V-ați întrebat vreodată de ce unele rugăciuni primesc răspuns și altele nu? Sau care să fie oare tainele unei rugăciuni care primește răspuns? Pe cât de complicată poate părea dezlegarea misterului care stă în spatele rugăciunilor cărora li se răspunde, pe atât este de simplă. Totuși nu atât de simplă încât să credeți că secretul răspunsurilor constă în vorbe atribuite sfinților și pe care, dacă le preiei în strategia ta de manifestare a dorințelor, s-a rezolvat problema. Rugăciunea nu este o formulă magică exprimată într-o înșiruire de cuvinte.
Credinţa este condiția de bază, fără de care o rugăciune nu va primi răspuns, veți gândi mulți dintre voi. Și, bine fac cei ce gândesc astfel. Da, credința este o condiție de bază, însă nu este suficientă. Și vom argumenta în continuare de ce, pentru a ne bucura de răspunsuri la rugăciunile noastre, credința trebuie întrepătrunsă cu înţelegerea, pentru a-şi însuşi acea calitate activă în cadrul rugăciunii, calitate pe care nu o are de una singură. Ceea ce veți citi în continuare este o adaptare bazată pe învățăturile maestrului și ființei de lumină, Neville Goddard. Esența sau secretul rugăciunii este credința, nimic mai adevărat, dar nu credința în povești, dogme, obiecte și instituții de cult, ci credința pură, manifestată în momentul rugăciunii printr-o stare emoțională identică celei pe care o vei avea pe când dorința ta se va fi împlinit. RUGĂCIUNEA este o artă şi cere practică. Prima cerinţă este o imaginaţie controlată. Parada şi repetiţiile zadarnice sunt străine rugăciunii. Exersarea rugăciunii necesită calmul şi pacea minţii, nu parade și ritualuri. Ceremoniile care se folosesc tradiţional în rugăciune sunt numai superstiţii şi au fost născocite pentru a da rugăciunii un aer de solemnitate. Cei care practică arta rugăciunii sunt adesea necunoscători în privinţa legilor care o controlează. Necunoscătorii atribuie ceremoniilor rezultatele obţinute, încurcând astfel litera cu spiritul. Se întâmplă asta pentru că arta rugăciunii a fost răpită celor mulți și monopolizată de cei puțini, care au mistificat-o și încărcat-o cu rituri și ritualuri inventate de ei, pentru ca cei mulți să creadă că nu vor primi răspunsuri decât prin intermediul lor.
Cei îmbrăcați în straie strălucitoare împodobite cu pietre prețioase, purtători de toiege înnobilate cu aur și argint, i-au privat pe cei mulți de dreptul lor de cocreatori, de dreptul lor de a accesa darurile divine primite la naștere, de dreptul lor de a stăpâni arta rugăciunii. Pe când vor reuși să curețe arta rugăciunii de toate impuritățile care i-au fost adăugate de-a lungul secolelor, oamenii își vor redobândi libertatea de a fi una cu creatorul lor și de a trăi în armonie într-un Univers prietenos în care se pot bucura de răspunsuri la rugăciunile lor.
Recunoștință celor care, sub inspirație divină, au decodificat mesajele învățăturilor antice, reușind să transmită celor care au urechi de auzit, secretele rugăciunilor care primesc răspunsuri și secretele celor 12 Legi Spirituale ale Universului. Acești oameni cu mintea deschisă, neintoxicată de dogme, au oferit explicații care întrepătrund credința cu cunoașterea, făcând accesibile tuturor, secretele rugăciunilor care primesc răspuns. Tuturor celor care au urechi să audă. Explicațiile lor redau artei rugăciunii simplitatea, naturalețea, frumusețea și aerul divin pe care le-a avut odinioară. Îi amintesc aici pe Blake, pe Shakeaspeare, pe Emmerson și nu în ultimul rând pe Neville Goddard, cel pe descoperirile căruia se bazează cele mai interesante decodificări, cele mai clare explicații care au fost oferite vreodată textelor învățăturilor spirituale antice.
Iată cât de clar și simplu explică Goddard secretul rugăciunilor!
Legea universală a reversibilităţii este temelia pe care se bazează rugăciunile care primesc răspuns. Mișcarea mecanică produsă de vorbire era cunoscută cu mult timp înainte ca cineva să fi visat la posibilitatea unei transformări inverse, adică, reproducerea vorbirii prin mişcare mecanică, fonograful. Electricitatea a fost produsă prin frecare pentru o lungă perioadă de timp, fără ca cineva să aibă vreo idee că frecarea ar putea fi produsă de electricitate. Fie că omul reuşeşte sau nu să inverseze transformarea unei forţe, el ştie totuşi, că toate transformările forţei sunt reversibile. Așa cum căldura poate produce mişcare mecanică şi mişcarea mecanică poate produce căldură. Așa cum electricitatea produce magnetism şi magnetismul poate genera curenţi electrici. Cauză şi efect, energie şi materie, acţiune şi reacţiune toate sunt în acelaşi timp şi interconvertibile. Această lege a reversibilității este de maximă importanţă în procesul de rugăciune, deoarece ne permite să anticipăm transformarea inversă, odată ce s-a verificat transformarea directă. Mai exact, dacă te-ai simţi în timpul rugăciunii întocmai cum te-ai simți pe când vei fi primit răspunsul, atunci, prin reciprocitate, vei primi răspunsul care va trezi în tine un asemenea sentiment. Îngăduiți-mi să repet: dacă te-ai simţi în timpul rugăciunii întocmai cum te-ai simți pe când vei fi primit răspunsul, atunci, prin reciprocitate, vei primi răspunsul care va trezi în tine un asemenea sentiment.
Îndemnul de a te ruga crezând că deja posezi acel ceva pentru care te rogi, celebra recomandare pe care o întâlnim în evanghelia lui Marcu la capitolul 11, versetul 24, se bazează pe cunoaşterea acestei legi a inversei transformări. Dacă rugăciunea ta produce în tine o trăire sau o stare de conştienţă bine definită, atunci, şi invers, acea trăire sau stare de conştienţă va produce răspunsul la rugăciunea ta. În acest adevăr, făcut cunoscut de evanghelistul Marcu, nu este loc nici pentru temple, nici pentru ritualuri și nici pentru acoliții lor. Pe cât de simplu, pe atât de divin ! Pe cât de divin, pe atât de simplu ! Așadar, fiindcă toate transformările forţelor sunt reversibile, ar trebui să-ne asumăm întotdeauna sentimentul dorinţei noastre împlinite. Ar trebui să trezeşti în tine sentimentul că eşti şi ai ceea ce, până acum, ai dorit numai să fii şi să ai. Cum se face asta? Asta se face cu uşurinţă, contemplând bucuria pe care ai trăi-o dacă obiectivul tău ar fi un fapt împlinit. Asta se face mișcându-ți și păstrându-ți fiinţa în sentimentul că dorinţa ta este realizată. Și pe măsura intensității sentimenului tău, altfel spus, pe măsura credinței tale, rugăciunea ta va primi răspunsul mult așteptat. Unii dintre voi au fost extrem de contrariați atunci când am afirmat în videoclipurile sau podcasturile noastre postate pe canalul Sursa de Motivație, că nu cererea este rugăciunea corectă, ci recunoștința. Și chiar așa stau lucrurile ! Păi te contrazici, vor spunii alții! Deloc, le răspund eu. Faptul că recunoștința este rugăciunea corectă, nu exclude cererea. Cererea, adică obiectivul rugăciunii trebuie să existe, altfel ce răspunsuri așteptăm? Numai că cererea, neînsoțită de credința că ai și primit ce ai cerut, nu va atrage niciodată un răspuns al rugăciunii tale ! Și cum altfel să-ți dovedești credința că ai și primit, decât trăind în timpul rugăciunii sentimentul de recunoștință, sentimentul real al bucuriei pe care o vei experimenta pe când cererea ta va fi împlinită, pe când rugăciunea ta va primi răspunsul așteptat? Cum altfel?
Trăim într-o lume modernă. Pentru a nu irosi prețioasele învățături antice, ar trebui să le adaptăm, să le explicăm în termeni moderni, pentru a fi acceptate cu valoare de adevăr, de către omul modern. Din nefericire, cei care s-ar cuveni să facă asta, se încăpățânează să mențină învățăturile într-o negură, care, să le permită de fapt lor, să prospere. Sau poate că asta este o judecată prea aspră. Să zicem că de atâta lucru sunt ei conștienți. Dar asta nu înseamnă că și noi, ceilalți trebuie să ne limităm, ca să nu zic supunem, gradului lor de conștiență și să ne străduim să pășim pe calea manifestării dorințelor noastre folosind cârjele unui limbaj arhaic, încărcat excesiv de simboluri, alegorii și metafore. Nu critic stilul literar de redactare a învățăturilor antice. La nivelul de înțelegere și educație de acum 2-3000 de ani, nici nu s-ar fi putut altfel. Trăim într-o lume modernă. Doar o înțelegere și o percepție corectă a naturii duale a conştienţei omului pot constitui temelia adevăratei rugăciuni. Conştiența omului include atât o parte subconştientă cât şi una conştientă. Partea infinit mai mare a conştienței se află sub sfera conştienţei obiective. Subconştientul este partea cea mai importantă a conştienţei. Subconștientul este cauza acţiunilor noastre voluntare. Subconştientul este de fapt tot ceea ce omul este, iar conştientul este tot ceea ce omul ştie. Toate aceste adevăruri se regăsesc în învățăturile antice prezentate într-o formă alegorică, preferată de autori pentru că altfel nu ar fi putut explica, acum 2000 de ani, maselor neștiutoare de carte, cum funcționează rugăciunea. Ce simplu și frumos explică Ioan !„Eu şi Tatăl Meu una suntem” [Ioan 10:30], dar „Tatăl este mai mare decât Mine” [Ioan 14:28]. Cum traducem asta în termeni moderni fără a mistifica lucrurile? Conştientul şi subconştientul sunt una, dar subconştientul este mai mare decât conştientul. Să luăm altă învățătură: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic” [Ioan 5:30], „ci Tatăl – Care locuiește întru Mine – face lucrările Lui” [Ioan 14:10]. Ce vrea să spună Ioan cu aceste cuvinte? Eu, conştienţa concretă, obiectivă, nu pot face nimic de la mine. Tatăl, subconştientul, el face lucrarea. Subconştientul este cel în care totul se cunoaşte, în care totul este posibil, căruia toate îi ies, din care totul vine, care aparţine tuturor și la care toţi au acces. Cele despre care suntem conştienţi sunt construite din cele despre care nu suntem conştienţi. Nu numai că asumările noastre subconştiente ne influenţează comportamentul, dar şi modelează tiparele existenţei noastre concrete. Numai asumările noastre subconștiente au puterea de a spune „Să facem om” – adică manifestări concrete – „după chipul şi asemănarea Noastră”. Nicio înţelegere reală a ştiinţei rugăciunii nu se poate obţine cu adevărat până ce nu sunt înţelese legile care guvernează natura duală a conştienţei şi nu se realizează importanţa subconştientului.
Rugăciunea – arta de a crede ceea ce este negat de simţuri – ţine aproape exclusiv de subconştient. Prin rugăciune, subconştientului i se sugerează să accepte dorinţa împlinită şi, raţionând deductiv, o va împinge spre finalul ei legitim. Rugăciunea modifică sau schimbă în întregime asumările noastre subconștiente, care, la rândul lor se vor manifesta și ne vor schimba viața. Mintea subiectivă, subconștientul, este conştienţa mocnită ce animă lumea; este „Duhul cel ce dă viaţă”, cum spune Ioan. În toată substanţa există un singur suflet – mintea subiectivă, subconștientul. Gândul şi sentimentul, contopite în credinţă la nivelul minții conștiente, imprimă modificări asupra minții subconștiente, trasându-i misiunea, pe care o va executa cu fidelitate.
Întreaga creaţie este adormită în adâncul ființei noastre şi este trezită la existenţă concretă de asumările noastre. Rugăciunea – tradusă în termeni moderni drept vizualizare creativă, întărită prin afirmații pozitive și sentimente compatibile cu ceea ce vizualizăm și afirmăm – este cheia care deschide depozitul infinit al Universului. În acest depozit se află suficient pentru noi toți. Cereți și vi se va da ! Sunt convins că acum ați înțeles și mai bine cum s-o faceți !