Dorința de a fi văzuți și reflectați este de bază și înnăscută. Oglinzile pot evoca sentimente fantastice în noi și pot fi de asemenea instrumente incredibil de puternice pentru a ne schimba perspectiva și a ne descoperi părți din noi înșine pe care nu le observăm în timp ce privim în jurul nostru. A învăța cum să te regăsești în propria ta imagine îți poate crește nivelul de autocompasiune, te poate ajuta să-ți gestionezi stresul și să-ți îmbunătățești relațiile, dar, mai ales, modul în care îți exprimi emoțiile.
În copilărie învățăm să ne înțelegem pe noi înșine prin reflecțiile celor din jur. Contactul față în față este esential pentru dezvoltarea noastră socială și emoțională. Trăim însă vremuri în care petrecem mult prea mult timp în fața dispozitivelor care ne permit accesul în rețele virtuale de socializare și pierdem încet-încet beneficiile adevăratei reflecții sociale. Doar oglinda ne mai poate salva !!! Ați zâmbit probabil, însă este cât se poate de adevărat. Cu ajutorul instrumentului numit oglindă ne putem întâlni oricând față-n față cu noi înșine pentru a observa cu atenție aspectele pe care ceilalți nu reușesc întotdeauna să le oglindească pentru noi. Faptul de a te observa îndelung în oglindă este asociat de cei mai mulți oameni cu narcisismul. A te armoniza cu propria ta imagine, a-ți observa părțile care au nevoie de vindecare n uare nimic de-a face cu narcisismul. Tehnica oglinzii te învață să fii alături de tine însuți, să fii prezent acolo unde ești tu, să-ți gestionezi intensitatea emoțiilor, să-ți descoperi forțele interioare, să devii cel ce privește din spatele ochilor tăi – prin ochii tăi, nu cu ochii tăi – să devii cel ce-l conștientizează pe cel ce conștientizează, adică, să redevii una cu Sinele tău superior. Conștientizarea Sinelui Superior este cheia eliberării de criticile interioare și de influențele nemiloase ale lumii exterioare, este cheia eliberării de anxietățile care ne presează să credem că nu suntem niciodată în siguranță, că nu suntem niciodată suficient de buni sau că nu avem niciodată suficient de mult. Suntem deja ceea ce vrem să devenim și suntem suficient de buni, ne spune oglinda, deși noi nu prea băgăm de seamă, pentru că preferăm să ne concentrăm atenția pe standardele de frumusețe, nu pe ceea ce ar trebui să conștientizăm și să vindecăm.
De câte ori te-ai privit în oglindă întrebându-te câtă încredere și stimă ai pentru cel reflectat?
L-ai lăsat vreodată să te privească? De câte ori ai privit în oglindă și ai observat pe fața celui reflectat suficiente semne care să te facă să tragi concluzia că el, cel reflectat, a pierdut legătura cu ceea ce simțea în interior? Ce-ar fi să încerci cu proxima ocazie când te vei privi în oglindă, să nu te mai concentrezi asupra aspectului tău sau să-ți imaginezi cum te privesc ceilalți, ci pur și simplu să te recunoști și să intri în contact cu ceea ce simți în interiorul tău?
Dacă vei persevera, vei găsi o modalitate foarte simplă de a vedea dincolo de imprefecțiunile înfățișării tale.
Vei transforma tot acest process într-o meditație binefăcătoare pentru suflet, minte și corp, vei învăța să te odihnești și să te relaxezi în prezența ta. Vei învăța de-a lungul timpului să te abordezi într-un mod amabil, natural și acceptabil, iar stresul, anxietățile și depresia nu-ți vor mai da târcoale. În loc să cauți în afara ta locuri, lucruri și oameni care să-ți distragă atenția de la emoțiile negative sau de la propriile tale critici, folosește cu încredere oglinda și înfruntă-te, privindu-te cu compasiune. Am spus compasiune, adică înțelegere, acceptare, respect și dragoste, nu compătimire, nu plângere de milă. Vei descoperi și tu că, atunci când simți că te lupți cu stările negative de spirit și nu este nicio ureche prin preajmă, care te poate asculta cu compasiune, oglinda devine un reflector puternic al propriei tale dureri și suferințe. Eu unul m-am văzut de multe ori într-un mod prea prea crud și prea vulnerabil pentru a le împărtăși altora cee ace descoperisem. Am învățat să mă privesc cu compasiune și să nu mă mai bazez pe afirmațiile altora sau pe validarea din partea lor a tot ceea ce experimentam cu succes. Și nici nu am făcut mare lucru. M-am recunoscut pe mine însumi și mi-am acordat toată iubirea și compasiunea pentru simplul fapt că sunt. Când am devenit conștient de cel ce conștientizează, am înțeles în sfârșit că motivele în virtutea cărora mă conectam cu ceilalți nu subscriau necesității de validare din partea lor, ci pentru ca ei să descopere cine sunt ei cu adevărat și ce transmit ei dincolo de cuvintele lor. Privindu-ne cu atenție pe noi înșine, putem practica autocompasiunea față de propriile noastre nevoi și ne putem construi în același timp capacitatea de a-i vedea pe ceilalți cu compasiune. Aceasta este ordinea corectă. Nu putem să învățăm să-i iertăm pe ceilalți, dacă nu redescoperim această abilitate în noi înșine. Nu este egoism să începi cu tine însuți. Să începi să te ierți, să te înțelegi, să te accepți așa cum ești, pentru că ești suficient și să te iubești cu toată ființa ta. Pe când vei învăța să faci toate acestea, vei fi stăpânul emoțiilor tale, vei fi stăpânul minții tale și corpului tău, iar sufletul tău va zburda liber în această lume pe care a venit s-o experimenteze, de-acolo din lumea lui – lumea iubirii necondiționate.
Practicați meditația în oglindă și-l veți descoperi și voi pe cel ce privește din perspectiva Sinelui Superior, din adâncul ființei voastre!
Veți fi stânjeniți la început. Veți avea fețele încordate, privirea aspră, încărcată de nuanțe critice, vă veți ajusta aspectul exterior pe ici – pe colo, însă, pe când veți învăța să priviți dincolo de suprafață, mai în profunzime, veți descoperi în oglindă că sunteți nu numai suferinzi, ci și cei care crează suferința. Veți deveni treptat mai buni cu voi înșivă și mai încrezători în propria experiență.
Am predat această meditație a oglinzii multor oameni. Unii au găsit că este un instrument puternic pentru a-și susține programele de dezvoltare personală, așa cum sunt psihoterapia sau coachingul. Oglinda le-a dezvăluit tuturor cât de mult îi afectează propriile lor critici, pentru că puteau vedea asta pe chipul lor. Ce-a urmat? Toți au ales apoi să se trateze cu mai multă acceptare și compasiune. Reflectându-le expresiile faciale, oglinda i-a ajutat să devină mult mai conștienți de felul în care se simțeau în fiecare clipă. Unii au devenit mai conștienți de emoțiile pe care le evitau de obicei, cum ar fi frica, furia sau dezgustul, emoții pe care nu le observaseră înainte. Au descoperit astfel că abilitatea lor de a simți și accepta o gamă mai largă de emoții a crescut în urma meditației. Adică au devenit mai inteligent din punct de vedere emotional. Alții au devenit mult mai conștienți de modul în care îi vedeau pe ceilalți și erau văzuți ei la rândul lor. Exersând să-și acorde toată atenția și învățând cum să fie cu ei înșiși în fața emoțiilor incomode, adică atunci când li se apasă cele 5 butoane ale emoțiilor, au reușit să fie mai prezenți în raport cu ceilalți, iar relațiile lor s-au consolidat.
De ce este observarea în oglindă atât de puternică și eficientă?
Pe măsură ce m-am adâncit în cercetarea în neuroștiință și psihologie, am reușit să pun lucrurile cap la cap. Cercetările ne spun că avem nevoie de contact față în față pentru a dezvolta un sentiment de sine pentru a ne gestiona emoțiile și pentru a ne dezvolta empatia față de ceilalți. Ajungem să înțelegem cine suntem prin reflectările altora despre noi. Și văzându-le fețele, învățăm atât cum se simt ei, cât și cum ne simțim la rândul nostru. Exersăm modularea expresiilor noastre clip de clipă în funcție de reacțiile celorlalți față de noi. Aceasta este fundamentul pentru a învăța să ne gestionăm emoțiile și să navigăm printre situații sociale complexe.
Vă recomand tuturor să vă priviți în oglindă în timp ce înregistrați următoarea meditație cu propria voce.
“Îmi îndrept întreaga mea atenție asupra ființei mele, asupra conștiinței mele. Alunec în lumea Sufletului, în centrul de pace și liniște al conștiinței mele, într-un loc de repaos total. Aici îl descopăr pe minunatul Locuitor care-mi șoptește că eu nu sunt ceea ce credeam că sunt, ci EU SUNT CEL CE SUNT. Îl percep pe minunatul Locuitor din centrul conștiinței mele și îl recunosc pe El ca fiind chiar EU. Eu sunt bogat pentru că nu există nicio limită a bunăstării pe care o pot crea din Sinele meu. SĂNĂTATEA, ARMONIA și FERICIREA sunt ale mele, pentru că în centrul ființei mele domnesc aceste stări divine. Este suficient doar să mă gândesc și obțin tot ceea ce îmi doresc. Iubesc pentru că toate lucrurile sunt EU și EU sunt toate lucrurile. M-am contopit cu Marea Înțelepciune Universală și nu mai port masca egoului și vanității. Sunt conștient de ființa din care sunt făcute toate ființele. EU SUNT”
Ascultați-vă apoi înregistrarea, în timp ce continuați să priviți în tăcere în oglindă, preț de 10 minute în fiecare zi. 10 minute doar pentru tine, timp de o lună de zile. Alegeți pentru aceste clipe speciale un spațiu foarte bine luminat, luați loc pe un scaun sau pe o pernă de meditație. Important este ca ambele picioare să fie pe pământ. Setați pe telefon o alarmă de 10 minute.
Închideți ochii și faceți câteva respirații din plexul solar. Continuați să respirați în mod regulat și natural și concentrați-vă atenția pe respirație. Deschideți acum ochii, priviți-vă în oglindă și încercați să identificați orice zone de tensiune pe corpul dvs., în special pe față și în zona umerilor, apoi imaginați-vă că vă trimiteți respirația pentru a relaxa acele zone și lăsați tensiunea să se risipească. Observați dacă respirația se schimbă atunci când vă priviți pentru prima data în oglindă. Observați calitatea privirii voastre: este aspră sau blândă? Încearcă să-ți îmblânzești privirea cât poți de mult. Dacă observi că devii tensionat concentrându-te pe un detaliu sau un defect al aspectului tău, respiră regulat până când simți că te relaxezi. Dacă reacția ta inițială în timp ce te privești este una critică, observă-ți ochii în timp ce te privești în acest mod exigent. Cum se simte acea parte din interiorul tău care primește acele critici?
Privește-ți imaginea în oglindă și rămâi deschis la orice poate apărea. Observă orice senzații sau emoții care apar și permite-le pur și simplu să fie acolo, fără să le judeci sau să le interpretezi. Lasă-ți sentimentele și gândurile să treacă pur și simplu în timp ce respiri, relaxează-ți corpul și privește la tine în oglindă fără niciun alt scop decât acela de a fi prezent împreună cu tine însuți. Menține o intenție bună față de tine în timp ce experimentezi meditația în oglindă. Vei fi surprins cât de mult se poate schimba punctul tău de vedere despre tine însuți în decurs de 10 minute. Perspectiva ta de a vedea lucrurile se va extinde și va deveni din ce în ce mai amplă.
La un moment dat, într-o bună zi, se va produce un CLIK.
Acel click te va învăța să oglindești cu blândețe pentru ceilalți părțile din ei care au nevoie de vindecare. La fel vor face și ei pentru tine. După ce alarma te anunță că exercițiul tău tocmai s-a încheiat, poți continua să te gândești pentru câteva clipe că ești creația celui care, din dorința de a se cunoaște pe Sine a permis unei picături a marelui său câmp energetic să privească în oglinda materiei. Așa ai apărut tu, suflet cu minte și cu minte !