luni, mai 20, 2024
libris.ro
AcasăMISTERELE SUFLETULUIMisterele reîncarnării sufletului

Misterele reîncarnării sufletului

De unde venim atunci când ne naștem? Încotro plecăm atunci când murim? Am convingerea că atât curiozitatea cât și teama legate de răspunsurile la aceste două întrebări au apărut odată primele pâlpâiri ale conștiinței strămoșilor noștri. Pe parcursul evoluției sale, omul ancestral s-a identificat cu trupul, apoi ca fiind un trup însuflețit și, în cele din urmă, s-a descoperit pe sine ca fiind un suflet întrupat. Pe măsură ce civilizațiile străvechi au evoluat, credințele legate de răspunsurile la cele două întrebări existențiale au fost discriminate și diseminate în multele religii care aveau să apară. Deși preocuparea de a găsi răspunsurile celor două întrebări este una universală, răspunsurile sunt atât de diferite precum sunt culturile și religiile. Cele mai interesante dintre răspunsuri se învârt în jurul unuia dintre misterele care încurcă mintea umană încă de la originea omenirii încoace: misterul reîncarnării.

Ideea că sufletele noastre sunt “reciclate” în trupuri noi și se întorc pe pământ pentru a-și activa pe deplin conștiința este îmbrățișată de peste 25% din populația lumii occidentale – procent în continuă creșterem- și de 75% din populația lumii orientale. Haideți să verificăm împreună dacă procentul de 25% este valabil și în cazul nostru, al românilor. Voi ce credeți? Se va reîncarna sufletul vostru după ce va părăsi această lume?  Vă invit să răspundeți sincer în comentarii, fără a face trimiteri la citate biblice sau de altă natură religioasă și nici la teorii științifice sau pseudoștiințifice. Simplu: cred sau nu cred în reîncarnarea sufletului. Rubrica de comentarii vă așteaptă. Până vă gândiți voi cum să răspundeți la această întrebare, să definim conceptul de reîncarnare, să vedem cum este privită reîncarnarea de marile religii ale lumii, ce cercetări științifice s-au efectuat pe această temă și ce dovezi vin în sprijinul existenței reîncarnării.

Reîncarnarea este definită ca fiind credința filozofică sau religioasă conform căreia esența non-fizică a unei ființe vii – sufletul – începe o nouă viață într-o altă formă fizică sau corp după moartea sa biologică. Acest proces se mai numește renaștere sau transmigrare. Conform teoriei reîncarnării, Dumnezeu este o forță impersonală formată din toate lucrurile; Universul este Dumnezeu și Dumnezeu este Universul. Toate ființele create sunt o extensie sau o emanație de la Dumnezeu. Lucrurile vii posedă un corp fizic și o entitate imaterială numită suflet sau forța vieții. La moarte, sufletul se separă de corp și ia o nouă formă fizică. Legea karmei este cea care determină ce formă va lua individul. Această lege ne învață că gândurile, cuvintele și faptele cuiva au o consecință etică, ce va influența soarta omului în existențele viitoare. Cantitatea de karmă bună sau rea atinsă în viața noastră actuală, va determina dacă ne vom întoarce într-o formă de existență superioară sau inferioară celei pe care o experimentăm aici, acum. Numitorul comun al credințelor în reîncarnare este acela că procesul reîncarnării reprezintă dovada iubirii nemărginite pe care Dumnezeu o poartă omului. Prin reîncarnare sufletul primește o nouă șansă pentru creșterea spirituală până la purificarea sau activarea deplină a conștiinței sale.

Un suflet poate suporta sute sau chiar milioane de reîncarnări, evoluând într-o formă de viață fie superioară, fie inferioară pentru a scăpa de datoria karmei. În cele din urmă, omul speră să elimine toată karma rea, să se elibereze de ciclul reîncarnării și să obțină unitatea cu divinul. Eliberarea din ciclul reîncarnării se numește moksha. Sufletul este privit ca închis într-un corp și trebuie eliberat pentru a atinge unitatea cu divinul. Această este o descriere generală, însă, multe școli mistice, precum cea aparținând SOCIETĂȚII TEOSOFICE, au descrierea lor unică despre reîncarnare. Unele învățături orientale, spre exemplu, susțin că sufletul poate lua forma unui om, animal sau plantă, în funcție de calitatea morală a acțiunilor vieții anterioare. Fiecare școală de gândire diferă în ceea ce privește modul în care se ajunge la eliberarea finală din ciclul reîncarnării. Cele mai multe școli sunt de acord că doar din forma umană se poate ajunge la unitatea cu divinul. Eliberarea din robia corpului poate fi realizată prin diferite mijloace. Unele școli învață că prin iluminare, (care vine din cunoaștere, meditație și canalizare), se poate întrerupe ciclul reîncarnărilor. Altele învață că eliberarea vine prin credință și slujire către o anumită divinitate sau manifestare a divinului. Mai sunt și școli care învață că eliberarea de reîncarnare și unitatea cu divinul se pot obține prin disciplină și fapte bune.

În hinduism, în funcție de tipul de karmă pe care l-ai acumulat, îți poți alege nașterea ulterioară. De exemplu, dacă cineva a făcut o mulțime de servicii divine și, în momentul morții, are dorința de a face și mai multe servicii, sufletul său alege o familie care să sprijine dorința sa pentru renaștere. Conform înțelepților hinduși, lumea – așa cum o înțelegem noi de obicei – este ca un vis: trecătoare și iluzorie. A fi prins în samsara (ciclul nașterii și al morții), este un rezultat al ignorării naturii adevărate a existenței noastre. Necunoașterea propriului tău sine real duce la identificarea cu conștiința ego-ului și la perpetuarea lanțului reîncarnărilor. După mai multe nașteri, fiecare persoană devine nemulțumită și începe să caute forme superioare de fericire prin diverse experiențe spirituale. Atunci când o persoană își dă seama că adevăratul „eu” este sufletul nemuritor, ci nu corpul sau ego-ul, toate dorințele pentru plăcerile lumii vor dispărea, deoarece vor părea insipide în comparație cu adevărata sa natură spirituală. Când orice dorință a dispărut, persoana nu se va mai naște din nou. Atunci când ciclul renașterilor ajunge la sfârșit, se spune că o persoană a atins marea eliberare. Toate școlile sunt de acord că acest lucru implică încetarea dorințelor lumești și eliberarea din ciclul nașterii și al morții, deși definiția exactă diferă de la o școală la alta.

Jainismul este legat istoric de tradiția sramana cu care sunt asociate cele mai vechi mențiuni despre reîncarnare. În jainism, sufletul și trupul sunt considerate eterne, necreate și perpetue. Există o interacțiune constantă între suflet și trup, din care rezultă manifestări cosmice uimitoare în sferele materiale, psihice și emoționale din jurul nostru. Schimbările, nu anihilarea totală a spiritului și materiei, reprezintă postulatul de bază al filozofiei jainiste. Viața așa cum o știm acum, trece după moarte la o altă formă de viață bazată pe meritele și nemeritele pe care omul le-a acumulat în viața sa actuală.         În jainism, calea către a deveni un suflet suprem este practicarea non-violenței și sincerității. Karma formează o parte centrală și fundamentală și în cadrul credinței jainiste, fiind conectată în mod complex la alte concepte filosofice ale sale, cum ar fi transmigrarea, reîncarnarea, eliberarea, non-violența și non-atașamentul. Karma este rădăcina nașterii și a morții. Sufletele legate de karma se rotesc în jurul ciclului existenței. Orice suferință sau plăcere pe care o poate trăi un suflet în viața sa prezentă se datorează alegerilor pe care le-a făcut în trecut. Ca urmare a acestei doctrine, jainismul atribuie o importanță supremă gândirii pure și comportamentului moral. Textele jainiste postulează patru stări de existență sau categorii de naștere, numite GATIS, în cadrul cărora sufletul transmigrează. Cele patru GATIS sunt: Deva (semi-zeii), Manussya (oamenii), nāraki (ființele infernale) și tiryañca (animalele, plantele și microorganismele). Cele patru GATIS au patru tărâmuri sau niveluri în universul Jain: demi-zeii ocupă nivelurile superioare, cerurile; oamenii, plantele și animalele ocupă nivelurile de mijloc, iar ființele infernale ocupă nivelurile inferioare, unde sunt situate cele șapte iaduri. În funcție de karma sa, un suflet transmigrează și se reîncarnează în sfera acestei cosmologii a destinelor. Cele patru destine principale sunt împărțite în mai multe subcategorii. În total, textele jainiste vorbesc despre un ciclu de 8,4 milioane de destine ale nașterii în care sufletele se regăsesc din nou și din nou în timp ce circulă în samsara, ciclul vieții și al morții. În jainism destinul personal al cuiva nu este văzut ca o consecință a vreunui sistem de recompensă sau pedeapsă controlat permanent de un Dumnezeu, ci, mai degrabă ca rezultat al propriei sale karme personale.

Dumnezeu nu are un rol activ de jucat în destinul individului. El doar a scris legea.

Faptele violente, uciderea creaturilor cu cinci organe simțitoare, consumul de pește și așa mai departe, duc la renașterea în iad. Înșelăciunea și minciuna duc la renaștere în lumea animalelor și a plantelor. Bunătatea, compasiunea și caracterul umil duc la încarnarea umană; în timp ce modestia și respectarea jurămintelor duc la renașterea în cer. Fiecare suflet este astfel responsabil pentru propria sa situație, precum și pentru propria sa mântuire.

Conceptul budist de reîncarnare diferă de altele prin faptul că nu există „suflet” etern, „spirit” sau „sine”, ci doar un „flux de conștiință” care leagă viețile între ele.           Procesul real de schimbare de la o viață la alta se numește punarbhava în sanscrită. Primele texte budiste discută despre tehnicile de reamintire a nașterilor anterioare bazate pe dezvoltarea unor niveluri ridicate de concentrare meditativă. Buddha ar fi avertizat că această experiență poate fi înșelătoare și ar trebui interpretată cu grijă.  În doctrina budistă, la moarte, conștiința sau fluxul de conștiință în evoluție devine una dintre cauzele care contribuie la apariția unei noi renașteri. La moartea unei persoane apare una nouă, așa cum flacăra unei lumânări pe moarte poate servi la aprinderea flăcării alteia. Conștiința noii persoane nu este nici identică, nici complet diferită de cea a decedatului. Cele două conștiințe formează un continuum cauzal sau un flux. Transmigrarea este efectul unei acțiuni volitive și este cauzată de menținerea conștiinței în stare de ignoranță. Când ignoranța este dezrădăcinată, renașterea încetează.

Islamismul ca și creștinismul de altfel, infirmă existența reîncarnării, pentru că aceasta este împotriva învățăturilor lor de bază, care predică despre o viață finită a omului, după care omul este  judecat și recompensat sau pedepsit în consecință. Doctrina islamistă ridică întrebarea: Dacă omul trebuie să treacă prin numeroase vieți, pe baza căreia trebuie să fie judecat? Prima viață? Ultima viață? Având în vedere acest lucru, Coranul respinge conceptul de reîncarnare, deși predică existența sufletului. Principala credință în Islam este că există o singură naștere pe acest pământ. Ziua Judecății vine după moarte iar la judecată se stabilește dacă cineva trebuie să meargă odată pentru totdeauna în iad, sau să fie unificat cu Dumnezeu, în rai. Cu toate acestea, ideea reîncarnării este acceptată de câteva secte musulmane, în special din secta șiită Ghulat.

Reîncarnarea nu este un principiu esențial al iudaismului tradițional. Nu este menționată în Tanakh („Biblia ebraică”) și nici în lucrările rabinice clasice (Mișna și Talmud). Cu toate acestea, textele mistice evreiești (Cabala), predică credința în Gilgul Neshamot, metempsihoza, ciclul sau reîncarnarea sufletelor, în ebraică. Mai sunt și alte grupări religioase evreiești care recunosc reîncarnarea ca pe o învățătură validă dar nu pun un accent puternic pe ea. Cele mai sofisticate și schimbătoare atitudini față de reîncarnare le regăsim în creștinism.

În lumea creștină timpurie, conceptul reîncarnării a fost acceptat și tolerat de biserică până în anul 553 d. Hr., când credința în reîncarnare a fost declarată o erezie în urma celui de-al doilea Sinod de la Constantinopol.

Nu toți capii bisericii au fost de acord cu declararea drept erezie a credinței în reîncarnare, dar asta este o altă poveste. Actualmente, principalele confesiuni creștine resping conceptul de reîncarnare, deși în Biblie există multe dovezi că Iisus însuși a predicat despre misterele reîncarnării. Bisericile creștine consideră că aceste așa-zise dovezi sunt erori de interpretare. Mă întreb așa într-o doară: cam câtă încredere poți avea în punctul de vedere al unei biserici care nu se opune jurământului cu mâna pe Biblie la învestirea cuiva într-o funcție publică, sau atunci când cineva depune mărturie în fața unei instanțe de judecată, deși jurământul în sine nu este agreat de învățăturile Noului Testament. Iată ce spune evanghelistul Matei, la capitolul 5, versetele 33 până la 37:

Aţi auzit că li s-a zis celor din vechime: Să nu juri fals, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale. Dar Eu vă spun să nu juraţi deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici măcar pe capul tău, pentru că nu poţi face un singur fir de păr alb sau negru. Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

Și atunci cum poți crede în punctele de vedere ale unei biserici care nu respectă propriile învățături de căpătâi? În pofida poziției bisericilor creștine majoritare, catolică și ortodoxă procentul populației creștine care crede în reîncarnare este unul destul de mare. Țările baltice au în sondaje cea mai mare cifră din întreaga Europă:  44%. În Europa, în general, între 25 și 30% din locuitori cred în reîncarnare. Geddes MacGregor, un preot episcopal, plecat din această viață în anul 1998, fost distins profesor emerit de filosofie și membru al Societății Regale Britanice de Literatură, ne prezintă în cartea sa „Reîncarnarea în creștinism”, o nouă viziune asupra rolului reîncarnării în gândirea creștină.Conform acestei noi viziuni care a pus pe jar bisericile ortodoxă și catolică, doctrina creștină și reîncarnarea nu sunt sisteme de credințe care se exclud reciproc.

Singurul lider spiritual care a dat o explicație diferită pentru reîncarnare a fost „Osho”. Osho spune că viața se naște atunci când existența se privește pe ea însăși. Un individ este o conștiință localizată într-un corp. Mintea unui individ există ca un set de amintiri, atât bune cât și rele. Desigur, mai multe amintiri negative decât pozitive, întrucât întotdeauna avem tendința să ne amintim mai mult de insulte și critici, decât de laude. Memoria nu este altceva decât energie într-o formă foarte subtilă. Fiind energie, nu poate fi distrusă la moartea omului. Este eliberată în cosmos și dizolvată. Astfel, atunci când o persoană se naște, primește bucăți de amintiri de la mai mulți oameni, de aceea nu își mai poate aminti nașterea sa trecută. Cu toate acestea, în cazuri excepționale, atunci când un nou-născut primește întregul sistem de memorie al unei alte persoane, el își poate aminti cu ușurință nașterea sa trecută, care nu este de fapt nașterea sa. Persoana nu se naște din nou, în adevăratul sens al cuvântului. Amintirile  persoanei plecate sunt exprimate într-un alt individ. O persoană iluminată și trezită spiritual nu se naște din nou. Asta pentru că mintea lui nu conține amintiri, nici bune, nici rele. El trăiește în momentul prezent. Aici și acum. Nu trăiește nici în trecut cu ajutorul memoriei, nici în viitor, cu ajutorul imaginației. El nu duce mai departe nici o amintire a vieții sale, adică nu acordă nicio importanță vreunui eveniment din viața sa. Drumul său în viață este ca o cale a unui pește în apă sau a unei păsări pe cer. Nu lasă nicio urmă în urmă. Atunci când moare o persoană iluminată și trezită spiritual, ea nu lasă în urmă amintiri pentru a fi preluate de alte ființe, susține OSHO.

Declarațiile oamenilor care își amintesc viețile anterioare sub hipnoză sunt probabil cele mai puternice dovezi ale reîncarnării. Multe dintre cele mai impresionante și spectaculoase cazuri de presupusă reîncarnare, provin de la copii. Probabil pentru că sunt mai aproape de viața lor anterioară, mai acordați sau mai receptivi la ea și pentru că mintea lor nu a fost tulburată încă de amintiri nou-formate. Pionierii în cercetarea reîncarnării sunt parapsihologul elvețian Théodore Flournoy și conaționalul său, psihiatrul Carl Gustav Jung, însă, cele mai relevante cercetări în domeniu sunt cele efectuate de profesorul și psihiatrul americano-canadian Ian Stevenson, de la Universitatea din Virginia, și el, plecat din această viață. Profesorul Ian Stevenson  a investigat multe cazuri de copii mici care pretindeau că își amintesc detalii dintr-o viață anterioară, făcând mai mult de 2500 de studii de caz într-o perioadă de 40 de ani și publicând 12 cărți pe această temă. Cele mai celebre sunt “Douăzeci de cazuri care sugerează reîncarnarea” și “Locul unde se intersectează reîncarnarea și biologia“. Ian Stevenson a descoperit în multe cazuri semne din naștere sau defecte congenitale, identice cu cele ale decedaților cu care se identificau copii. Verificările au fost făcute întotdeauna comparându-se semnele copiilor cu cele descrise în dosarele medicale ale decedaților. Sunt cazuri cutremurătoare, însă scepticii sugerează că afirmațiile copiilor referitoare la reîncarnare provin din gândirea selectivă și din amintirile false care rezultă adesea din propriul sistem de credințe și din temerile de bază. Prin urmare, nu pot fi considerate dovezi. Halucinante explicații, nu-i așa?

Obiecțiile scepticilor față de pretențiile de reîncarnare includ și faptul că marea majoritate a oamenilor nu își amintesc viețile anterioare și nu există un mecanism cunoscut de știința modernă care să permită unei personalități să supraviețuiască morții și să călătorească într-un alt corp. Toți cei care au efectuat studii pe seama reîncarnării susțin că Xenoglosia este o altă dovadă reîncarnării. Xenoglosia este abilitatea dobândită instantaneu de a vorbi o limbă pe care nu ai învățat-o niciodată. Așa-zisa vorbire în limbi, la care și Noul Testament face referire în cartea Faptele Apostolilor, la capitolul 2, este considerată supranaturală în cadrul cultului penticostal de astăzi;  penticostalii o văd ca pe o revărsare a Duhului Sfânt asupra lor, așa cum s-a întâmplat în vechima de ziua Cincizecimii. Susținătorii reîncarnării consideră limba pe care cineva începe s-o vorbească instantaneu, fără învățarea ei prealabilă, ca fiind limba pe care persoana o vorbea într-o viață anterioară. Dacă printre voi se regăsește un membru al cultului penticostal, îl invit să ne spună ce părere are despre reîncarnare și dacă vorbirea în limbi este o dovadă a reîncarnării sufletului. Fac o mică paranteză, pentru a nu se confunda Xenoglosia, vorbirea în limbi, cu Glosolalia. Xenoglosia este vorbirea în limbi, Glosolalia este rostirea unor sunete neinteligibile, asemănătoare unui limbaj, în timp ce te afli într-o stare de extaz. Religiile păgâne din toată lumea au o adevărată obsesie pentru glosolalie, practica antică a murmuratului sau bolboroselii de inspirație mistică. În cazul cultului penticostal vorbim despre Xenoglosie, despre vorbirea în limbi. Reamintirea vieții trecute poate fi atribuită și influenței culturii. Culturile puternic îmbibate în doctrina reîncarnării creează un mediu propice reamintirii unei vieții trecute. India, Sri Lanka, Birmania, Nepal și alte țări asiatice, înregistrează un număr foarte mare de cazuri. Cei care susțin și dovedesc că își amintesc de viața trecută câștigă respectul societății lor. Fenomenul DEJA VU este de asemenea considerat de unii cercetători o dovadă a reîncarnării. Psihologii sau psihiatrii care practică terapia sub regresie hipnotică se concentrează și ei din ce în ce mai mult pe găsirea soluțiilor terapeutice în funcție de percepțiile pacientului despre viața sau viețile sale anterioare.

Ca să concluzionăm, față de reîncarnare putem avea în general două atitudini: credem sau nu credem în ea. Nu există dovezi științifice dar nici metode specifice de cercetare care să poată clarifica misterul reîncarnării. După mine, cei ce cred în reîncarnare și vor s-o documenteze, trebuie să găsească o modalitate de a ocoli părtinirea religioasă. Eu consider că doar o cercetare la nivel intuitiv, nu științific, ne poate oferi răspunsurile de care avem nevoie pentru a înțelege misterele reîncarnării. Și spun asta pentru că nu totul poate fi cunoscut de oameni cu mintea și inteligența lor actuală, care sunt mult prea limitate pentru a percepe fenomene precum reîncarnarea.

Cea mai mare slăbiciune a minții umane este aceea de a crea concepte care se potrivesc credinței sale, declarându-le ulterior ca fiind adevărul absolut. Astfel de convingeri au dus la apariția religiilor. Fiecare religie și fiecare îndrumător spiritual are propriul adevăr despre reîncarnare. Cu toate acestea, nu pot exista mai multe adevăruri. Adevărul trebuie să fie unul singur, iar în cazul reîncarnării, se pare că „Adevărul” este dincolo de puterea minții noastre. Putem aștepta momentul plecării noastre din această lume ca să descoperim dacă reîncarnarea există sau poate că inima știe mai multe!? Ce-ar fi s-o întrebați? Cum s-o întrebați? Vă invit să citiți articolul CUM ACTIVĂM INTELIGENȚA INTUITIVĂ A INIMII. Vă recomand cu căldură să citiți și celelalte articole din categoria MISTERELE SUFLETULUI, dacă vreți să aflați mai multe despre partea nemuritoare a ființei noastre și despre locul de unde venim atunci când ne naștem și plecăm atunci când murim.

Închei mulțumind membrilor canalului și tuturor celor care prin donațiile lor susțin activitatea de realizare a podcasturilor și documentarelor noastre. Oricine dorește să sprijine activitatea canalului Sursa de Motivație Zilnică și să devină membru al Clubului nostru, o poate face accesând rubrica MEMBRI din meniul principal al Blogului.

 

Namaste !

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro