SCRISOARE CĂTRE VOCEA CARE MĂ TACHINEAZĂ

Dragul meu critic interior, gălăgie a minții, părinte care nu contenești să-mi tulburi liniștea, oricât de surprinzător ți s-ar părea, trebuie să afli că te iubesc cu adevărat. Știu că s-ar putea să nu sune prea sănătos, ținând cont de modurile răutăcioase în care îmi vorbești de atâția ani, însă, ascultă-mă cu atenție.

La început, te-am urât și mi-a fost frică de tine.  Ai făcut tot ce-ți stă în putință să mă faci de rușine, m-ai certat și m-ai subestimat. Am crezut tot timpul că-ți place să-mi arăți ce am greșit și să examinezi la nesfârșit tot ceea ce gândesc, vorbesc și întreprind. Îmi cunoșteai toate nesiguranțele și le-ai vânat cu nesațietate. Aveai câteva subiecte preferate, dar părea că orice lucru despre mine putea fi o țintă, dacă aveai dispoziția potrivită. Ascultându-te, mă simțeam mic și neputincios.

Am încercat să mă ridic la standardele tale din ce în ce mai înalte, în speranța că vei înceta să mai țipi la mine, dar nu ai contenit s-o faci. Ai devenit tot mai exigent și ai vrut din ce în ce mai mult. Chiar dacă mă descurcam cu ceva anume, îmi scoteai permanent în evidență defectele și insistai să mă descurc și mai bine data viitoare. Uneori mă împotriveam și refuzam să fac ceea ce îmi cereai. În clipele în care viața mea se prăbușea și începeam să mă simt vinovat, tu te plimbai în jurul meu cu privirea arogantă, mormăind la adresa alegerilor mele proaste.

Află că m-am săturat de tine. Am încercat să te evit, dar continui să fii în capul meu, așa că, am ajuns la concluzia că e imposibil să scap de tine. Am încercat să te alung afundându-mă în televizor, în sex, în alcool, în shopping… Imediat ce mă întorceam la viața normală, tu erai acolo. Numai că tu aveai și mai multă muniție. Îmi contestai voința, îmi tot repetai că nu voi reuși niciodată să obțin ceea ce îmi doresc dacă voi continua așa. Eu trebuia să fiu de acord și mă simțeam și mai slab. Știu că tu știi asta, dar trebuie să ți-o mărturisesc. Credeam că toate lucrurile pe care le spuneai despre mine erau cele mai adevărate lucruri din lume și mă simțeam total lipsit de valoare. Și, mai rău decât atât, m-am simțit fără speranță. De aceea mi-am deteriorat corpul și m-am gândit să scap de el cu totul. Când am făcut asta, ai devenit foarte tăcut. Am crezut cu siguranță că am găsit în sfârșit o modalitate de a te face să taci și așa că am continuat să mă rănesc. Nu sunt sigur că ai știut de ce o făceam. Durerea fizică a fost mult mai ușor de suportat decât disprețul tău. Cert este că eu am crezut că era un concurs și că eu sunt cel ce l-am câștigat. Dar nu cred că de asta  ai tăcut atunci, nu-i așa? Nu te-ai simțit învins. Ți-ai dat seama doar că ai mers prea departe. Timp de atâția ani am crezut că nu mă poți suporta, că mă urăști. Eram sigur că ai crezut că nu voi fi niciodată un om de valoare în această lume…

Între timp eu m-am trezit și conștientizez că nu a fost niciodată intenția ta ca eu să mă simt inutil, nu-i așa? În tot acest timp ai încercat să mă ajuți, de fapt. Îmi dau seama că mă împingeai să gândesc, să spun și să fac lucruri pentru că voiai ceea ce este mai bun pentru mine, nu pentru că voiai să mă distrugi sau să mă tachinezi așa, pur și simplul. Știai că îmi doream anumite lucruri și toate acele țipete au fost versiunea ta de a mă antrena. Tu credeai că mă susții.

Acum că am deschis ochii minții și conștientizez că ai avut încredere în mine. Ai crezut în mine și de aceea m-ai împins să încerc mai mult. Știai că mă simțeam prost când îmi încălcam o hotărâre, așa că m-ai certat pentru a încerca să mă faci să-o păstrez. Ți-a fost teamă pentru mine, ai avut vise pentru mine. M-ai iubit și ai vrut ca și alții să mă iubească. Ai încercat chiar să mă împiedici să fac lucrurile despre care mă temeam că-i vor îndepărta pe oameni.

Pot să-ți spun acum că ești drăguț, cam neîndemânatic, dar dulce. Sunt recunoscător pentru ceea ce ai încercat să faci pentru mine în toți acești ani. Nu ai plecat niciodată de lângă mine și știu că m-ai urmărit chiar și în cele mai cumplite momente! Este chiar copleșitor să mă gândesc la câtă încredere ai avut și ai în mine. Faci toate astea pentru că tu crezi că merit. Te iubesc pentru asta și încerc să integrez aceste adevăruri, de când mi-am dat seama.

Pot să-ți cer ceva? Trebuie să-ți spun că mi-e foarte greu dacă,  atunci când încerci să mă încurajezi, ești crud sau mă subestimezi sau te bagi acolo unde mie îmi este rușine. Apreciez că-mi dai câte un brânci (știu că uneori am nevoie de asta), dar nu mai pot accepta să mă dobori. Ai putea oare să găsești o modalitate de a vorbi cu mine, care să mă susțină? Foarte posibil că va dura ceva timp până să te conformezi, dar putem lucra la asta împreună. Promit să am în minte înțelegerea faptului că încerci să mă ajuți și o să presupun că îmi va fi mai ușor să te ascult pe viitor, atunci când vei mai fi răutăcios. Probabil că nu mă va durea atât de mult, dar să știi că voi riposta dacă simt că mă dobori. Cel puțin, te voi ruga să aștepți până când voi fi pregătit pentru asta.

Recunosc că există o valoare în ceea ce spui, că ești bun la a găsi lucruri pe care le pot îmbunătăți în viitor. Știu, de asemenea, că ești foarte concentrat să te asiguri că nu rămân în urmă cu planurile mele. Este adevărat că uneori am nevoie de o motivație suplimentară. Ține minte, însă! Când vei începe să arunci din nou cu noroi în mine, eu voi continua să încerc să aleg pietrele prețioase îngropate în el. Promit, de asemenea, să acord o atenție deosebită momentelor când vocea ta începe să devină foarte presantă și stridentă. Acum înțeleg că este un semnal că-ți este frică de ceva și mă voi uita mai atent.

Știu că nu vrei să mă rănești din nou, dar trebuie să ai încredere că am învățat multe și că nu mai sunt aceeași persoană care am fost acum atâția ani. Sunt mai puternic acum și mă pot descurca. Și mai important, te rog să accepți că nu pot trăi viața evitând lucrurile de teama de a eșua. Trebuie să încerc lucruri noi, să cunosc oameni noi, să învăț noi abilități. Nu voi reuși întotdeauna să fac lucrurile cum trebuie, voi greși și voi fi rănit. Asta e viața. Nu voi deveni nesăbuit, dar voi fi în viață și aș prefera să te am alături de mine decât să încerc să te îndepărtez din nou.

Probabil că vom avea parte de diverse obstacole în viitor. Vom avea poate și vechile lupte, iar eu voi fi frustrat și deprimat. Vom fi amândoi epuizați unul de celălalt, dar voi încerca să-mi amintesc să-ți mulțumesc, să încerc să-mi amintesc că încerci să mă ajuți. O să încerc să nu mă las doborât atât de jos încât să nu mă pot ridica din nou. Știu că, dincolo de toate, încerci să mă împingi spre lucruri pe care mi le doresc deja pentru mine. Ești o parte din mine și, prin urmare, singurele dorințe pe care le ai sunt și ale mele. Asta înseamnă că temerile și nesiguranțele tale sunt și ale mele, inclusiv acel sentiment copleșitor că trebuie să fac anumite lucruri pentru a fi demn de iubire. Încerc să merg pe ideea că sunt demn așa cum sunt. Și asta înseamnă că și tu ești deja demn așa cum ești.

Este înălțător să descopăr că simt cât de multe îți dorești pentru mine. Dacă voi avea vreodată nevoie de o dovadă că pot fi iubit de cineva care îmi cunoaște în profunzime toate defectele, știu că nu trebuie să mă uit prea departe. Ești aici.  Ceea ce înseamnă că trebuie doar să mă uit în oglindă. Sunt recunoscător pentru asta. De aceea te voi iubi mereu, Criticule Interior. Mulțumesc.