marți, decembrie 10, 2024
libris.ro
AcasăMEDITAȚII | MANTREMeditație de recunoștință la început de An Nou

Meditație de recunoștință la început de An Nou

Invoc Lumina Divină a Marelui Templu Interior,  Marea Înțelepciune a Universului, cea fără de început și fără de sfârșit, cea care m-a trimis să mă îmbrac în trup în această lume pentru a mă bucura de speranța că voi redescoperi Iubirea, cea care mi-a dăruit la naștere dreptul de a fi o picătură a Marelui Ocean, puterea de a crede, puterea de a alege, speranța și mintea prin care să conștientizez și să mă bucur de dreptul meu de cocreator în armonie cu Legile Universului, învățând din această experiență umană cum să folosesc rațiunea, memoria, forța imaginației, forța motivației, forța dorinței și forța voinței, ca pe instrumente ale creației și iubirii.

Cunosc, cred, recunosc și cred în credința că sunt una cu Universul și manifest chiar acum recunoștință pentru că pot accesa Marea Înțelepciune Universală prin darul intuiției. Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat șansa să mă bucur de virtutea răbdării.Îți mulțumesc că lumea care mă înconjoară este rezultatul dorințelor, gândurilor și credințelor mele.

Îți mulțumesc că, grație iubirii Tale și prin uniunea cu Marea Ta Înțelepciune, pot crea în viața mea umană tot ceea ce cred și accept.

Îți mulțumesc pentru înțelepciunea de a înțelege că nu Tu creezi răul, ci gândurile mele scăpate de sub control.

Îți mulțumesc pentru puterea și capacitatea de a nega răul. Răul este o greșeală și, de aceea  îmi îndrept toate gândurile mele către perfecțiune, bunăstarea și iubire.

Îți mulțumesc pentru înțelepciunea de a înțelege că nu eu fac lucrurile să se întâmple, ci marea Ta putere care creează după tiparele gândurilor și credințelor mele. De aceea, AICI și ACUM, îmi reînnoiesc angajamentul de a-mi concentra gândurile asupra binelui.

Îți mulțumesc pentru marea Ta putere și înțelepciune care mă ghidează prin viață în fiecare clipă. Așez toate dorințele și planurile mele la picioare Tale. Eu știu ce vreau, Tu știi ce am nevoie.

Îți mulțumesc că ai aprins lumina înțelepciunii Tale în Marele Templu Interior al ființei mele și astfel primesc toate răspunsurile de care am nevoie.

Îți mulțumesc pentru toate cele 5 simțuri ce mi le-a dăruit, pentru a putea percepe lumea pe care m-ai trimis s-o experimentez. Acum le cunosc puterea de influență asupra minții și le folosesc conștient ca instrumente perfecte de formare a percepțiilor. În această lume, totul este percepție, iar percepțiile mele sunt din ce în ce mai mult în armonie cu legile Universului.

Îți mulțumesc pentru că îmi permiți să recunosc mâna inteligenței Tale divine în Tot Ceea Ce Este, atât în interiorul cât și în exteriorul meu.

Florile, copacii, izvoarele, albinele, păsările, stâncile, oceanul, Soarele și Luna, Stelele și pajiștile sunt doar câteva bucurii pentru care îți mulțumesc de asemenea pentru că îmi îngădui să le privesc de-acum prin ochii mei, nu numai cu ochii mei. Ce minunat este atunci când primești puterea de a le lăsa să te privească și ele pe tine!!! Ce minunat este să conștientizezi din adâncul sufletului tău că ești una cu toate aceste creații ale Universului ! Îți mulțumesc pentru că-Ți pot fi recunoscător.

Știu că toți cei care ne dorim activarea conștinței sufletului căutăm aceleași răspunsuri, dar fiecare în felul său. Știu că mințile noastre evoluează diferit și că ne aflăm pe diferite trepte de conștientizare a apartenenței noastre la Marele Univers, a marelui adevăr că suntem suflete întrupate, nu trupuri însuflețite și nici trupuri cu mai multă sau mai puțină minte. Cei ce subscriu unor asemenea perspective de a vedea lucrurile își limitează propria capacitate de a le înțelege pe deplin. Dar, chiar și ei se află la locul potrivit și momentul potrivit pe calea evoluției lor. Este doar o altă cale.

Mulțumesc Universului că mi-a dat puterea și înțelepciunea de a accepta că oamenii gândesc diferit, și că sufletele lor au, poate, alte metode de a-și urma viziunea. Le mulțumesc și acestor oameni pentru că nu de puține ori, prin comportamentele lor, oglindesc părți din mine care încă mai au nevoie de vindecare. În suferința lor se ascunde suferința mea, așa cum în zâmbetul lor se ascund toate bucuriile mele.

Manifest compasiune pentru tot ceea ce mă înconjoară pentru că și eu am nevoie de compasiune în viața mea. Mulțumesc Universului pentru marele dar al mântuirii pe care ni-l oferă conștientizarea.

Merit să fiu și sunt din ce în ce mai sănătos, din ce în ce mai înțelept, din ce în ce mai prosper și din ce în ce mai iubitor.

Aici și ACUM, transmit Universului, transmit întregii creații, toată dragostea mea.

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro