duminică, februarie 9, 2025
libris.ro
AcasăADEVĂRURI GREU DE SUPORTATMisterele apei vii | De la homeopatie la fizică cuantică.

Misterele apei vii | De la homeopatie la fizică cuantică.

Apa are memorie, inteligență, conștiință și putere tămăduitoare și poate exista și într-o a patra stare decât cele consacrate : lichidă, solidă și gazoasă.

Mă întreb ce ar fi spus Max Planck – fondatorul fizicii cuantice – despre cristalele de gheață care confirmă  puterea de vindecare a muzicii frumoase, a gândirii pozitive, a vorbirii înălțătoare, a meditației și rugăciunii? Îndrăznesc să presupun că cel care a pus bazele cercetării misterioasei lumi subatomice și a descoperit cuantele energiei (fapt pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1919) ar fi privit îndelung cristalele de apă înghețată și ar fi exclamat: APA ESTE UN UNIVERS PLIN DE SECRETE CARE ABIA AȘTEAPTĂ SĂ FIE DESCOPERITE ! Sunt la fel de curios și despre ce ar fi spus Albert Einstein, dacă ar fi descoperit în magazinul său preferat o sticlă cu apă pe eticheta căreia ar fi scris: îmbuteliată o singură dată pe lună, din fântâna lunii pline a sfântului Leonard, încărcată cu energii benefice. Dar Nikola Tesla? Oare ce-ar fi spus el despre termeni precum MEMORIA APEI, sau  CONȘTIINȚA APEI, termeni care încă mai bulversează lumea științifică? Știm că apa, acest element absolut indispensabil vieții este compusă din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen și poate exista în natură în trei stări diferite: lichidă, solidă și gazoasă. Cercetările științifice efectuate în ultimii ani, confirmă însă că apa există și într-o a patra stare. Să fie cea de-a patra stare o stare în care apa să aibă memorie și conștiință? Viața a început în ocean. Nu puțin sunt cei  care compară circuitul apei în natură cu cel pe care sufletul omului îl parcurge prin planurile Universului, în drumul său spre purificare. Suntem 70% apă și, dacă fără hrană putem supraviețui o lungă perioadă de timp, fără apă nu prea avem șanse. Consumul de apă face mai mult decât să-ți potolească setea; este esențial pentru a-ți menține corpul într-o stare bună de funcționare și a te simți sănătos. Aproape toate sistemele majore ale corpului depind de apă pentru a funcționa și supraviețui. Apa reglează temperatura corpului, umezește țesuturile din ochi, nas și gură, protejează organele și țesuturile, transportă substanțe nutritive și oxigen către celule, lubrifiază articulațiile, favorizează funcționarea optimă a rinichilor și ficatului prin eliminarea reziduurilor și ajută la dizolvarea mineralelor și substanțelor nutritive pentru a le face accesibile corpului tău.

În fiecare zi, pierdem apă prin transpirație, urină și mișcări intestinale, motiv pentru care este important să continuăm să ne hidratăm pe tot parcursul zilei. Pentru ca organismul nostru să funcționeze la cele mai bune cote, este necesar să ne realimentăm permanent rezerva internă cu băuturi și alimente care conțin apă. Pe de altă parte, consumul excesiv de apă diluează sodiul din organism cauzând hiponatremia cu toate simptomele ei neplăcute: greață, dureri de cap, vărsături, confuzie, oboseală extremă cauzată de pierderea energiei, iritabilitate, neliniște, crampe musculare sau slăbiciune musculară, apoplexie și chiar comă. Ideea că apa ar avea anumite proprietăți miraculoase a devenit un subiect în atenția lumii științifice odată cu cercetările medicului german Samuel Hahnemann, cel care a pus bazele homeopatiei. Dr. Hahnemann a lansat în anul 1833 ideea că o substanță care provoacă simptomele unei boli la persoanele sănătoase, dacă este prezentă în cantitate mai mare, poate vindeca acea boală atunci când este prezentă în cantitate mai mică. Dacă ne gândim că o anumită cantitate de venin ne poate ucide, pe când o cantitate mai mică poate trata reumatismul, de exemplu, sau injectată cu regularitate ne poate induce imunitatea împotriva acelui venin, ideea dr. Hanemann pare să aibă sens.

Nu pe această idee, ci pornind de la această idee,  avea să se dezvolte homeopatia, cea care susține că o substantă toxică, prin diluare, își pierde  în mod magic efectele secundare „negative” ale otrăvii originale, păstrând în același timp efectele „bune” vindecătoare, grație unei proprietăți miraculoase a apei. Imaginați-vă cu ce ochi poate privi medicina convențională susținerile homeopatiei? Medicina convențională susține că diluarea scade potența substanței, homeopatia susține exact opusul: dacă substanța este diluată în apă, datorită unor proprietăți miraculoase inexplicabile, apa preia, memorează și transmite mai departe în organism, forța vindecătoare a acelei substanțe. Chiar și pentru urechea neavizată pare destul de greu de acceptat ceea ce susține homeopatia. Pentru medicina convențională, cea care trebuie să vândă medicamente, așa ceva nu pare, ci este de-a dreptul imposibil. Pornind de la susținerile aparent absurde ale homeopatiei, au ajuns astăzi în atenția unor reputați cercetători, termeni precum memoria și mai nou conștiința apei. Memoria apei este ceea ce se  teoretizează a fi capacitatea acesteia de a reține „amprenta energetică” a substanțelor dizolvate în ea – chiar și atunci când există un factor de diluție foarte mare – până la punctul în care nicio moleculă a substanței nu se mai află în apă. Conștiința apei este capacitatea acesteia de a-și modifica structura  sub influența conștiinței umane și a transporta până la cele mai profunde niveluri ale organismului uman intențiile vindecătoare pe care omul i le transmite. Afirmații grele, sună a SF, dar haideți să vedem ce spun cercetările, de la cele din faza de pionierat și până la cele moderne de astăzi, realizate cu ajutorul celor mai sofisticate tehnologii.

Termenul de memorie a apei s-a născut în urma intenției lui  Jacques Benveniste (1935-2004), un medic imunolog francez, de a demonstra că susținerile homeopatiei sunt cât se poate de adevărate. Într-un studiu publicat în anul 1988 în prestigioasa revistă NATURE, Jacques Benveniste a arătat că celulele albe din sânge numite bazofile, celule care controlează reacția organismului la alergeni, pot fi activate pentru a produce un răspuns imun, prin soluții de anticorpi diluați în apă pură, până la punctul în care soluția obținută să nu mai conțină deloc niciuna dintre aceste biomolecule. El a concluzionat că apa are capacitatea de a transporta amprenta energetică a oricărei substanțe diluate în ea, chiar dacă moleculele substanței diluate nu mai sunt prezente.

Moleculele unei substanțe au un spectru de frecvență și, atunci când spectrul acesta, înregistrat digital cu un computer este redat în apă curată prin utilizarea unui traductor electronic, apa va păstra cunoașterea substanței reale și va acționa ca și cum substanța este încă prezentă. Asta numesc eu biologie digitală, susținea  dr. Jacques Benveniste, cu puțin timp înainte de moartea sa în anul 2004.

Studiul imunologului francez a încins spiritele în lumea medicală. Vă puteți imagina ce reacție au avut boșii din industria farmaceutică, în fața unei asemenea vești! Dacă rezultatele cercetărilor lui Jacques Benveniste se dovedeau a fi adevărate, dispăreau medicamentele și, odată cu ele și profitul lor. Studiul publicat în revista NATURE a căpătat în greutate și printr-un articol intitulat HOMEOPATIA GĂSEȘTE SPRIJIN ȘTIINȚIFIC, publicat de o altă revistă prestigioasă: NEWSWEEK. Cum așa? Apa are memorie și proprietăți vindecătoare? Panică maximă în rândurile masoneriei! La orizont părea că se conturează prăbușirea industriei farmaceutice aflată în plin avânt. Termenul de memorie a apei nu a fost inventat de Beneviste ci de jurnalistul care i-a prezentat studiul în anul 1988. Cu siguranță că acelui jurnalist nu i-a trecut prin minte în momentul publicării studiului că, folosind termenul de MEMORIE A APEI, devine nașul unei mari descoperiri.

În timp ce foarte mulți membri ai comunității științifice s-au grăbit să numească studiul lui Jacques Benveniste drept pseudoștiință, cercetările sale au atras atenția unui virolog de înaltă ținută, laureat al premiului Nobel, pe numele său Luc Montagnier. Francezul Luc Montagnier este cunoscut în lumea largă pentru descoperirea în anul 1983 a virusului imunodeficienței umane (HIV), cel care a fost identificat ca fiind cauza SIDA. După nenumărate studii de verificare a cercetărilor lui Jacques Benveniste, Montagnier a pus două concluzii care i-au zguduit serios cariera de reputat cercetător. Prima ar fi aceea că apa păstrează anumite proprietăți electrochimice chiar și atunci când soluția este masiv diluată, iar a doua că ADN-ul uman poate fi produs prin teleportarea propriei sale „amprente cuantice”. Lumea științifică a înnebunit de-a dreptul ! Nimeni nu a avut curajul să-l contrazică.

Adevărul că ADN-ul se poate reproduce prin teleportarea propriei sale amprente cuantice, odată acceptat în comunitatea științifică, va atrage după sine reevaluarea întregului cadru conceptual al chimiei moderne. Lumea științifică nu a avut timp să se împace cu ideea de memorie a apei, că a și primit o nouă lovitură. Pe lângă memorie, apa are și conștiință! Cercetările lui EMOTO MASARU au dovedit-o din plin. Japonezul  a câștigat multe aprecieri la nivel mondial pentru descoperirile sale revoluționare, conform cărora apa este profund conectată la conștiința noastră individuală și colectivă. În anul 1999, Emoto Masaru a prezentat în cartea sa „Mesaje din partea Apei”,  ideea că apa nu reflectă doar imaginea omului care se oglindește în ea, ci și conștiința acestuia, precizând că structura moleculară a apei poate fi modificată de conștiința umană. În susținerea afirmațiilor sale, el a prezentat fotografii ale unor cristale de apă înghețată. Cristalele  de gheață obținute din apa expusă rugăciunilor, mantrelor sau afirmațiilor pozitive, arată total diferit de cristalele de gheață obținute din apa în prezența căreia s-au rostit blesteme sau înjurături, afirmații negative sau jignitoare. Cercetătorul japonez a surprins muzică semnată Mozart, Bach sau muzica vindecătoare a mantrelor tibetane, producând flori frumoase sau diamante pe cristalele de gheață, în timp ce muzica rock producea forme asimetrice.
Cristalele de apă devin frumoase din punct de vedere estetic atunci când rostim cuvinte precum „dragoste” în prezența apei, și întunecate, urâte, când rostim cuvinte precum război, susține Emoto Masaru în cartea sa.

De-a lungul experimentelor sale japonezul demonstrează cum conștiința și intenția umană au puterea de a modifica forma cristalină și energia apei. Toate aceste studii confirmă dovezile că apa este vie, inteligentă și conștientă. Fiecare picătură de apă are propria formă unică, chiar dacă provine din aceeași sursă. Cercetările japonezului, și ele în mod evident un subiect de mare dispută în lumea științifică, au fost confirmate de profesorul german Bernd Kröplin de la Institutul Aerospațial din Stuttgart, care a condus un experiment realizat de un grup de studenți de-ai săi. Ce au descoperit ei? Picăturile de apă extrase din aceeași sursă, de același student, privite sub un microsp cu câmp întunecat, aratau la fel. Picăturile de apă extrase din aceeași sursă, dar de studenți diferiți, arătau în mod radical diferit. Învățăm lecții valoroase destul de timpuriu în viață, nu-i așa? Cuvintele pozitive, pline de compasiune, ne mângâie, ne reconfortează, ne oferă încredere și siguranță, în timp ce cuvintele negative și jignirile ne rănesc emoțional. Până de curând, conștientizam acest adevăr doar pentru că-l simțeam. Acum îl și putem vedea, datorită cristalelor de gheață observate de japonez Emoto Masaru. Grație muncii experimentale a acestuia, putem privi spre apă și cristalele sale înghețate pentru a confirma puterea de vindecare a muzicii frumoase, a gândirii pozitive, a vorbirii înălțătoare și a rugăciunii.

Institutul german “Max Planck” a făcut un pas uriaș în furnizarea de dovezi cuantificabile, verificabile și reproductibile, conform cărora apa lichidă poate stoca informații și poate avea chiar mai multe proprietăți pe care nu le-am descoperit încă. Așa rezultă din studiul publicat nu de mult în revista NATURE COMMUNICATIONS. Omul de știință american  Gerald Pollack, profesor la Universitatea din Washington, a fost cu ochii în permanență pe cercetările japonezului Masaru. Pornind de la ideea japonezului că apa are și conștiință,  doctorul american s-a străduit să demnostreze că pe lângă starea lichidă, solidă și gazoasă, apa există și într-o a patra stare: APA EZ, a așa cum a numit-o el, apa din zona de excludere, în traducere.Laboratoarele sale private desfășoară în aceste momente studii extrem de complexe și elaborate despre proprietățile miraculoase ale apei. Dr. Gerald Pollack a descoperit că fotonii din lumina obișnuită a soarelui pot avea un efect neașteptat de puternic asupra apei, efect care depășește simpla încălzire. Se pare că energia solară construiește o ordine specială în apa pe care o amprentează, un fel de separare care dă naștere unui anumit tip de baterie. Să fie oare această baterie, cheia alimentării noastre cu energie pură, vindecătoare, pe care Universul ne-o pune cu mare generozitate la dispoziție, pentru că ne iubește necondiționat?

Apa potențată cu proprietăți miraculoase nu este ceva nou pentru omenire. Toate marile religii ale lumii vorbesc despre puterea sfântă și vindecătoare a apei. În România sunt foarte cunoscute Izvorul făcători de minuni de la Smeeni din județul Buzău și cele 7 izvoare din Munții Bucegi, situate în zona Bușteni, Prahova, de puterea vindecătoare a cărora, însuși Zamolxes ar fi beneficiat. În Europa, izvoarele de la Lourdes din Franța sunt renumite pentru proprietățile lor miraculoase. Comerțul cu apă potențată cu puteri vindecătoare provenind din diverse surse, a devenit și el unul foarte profitabil în ultimii ani. Ideea promovată intens de oamenii de știință germani, conform căreia, pe măsură ce apa se deplasează, preia și stochează informații din toate locurile prin care a călătorit, fapt care poate conecta oamenii la o mulțime de locuri și surse de informații atunci când beau apa, a condus la apariția multor oportunități comerciale. Una dintre poveștile de succes o reprezintă apa de izvor Sfântul Leonhard- St. Leonhards Quellen, o marcă de apă minerală din regiunea alpină Bavariei. Brandul a dezvoltat o serie de ape special îmbuteliate, dintre care cea mai populară este apa umplută din fântâna lunii pline, care este îmbuteliată doar o dată pe lună chiar în timpul lunii pline pentru a capta energiile optime. Același brand oferă apă potențată cu energia soarelui sau a curcubeului. Vă reamintesc și apa potențată OXYSILVER inventată de dr. Leonard Horowitz, liderul mondial al specialiștilor în beneficiile frecvențelor miraculoase din gama Solfeggio. Această apă potențată are o capacitate sporită de a răspunde rugăciunilor întrucât a fost încărcată și prin expunerea la frecvența sonoră de 528 Hz, frecvența iubirii și creației.

Eu unul sunt foarte bucuros să pot consuma apa în mod conștient, nu numai pentru a-mi potoli setea și a mă hidrata. Vă doresc aceeași bucurie. Cred că toți ar trebui să facem pasul important pe calea transformării vieții noastre într-una sănătoasă și fericită și ori de câte ori vom bea apă de astăzi înainte, să nu o bem doar ca să ne hidratăm sau să ne potolim setea, așa cum fac ființele fără conștiință. Îndrăzniți să credeți și voi că apa are puterea de a-și modifica structura în funcție de intențiile iubitoare ale inimii, dar și puterea de a transmite, dorința noastră cea mai arzătoare. Apa este neurotransmițătorul Pământului. Dacă tratăm apa cu intenții bune înainte de a o consuma, ea se va comporta diferit în interiorul nostru.

Vă propun să încercați să potențați apa înainte de o consuma, cu un gând bun, o scurtă mantră, o incantație sau o rugăciune. Veți avea o relație mult mai bună cu voi înșivă. Și nu numai pentru că sunteți 70% apă, ci și pentru că, într-o bună zi, când veți surprinde pe cineva plângând, veți ști să răspundeți la întrebarea: ce amintiri sunt înmagazinate în memoria lacrimilor celui ce plânge?

 

 

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro