marți, decembrie 10, 2024
libris.ro
AcasăECUAȚIA TREZIRIIRecunoștința - secretul Legii Atracției

Recunoștința – secretul Legii Atracției

Exprimarea recunoștinței este mult mai mult decât un sentiment binevoitor interior, care aduce un efect calmant pentru noi toți. Recunoștința nu trebuie niciodată confundată cu mulțumirea sau schimbul amabil de expresii și gânduri bune care dezvoltă relații interumane. A fi recunoscător înseamnă mai mult decât a spune „mulțumesc” și a fi politicos. A simți profund și a exprima recunoștința este mai mult chiar și decât a influența pozitiv atât comportamentul nostru cât și pe cel al oamenilor cu care interacționăm. Recunoștința este gratitudine. Religiile abordează recunoștința fiecare într-un mod unic, însă toate învățăturile spirituale ale lumii spun că trăirea cu un sentiment de recunoștință profundă, sau trăirea în gratitudine, este o condiție sine-qua-non pentru a duce o viață bună. Toate religiile au ca numitor comun îndemnul de a simți recunoștință pentru o putere superioară, aflată deasupra ființei noastre. Deepak Chopra, lider de renume mondial și doctor în medicină alternativă face mai multe conexiuni profunde între recunoștință și spiritualitate în activitatea sa. Chopra susține că a fi recunoscător este similar cu a simți o prezență divină, deoarece ne permite să recunoaștem valoarea și virtutea lucrurilor din viața noastră. În acest sens, gratitudinea, starea de recunoștință perpetuă și profundă, poate fi văzută ca un remediu pentru diferite forme de suferință, afirmă acesta.

Oamenii de știință din domeniul psihologiei susțin că recunoștința este asociată puternic și constant cu nivelul ridicat de fericire. Recunoștința îi ajută pe oameni să simtă emoții mai pozitive, să savureze experiențele bune, să-și îmbunătățească sănătatea, să facă față adversității și să construiască relații puternice. Psihologii susțin că ființele umane își exprimă recunoștința în mai multe moduri. Oamenii o aplică în mod special trecutului, prin regăsirea amintirilor pozitive și mulțumirea pentru aspecte din copilăria sau binecuvântările trecute, dar și viitorului, prin menținerea unei atitudini pline de speranță și optimism. Absența raportării recunoștinței la prezent îi face pe oameni nefericiți. Indiferent de nivelul actual al recunoștinței cuiva, recunoștința este o calitate pe care oamenii o pot cultiva cu succes. Manifestarea profundă și perpetuă a stării de recunoștință este o abilitate care poate fi învățată și dezvoltată până când gratitudinea va deveni stilul nostru de viață și vom fi cu adevărat fericiți.

De ce trebuie să cultivăm recunoștința?

Ultimele studii pe seama recunoștinței au concluzionat efecte uimitoare ale acesteia. Psihologii cercetători au cerut tuturor participanților la studiu să scrie câteva propoziții în fiecare săptămână, concentrându-se pe anumite subiecte. Un grup a scris despre lucruri pentru care au fost recunoscători, un al doilea grup a scris despre iritările și nemulțumirile zilnice, iar al treilea a scris despre diferite evenimente cu care s-au confruntat, fără a le cataloga ca fiind pozitive sau negative. După 10 săptămâni, cei care au scris despre recunoștință au fost mai optimiști și s-au simțit mai bine în viața lor. Surprinzător, au avut de asemenea și mai puține vizite la medic decât cei care s-au concentrat pe evenimentele negative din perioada studiului. Un alt studiu a relevat faptul că participanții cărora li s-a cerut să scrie o scrisoare de recunoștință cuiva din viața lor, au înregistrat scoruri impresionante de fericire. Toate studiile efectuate până în prezent susțin o asociere între manifestarea stării de recunoștință și bunăstarea unei persoane. Ați remarcat cu siguranță alternanța celor doi termeni RECUNOȘTINȚĂ și GRATITUDINE. Cele două cuvinte nu trebuie văzute ca și sinonime și nu trebuie nici confundate cu mulțumirea așa cum spuneam la început. Relația dintre recunoștință și gratitudine trebuie definită ca fiind una de tip cauză-efect. Mai exact, învățarea și asumarea obiceiului de  a fi recunoscător este cauza care poate conduce la trăirea într-o stare gratitudine, iar gratitudinea este o adevărată binecuvântare divină, care aduce mari beneficii ființei umane. Despre aceste beneficii vorbim în continuare.

Recunoștință sau gratitudine?

Cuvântul gratitudine este derivat din latinescul “gratia”, care înseamnă har, milostenie sau recunoștință – în funcție de context.  Recunoștința este o apreciere mulțumitoare pentru un bun sau un bine pe care un individ îl primește, indiferent dacă este tangibil sau intangibil, iar gratitudinea este manifestarea perpetuă și profundă a recunoștinței. Te simți adesea înconjurat de negativitate? Simți că rugăciunile tale nu primesc răspunsul pe care îl aștepți? Ești nefericit ?  Antidotul nefericirii noastre nu îl reprezintă știrile mondene sau reportajele despre vedete, cele mai noi rețete de slăbit, năzbâtiile sau realizările mărețe ale altora, cu care ne pierdem timpul pentru a uita de nefericire. Antidotul nefericirii noastre este recunoștința. Haideți să vedem împreună care sunt misterele care transformă recunoștința în antidotul nefericirii noastre și care sunt beneficiile gratitudinii. Cheia atingerii obiectivului rugăciunilor noastre este exprimarea recunoștinței până când aceasta se va transforma în gratitudine, iar gratitudinea va deveni stilul nostru de viață. Cu acest stil de viață nu vom da greș și ne vom putea bucura de răspunsurile pe care le așteptăm.

Recunoștința (cu cele 3 forme de manifestare: emoția, dispoziția și personalitatea) ne oferă în plan material multe beneficii de sănătate și am să amintesc aici câteva:

– alungarea emoțiilor negative și creșterea emoțiilor pozitive

– creșterea stărilor de bucurie, plăcere, fericire, atenție și optimism

– îmbunătățirea calității somnului

– întărirea sistemului imunitar

Recunoștința ne ajută la consolidarea relațiilor sociale, ne aduce liniște sufletească și ne face să ne simțim bine, elimină excesul de stres și ne conferă energia de a face lucrurile pe care le planificăm. Cele mai mari beneficii ni le oferă însă  GRATITUDINEA. Starea de gratitudine ne va crește puterea de intuiție și, să nu uităm că intuiția este cel mai utilizat instrument prin care Dumnezeu ne vorbește sau, mai simplu spus, este cel mai frecvent mijloc de răspuns la rugăciunile noastre. Recunoștința este secretul Legii atracției și cea mai mare taină a Biblei. Toate câte le veți cere să credeți că le-ați și primit și le veți primi. Utilizarea imaginației pentru manifestarea recunoștinței că ai și primit, prezența stării de gratitudine, cu toate implicațiile sale emoționale, te vor face să culegi în cele din urmă roadele rugăciunilor tale. Sunt convins că înțelegeți acum de ce unele rugăciuni nu primesc răspuns. Rugăciunea corectă nu se limitează la un potpuriu de vorbe și un noian de cereri și ritualuri. Rugăciunea corectă este recunoștința.  Manifestând recunoștință pentru ceea ce ai deja, vei atrage recunoștință și, implicit, multe alte lucruri pe care nu le ai și pentru care Dumnezeu știe că, ajutându-te să le obții, îi vei fi recunoscător. În fond și la urma urmei, atragem exact ceea ce exprimăm !

Faceți testul acesta câteva minute: identificați lucrurile din viața voastră pentru care ar trebui să manifestați o recunoștință profundă. Vă puteți gândi la orice relații pozitive pe care le aveți, la confortul propriului pat, la capacitatea de a vă mișca corpul sau la mintea voastră – instrumentul de comunicare cu lumea care vă înconjoară. Respirați adânc și manifestați recunoștință pentru aerul curat care vă oxigenează creierul. Simțiți viața în corpul vostru și recunoașteți miracolul pe care îl experimentați pur și simplu trăind. Apreciați tot ceea ce puteți percepe cu ajutorul văzului, auzului, mirosului, gustului, pipăitului și intuiției. Repetați testul până când veți putea identifica fără efort cât mai multe motive pentru a vă manifestați profund recunoștința. Vă veți naște din nou atunci când veți ajunge să experimentați gratitudinea.

Strategii de cultivare a recunoștinței

Iată câteva sfaturi pentru a face din recunoștință stilul vostru nou de viață!

  • puteți începe prin a scrie o scrisoare de mulțumire cuiva care v-a infuențat cursul vieții într-un mod pozitiv. Explicați-i pentru ce îi sunteți recunoscător. Nu ai timp să scrii? Te poți gândi la cineva care a făcut ceva bun  pentru tine și să-i mulțumești sincer în gândul tău.
  • nu uitați că înainte de a avea ceea ce vreți trebuie să vreți ceea ce aveți. Aceasta este o lege divină imuabilă. Apreciați deci tot ceea ce aveți.
  • nu vă mai concentrați pe ceea ce nu aveți, bucurați-vă și fiți recunoscători pentru ceea ce aveți.
  • apreciați o floare și întrebați-vă ce motive ar avea ea să vă aprecieze pe voi. Făcând acest lucru, tot ceea ce vă va ieși în cale va fi privit ca o experiență veselă. Veți învăța să profiați din toate situațiile cu care vă confruntați, fără a le mai judeca după aparențele lor negativ.
  • țineți un jurnal al recunoștinței. Începeți cu 5 motive pentru care credeți că ar trebui să manifestați recunoștință și adăugați zilnic alte motive noi.
  • surprindeți pe cineva cu o vizită de recunoștință.

Articolul 75 DE MULȚUMESC PENTRU CREȘTEREA VIBRAȚIEI vă poate ajuta în identificarea motivelor voastre personale pentru care ați putea să manifestați recunoștință.

Încetați să mai fiți nefericiți căutând motivele nefericirii în exteriorul vostru. Fiți recunoscători și exprimați recunoștință pentru tot ceea ce experimentați, indiferent dacă pare bine sau rău! Și nu uitați niciodată că RECUNOȘTINȚA ESTE RUGĂCIUNEA CORECTĂ. Toate celelalte vor veni de la sine. Răbdarea este o virtute.  Bucurați-vă că puteți fi recunoscători !

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro