului și aplicându-le în viața voastră veți ieși de sub controlul religiilor și vă veți redobândi libertatea. Doar Adevărul vă va face liberi și necondiționați de dogmele religiilor. Descoperiți acest adevăr în voi. Nu-l căutați în altă parte ! Totul începe cu principiile energiei, cu legea unității și unicității divine. Universul material este alcătuit din diferite forme de energie. Mișcarea este singura constantă a energiei.
Energia poate fi:
– energie activă sau cinetică, așa cum este energia razelor soarelui, a curenților oceanici și a mareelor, a vânturilor, a cascadelor sau a altor forme de manifestare, și
– energie pasivă, potențială, cum ar fi cea conținută de combustibilii fosili sau alte forme de energie.
Atunci când energia este convertită din energie pasivă în energie activă, se produce transmutarea, transformarea acesteia în alte forme. Atunci se produc minunile ! În același fel se întâmplă și cu energia gândurilor noastre: poate fi transformată conștient, poate lua formă în lumea fizică prin adăugarea conștient controlată a imaginilor și emoțiilor. Legea transformării perpetue a energiei funcționează și în cazul gândurilor noastre, fie că acceptăm sau nu acest adevăr universal, fie că suntem sau nu conștienți de acesta. A fi conștienți de acest adevăr și a aplica această lege în beneficiul nostru este cheia porții raiului. Aplicăm conștient această lege atunci când îi iertăm și-i iubim pe ceilalți, când le apreciem unicitatea sau, mai bine spus, când vibrăm la cele mai înalte frecvențe ale vieții noastre. nTransformarea conștientă și controlată a energiei gândurilor noastre pornește cu intenția, continuă cu cunoașterea și se susține perpetuu prin voință. Prin urmare, trebuie să fim conștienți de starea actuală în care ne aflăm și dacă este una negativă, conștientizarea și aplicarea acestei legi ne poate ajuta să transformăm energia mai puțin bună într-una pozitivă. Doar prin intermediul acestui proces de transformare putem deveni un produs al alegerilor noastre. Altfel suntem produsul incidentelor sau circumstanțelor aleatorii care se întâmplă în jurul nostru!
Trebuie să ne fie foarte clar că nu putem crea și nici distruge energia deoarece ea există într-un câmp cuantic al unității. Energia nu face altceva decât să se transforme perpetuu dintr-o formă materială într-o stare nematerială, spirituală și invers. Transmutația perpetuă înseamnă că energia se poate transforma la infinit din starea sa spirituală în formă materială și din forma sa materială, înapoi în starea sa spirituală de energie pură. Asta înseamnă că energia nu poate muri ci își schimbă doar forma, așa cum noi ne schimbăm trecând de la forma materială în starea spirituală, atunci când murim.
Însuși marele fizician și matematician Sir Isaac Newton a spus acest lucru:
„Schimbarea corpurilor în lumină și a luminii în corpuri este foarte conformă cu cursul naturii, care pare încântată de transmutații. Nimic nu are caracter permanent în afară de Schimbare.”
Avem puterea de a ne schimba experiența de viață, situațiile și condițiile în care trăim. Cu toții avem această putere creatoare și putem folosi legile spirituale ale Universului în favoarea noastră. Nu trebuie decât să acționăm ca niște creatori conștienți sau ca niște alchimiști care manifestă materie și fac experiențe energetice prin puterea și voința minții lor. Concentrându-ne gândurile în mod conștient într-o anumită direcție, energia lor se transformă în forma pe care gândurile noastre o imaginează, o creează. Forma fizică se poate manifesta din energia gândurilor noastre. Suntem ființe pur simțitoare. Ne folosim sensibilitatea pentru a dirija intenția care produce gândul. Gândul este energia care precede acțiunea, cea care facilitează apariția unui răspuns. Ceea ce trimitem către Univers și confirmăm prin semnătura noastră energetică, se întoarce la noi în forma sa materială. Așa se face că gândurile noastre manifestă energie pozitivă sau negativă în viața noastră, în funcție de vibrația originală a lor.
Există oameni care experimentează permanent în mod conștient acest adevăr și folosesc legea în beneficiul lor și al celor din jurul lor. Există și oameni cu o semnătură energetică de vibrație joasă care atrag mai mult sau mai puțin conștient energia pozitivă a altor oameni care sunt la rândul lor mai mult sau mai puțin conștienți. O atrag în virtutea Legii Ritmului și Legii Atracției, însă nu o consumă. Adevărul incontestabil al Legii Transmutării Perpetue a Energiei este că energia inferioară, negativă, poate fi transmutată activ în energie superioară, pozitivă. Energia negativă este consumată unidirecțional de energia pozitivă atunci când procesul de transmutare are loc în mod conștient. Prin afirmațiile pozitive și implicit prin gândirea pozitivă, prin rugăciunea corectă, (care este recunoștința nu cererea) și punând în practică acțiunile inspirate, putem manifesta marea schimbare a vieții noastre. Putem transforma tristețea în fericire, sărăcia în bogăție sau întunericul în lumină. Vă spuneam în prezentarea Legii Corespondenței Divine că una dintre cheile înțelegerii acesteia se află în textul melodiei Man in The Mirror a lui Michael Jackson. De data aceasta vă spun că una dintre cheile înțelegerii Legii Transformării Perpetue a Energiei se află în textul melodiei The Voice Within a Cristinei Aguilera.
Vă provoc să credeți că vocea voastră interioară este aceea care vă oferă înțelepciune, direcție și sprijin. Vocile exterioare ființei voastre sunt fie voci menite să vă abată atenția de la adevărul că puterea se află în voi, că Dumnezeu este înlăuntrul ființei voastre, fie voci care vă confirmă acest mare adevăr. Vocea voastră interioară este dispozitivul de semnalizare perfect pentru viața, sănătatea, bunăstarea și capacitatea voastră de a trăi viața exact așa cum vă doriți. Toate răspunsurile la întrebările vieții se află în interiorul tău. Tot ceea ce trebuie să fac este să îți observi gândurile, să îți asculți vocea interioară și să ai încredere în ea. Aici și Acum este ocazia perfectă pentru tine să-ți pui aceste întrebări: Ce îmi spune vocea mea interioară? Ce spune intuiția mea? Exersând ascultarea atentă a vocii tale interioare, vei învăța să aplici în mod conștient, în beneficiul tău și al celorlalți, Legea Transmutării Perpetue a Energiei. O vei auzi din ce în ce mai clar și vei descoperi că atunci când acționezi după înțelepciunea vocii tale interioare, ești mai puternic și mai motivat. Viața ți se va părea mai puțin stresantă și vei observa că ceilalți îți răspund într-un mod diferit.
Cel mai subtil rol pe care îl are Legea transformării perpetue a energiei este acela de a ne ușura suferința atunci când cineva drag nouă își pierde viața. Acel suflet drag nouă, își pierde viața dar continuă să existe în altă densitate energetică. Legea Transformării Perpetue a Energiei ne spune că energia vieții a renunțat la formă și că cel plecat din formă este la fel de viu în stare spirituală, atâta vreme cât poate fi vizitat la nivel mental, accesând memoria sau imaginația. Vom dedica acestui rol al Legii Transformării Perpetue a Energiei mai multe articole. Atunci când vei fi în armonie deplină cu cele 12 Legi Spirituale ale Universului vei înțelege că poți transforma un moment de tristețe într-un moment de sărbătoare a vieții. Până atunci Dumnezeu îți oferă doar atâta înțelepciune câtă poți gestiona la nivelul tău actual de cunoaștere și acceptare. Bucură-te că spiritul tău se trezește !
Ascultându-ți vocea interioară, vei reuși să îmbunătățești calitatea semnăturii tale energetice, îmbrățișând gânduri, sentimente, credințe și emoții cu vibrații ridicate, precum dragostea, aprecierea, recunoștința și iertarea. În viața ta vor intra persoane diferite și vei experimenta circumstanțe diferite, vei simți o diferență pozitivă. Atenție! Nu trebuie să confunzi vocea ta interioară cu gălăgia minții tale, provocată de dialogul interior cu tine însuți. Doar arta stăpânirii gândurilor și a sentimentelor sinelui ne poate învăța cum să deosebim vocea interioară de gălăgia minții, cum să transformăm energia gândurilor noastre într-o energie de cel mai înalt nivel vibrațional pentru a ne crea viața pe care o dorim.
Sfatul pe care Sursa de Motivație Zilnică ți-l oferă cu toată dragostea este să devii artistul creator conștient al vieții tale ! Primul pas ? Observă-ți gândurile ! Al doilea pas? Ascultă-ți vocea interioară ! Doar vocea ta interioară îți va spune care este următorul pas. Răspunsul este în interiorul ființei tale ! Nu îl mai căuta în altă parte. Pur și simplu nu căuta ! Descoperă ! După ce vei înțelege cele 12 legi spirituale care guvernează tot ceea ce este și le vei aplica în mod corespunzător, vei experimenta transformări în fiecare domeniu al vieții tale, dincolo de ceea ce ai îndrăznit vreodată să-ți imaginezi.