luni, mai 20, 2024
libris.ro
AcasăADEVĂRURI GREU DE SUPORTATMisterele Crucificării și Învierii | Interpretarea psihologică a Bibliei (2)

Misterele Crucificării și Învierii | Interpretarea psihologică a Bibliei (2)

Deși este considerată ca fiind cea mai mare sărbătoare a creștinismului, Paștele este înainte de toate o sărbătoare a poporului evreu, respectiv a iudaimului și exista cu cel puțin1500 de ani înainte de nașterea lui Iisus. Această sărbătoare era considerată în antichitate o sărbătoare importantă a crucificării și învierii, însă nu a vreunui om. Dogmele creștine au fost pliate perfect pe această temă antică a răstignirii și învierii pentru impunerea unei noi religii, care, în chintesența ei nu este altceva decât prezentarea adevărului într-o altă formă, mai accesibilă maselor largi. Adevărul este unul singur și nu poate fi perceput corect decât de oamenii care reușesc să-l vadă fără ajutorul lentilelor șlefuite cu dogmele religiilor. Doar oamenii care pot înțelege scripturile antice ca pe reale drame psihologice vor înțelege sensul real al sărbătorii crucificării și învierii.

Misterele Răstignirii și Învierii sunt atât de întreţesute încât, pentru a fi pe deplin înţelese, cele două trebuie explicate împreună, fiindcă unul îl determină pe celălalt. Aceste misterele sunt simbolizate pe pământ în ritualurile de Vinerea Mare şi Paşte. Ați observat că aniversarea acestui…eveniment cosmic, de fapt, este anunţată în fiecare an de Biserică, nu la o dată fixă, aşa cum sunt alte aniversări ce marchează naşteri şi morţi, ci la date diferite de la an la an. Raportându-ne la astrologie și astronomie, prima duminică după luna plină în Berbec este celebrată ca fiind Paştele. Berbecul începe în 21 martie şi se încheie aproximativ pe 19 aprilie. Intrarea soarelui în Berbec marchează începutul primăverii. Luna, în tranzitul său în jurul pământului, va forma la un moment dat între 21 martie şi 25 aprilie o opoziţie cu soarele, opoziţie care este numită lună plină. Prima duminică după ce se produce acest fenomen ceresc este celebrată ca fiind Paştele. Vinerea care precede această zi este Vinerea Mare. Regula după care se calculează ziua exactă a Paștelui a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325 d.Hr. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară, cu condiția ca această duminică să nu se suprapună Paştelui evreiesc, adică zilei de 14 a lunii Nissan. Dacă cele două date se suprapun, sărbătoarea Paștelui va fi mutată în duminica următoare.

Numele de „nisan” este de origine babiloniană și înseamnă „luna fericirii”. Data Paștelui evereiesc era dependentă de ciclul lunar, adică de anul de 13 luni, ci nu de calendarul solar, adică anul de 12 luni, aplicat în prezent. Faptul că cele două mari biserici catolică și ortodoxă sărbătoresc Paștele la date diferite, se datorează utilizării a două calendare diferite. Biserica Ortodoxă se raportează la calendarul vechi, calendarul iulian, iar biserica catolică la calendarul nou, calendarul gregorian. Această dată schimbătoare ar trebui să spună celui ce observă că este necesar să caute o altă interpretare decât cea comun acceptată. Aceste zile nu marchează aniversările morţii şi învierii cuiva care a trăit pe pământ. Sărbătoarea Paștelui a apărut în rândurile poporului evreu, este descrisă în Tora și a fost rânduită de Moise și Aaron în vechime, cu mai bine de 1500 de ani înainte de nașterea lui Iisus, pentru a sărbători ieșirea poporului evreu din sclavia egipteană. Înainte de nașterea lui Iisus, această primă duminică de lună plină după echinocțiul de primăvară, era numită Ziua Învierii, și evident nu avea nicio legătură cu Iisus. Dacă vreți să aflați cum și ce tradiții respecta Iisus legat de această sărbătoare, vă recomand recomand articolul CÂND ȘI CUM SĂRBĂTOREA IISUS HRISTOS PAȘTELE. Văzut de pe Pământ, în trecerea sa nordică din anotimpul primăverii, Soarele pare a intersecta linia imaginară pe care omul o numeşte ecuator. Misticii antici spuneau că Soarele se încrucişează sau se crucifică pentru ca omul să trăiască. Imediat după acest eveniment, denumit echinocțiu de primăvară, întreaga natură reînvie din lungul somn de iarnă. Dacă aceste zile ar fi marcat moartea şi învierea unui om, ele ar fi fost fixe, ca să pice în aceeaşi dată în fiecare an, aşa cum toate celelalte evenimente istorice sunt fixe, dar este clar că aici vorbim despre altceva.

Nu s-a intenţionat ca aceste date să marcheze aniversările morţii şi Învierii lui Iisus-omul, așa cum se întâmplă astăzi. Scripturile sunt drame psihologice şi îşi vor dezvălui înţelesul numai când vor fi interpretate psihologic. Aceste date sunt potrivite pentru a coincide cu schimbările cosmice care se produc în acest timp al anului, marcând moartea vechiului an şi începutul sau [re]învierea noului an, sau primăvara. Aceste date simbolizează într-adevăr moartea şi Învierea Domnului; dar înceacă să vezi această Înviere nu ca pe Învierea unui om, ci ca pe trezirea conștiinței tale de a fi. Se consemnează că El Şi-a dat viaţa pentru ca tu să poţi trăi. Conştiinţa se ucide pe sine detaşându-se de ceea ce era conştientă a fi, astfel încât să poată trăi exact ceea ce doreşte a fi. Primăvara este timpul anului când milioane de seminţe, care întreaga iarnă au stat îngropate în pământ izvorăsc dintr-odată în vizibil pentru ca omul să poată trăi. Și, fiindcă drama mistică a Răstignirii şi Învierii este în natura acestei schimbări anuale, se celebrează în acest anotimp de primăvară al anului; dar, de fapt, această dramă are loc în fiecare moment. Fiinţa care este crucificată este conştiinţa ta de a fi. Crucea este concepţia ta despre tine însuţi. [Re]Învierea este ridicarea în vizibil a acestei concepţii despre tine însuţi. Departe de a fi o zi de jale, Vinerea Mare ar trebui să fie o zi a bucuriei, fiindcă nu poate fi înviere sau expresie dacă nu este mai întâi o crucificare sau o impresie. Lucrul de înviat în cazul tău este ceea ce doreşti a fi. Pentru a face asta, trebuie mai întâi să te simţi a fi lucrul dorit. Trebuie să simţi „Eu sunt Învierea şi Viaţa dorinţei”.

EU SUNT (conştiinţa ta de a fi) este puterea ce învie şi dă viaţă la ceea ce doreşti în conştienţa ta să fi.

Dacă doi se vor învoi [pe pământ] în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, acesta li se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri”, Matei 18:19. Cei doi care se înţeleg sunteţi tu (conştienţa care doreşte) şi lucrul dorit. Când această învoială este obţinută, crucificarea este completă; doi s-au încrucişat şi crucificat unul pe celălalt. “Eu sunt” şi ceea „ce eşti conştient a fi” s-au unit şi sunt de-acuma una. Crucificarea lui Iisus simbolizează că EU SUNT este bătut în cuie pe crucea a ceea ce vreau să fiu. Cuiul care te leagă pe cruce este cuiul simţirii. Uniunea mistică este acum consumată şi rezultatul va fi învierea unui Fiu ce aduce mărturie Tatălui Său. Conştienţa este unită cu ceea ce este conştientă a fi. Lumea expresiei este pruncul ce confirmă această uniune. În ziua în care încetezi a fi conştient a fi ceea ce eşti acum conştient a fi, în acea zi, fiul tău sau expresia ta va muri şi se va întoarce la sânul tatălui său, conştienţa fără formă, fără chip.Toate expresiile sunt rezultatele unor asemenea uniuni mistice. Aşa că preoţii spun corect că adevăratele căsătorii se leagă în ceruri şi pot fi desfăcute numai în ceruri. Dar dă-mi voie să clarific această afirmaţie înştiinţându-te că cerurile nu sunt o locaţie ci o stare de conştienţă. Împărăţia Cerurilor este înăuntrul tău, adică în ceea ce nu se vede, în conştienţă. Dumnezeu este atins de ceea ce tu ești conştient a fi. „Cine s-a atins de Mine? Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine” [Luca 8:45,46; Marcu 5:30]. În clipa în care această atingere (simţire) are loc, se naşte un vlăstar sau are loc o „ieşire-din-mine” în vizibil.

În ziua în care omul simte „Eu sunt liber”, „Eu sunt bogat”, „Eu sunt puternic”, Dumnezeu, adică „EU SUNT”, este atins de aceste calităţi sau virtuţi. Rezultatele unor asemenea atingeri sau crucificări vor fi văzute în naşterea sau învierea calităţilor simţite, fiindcă omul trebuie să aibă confirmare vizibilă a tot ceea ce el este conştient a fi.

Acum știi de ce manifestarea, ca și omul, este întotdeauna făcută după chipul lui Dumnezeu. Conştienţa ta imaginează şi exteriorizează tot ceea ce tu eşti conştient a fi. „Eu sunt Domnul şi nimeni altul! Afară de Mine nu este Dumnezeu” [Isaia 45:5]; „Eu sunt Învierea şi Viaţa” [Ioan 11:25]. Înainte să ai orice dovadă vizibilă că eşti, din adâncul convingerii pe care ai simţit-o fixată înlăuntrul tău, vei şti că eşti. Și astfel, fără a aştepta confirmarea simţurilor tale, vei striga, „Săvârşitu-s-a” [Ioan 19:30]. Apoi, cu o credinţă născută din cunoaşterea acestei legi neschimbătoare, vei fi ca unul mort şi îngropat; vei sta liniştit şi nemişcat în convingerea ta, încrezător că vei învia calităţile pe care le-ai fixat şi pe care le simţi înăuntrul tău. Fiecare dorinţă de-a ta trebuie determinată prin nevoie. Nevoile – fie aparente, fie reale – vor fi împlinite automat când sunt bine-primite, cu suficientă intensitate a scopului. Ştiind că propria ta conştienţă este Dumnezeu, ar trebui să priveşti asupra fiecărei dorinţe ca şi asupra unui cuvânt rostit de Dumnezeu. Suntem veşnic ceea ce este definit de conştiinţa noastră de a fi. Nu revendica niciodată, „Eu voi fi aia”. Lasă ca toate revendicările să fie de acum, „Eu sunt cel ce/ceea ce EU SUNT”. Faptul că soluţia fiecărei probleme este asociată cu dorinţa, este evident. Fiecare problemă produce automat dorirea soluţiei.

Omul este educat în credinţa că dorinţele lui sunt lucruri împotriva cărora el trebuie să lupte. În necunoaşterea lui, el îşi neagă mântuitorul care bate la uşa conştienţei pentru a fi primit. Nu dorinţa, de-ai recunoaşte-o, te-ar scăpa de problemă? A-ţi primi mântuitorul să intre este cel mai uşor lucru din lume. Eşti conştient de o dorinţă. Dorinţa ta, deşi invizibilă, trebuie să fie afirmată de către tine pentru a fi ceva ce este real. „Cheamă lucrurile care nu sunt (nu se văd), ca şi cum ar fi” [Romani 4:17]. Revendicând “Eu sunt lucrul dorit”, îl primești pe mântuitor înăuntru. „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine ” [Apocalipsa 3:20]. Fiecare dorinţă este o bătaie a mântuitorului în uşă. Fiecare om aude această bătaie.    Omul deschide cu adevărat uşa atunci când revendică, „EU SUNT EL”. Caută şi primeşte-ţi mântuitorul. Lasă lucrul dorit să pună presiune pe tine până când eşti impregnat cu ACUM-ul mântuitorului tău; apoi eliberează strigătul de victorie, „Săvârşitu-s-a!”.

Recunosc că sunt foarte greu de integrat aceste explicații ale maestrului Neville Goddard și că ele nu sunt accesibile tuturor minților. Doar cei neînrobiți de credințele dogmatice  pot înțelege această mare taină. Vorba aceea: mulți chemați, puțini aleși ! Dacă tu, cel sau cea care ascultă acum, nu ești familiarizat cu interpretările psihologice ale textelor scripturilor, ai probabil un șoc ascultând asemenea interpretări. Nu vorbim aici despre religie, de orice fel ar fi ea, ci despre credința pură și revendicarea dreptului divin pe care Dumnezeu ni l-a oferit la naștere: acela de a fi alături de el cocreatori. Va veni însă o vreme când omul se va trezi și va descoperi că Dumnezeu este înăuntrul său nu în afara lui, situat undeva atât de sus încât să nu poată ajunge la el decât prin intermediul religiilor. Pe când se va uita în urmă și va vedea în ce lume a ignoranței, a falselor credințe și absenței iubirii a trăit, mă întreb nu ce va zice omul trezit, ci ce va face el atunci?

Voi  ce credeți suflete dragi? Aștept părerile voastre ca de obicei în rubrica de comentarii. Pe curând și fiți binecuvântați cu cât mai multă înțelepciune și energie pozitivă.

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro