miercuri, aprilie 17, 2024
libris.ro
AcasăPSIHOLOGIETALASOFOBIA | TEAMA DE ADÂNCURI VERSUS TEAMA DE ADÂNCUL INTERIOR

TALASOFOBIA | TEAMA DE ADÂNCURI VERSUS TEAMA DE ADÂNCUL INTERIOR

Talasofobia este o teamă persistentă și intensă față de suprafețele adânci de apă, cum ar fi oceanul, marea sau lacurile adânci. Ea provine din cuvântul grecesc thalassa („marea”) și phobos („frică”). Deși nu este recunoscută ca o tulburare distinctă de către manualele de diagnostic, simptomele sale îndeplinesc criteriile pentru fobii specifice. Să aibă oare legătură cu teama de a privi în adâncurile ființei noastre?

Frica de apă sau frica de adâncurile ei?

Talasofobia diferă de acvafobie, frica de apă, prin faptul că se concentrează pe apele care par vaste, întunecate, adânci și periculoase. Oamenii nu se tem atât de mult de apă, cât se tem de ceea ce se ascunde sub suprafața ei. Din această cauză, unii psihologi sunt de părere că această teamă este similară cu teama de a privi cerul înstelat noaptea sau cu frica de întuneric, toate fiind variațiuni ale fricii mai generice de necunoscut.

Fobiile specifice sunt de cinci tipuri diferite: legate de animale, teama de injecții sau de sânge, teama de mediul natural, frica situațională și altele. Talasofobia este considerată, de obicei, o fobie specifică legată de mediul natural. Temerile legate de mediul natural tind să fie unul dintre cele mai frecvent experimentate tipuri de fobii, unele studii sugerând că fobiile legate de apă tind să fie mai frecvente în rândul femeilor.

Legende legate de frica de adâncuri

Misterele legate de ceea ce se află sub apă au dat naștere la nenumărate mituri și legende de-a lungul istoriei. De exemplu, există legenda monstrului din Loch Ness, o creatură acvatică care se presupune că trăiește sub apele unui lac scoțian. Desigur, existența lui „Nessie” nu a fost niciodată dovedită, dar povestea sa longevivă este o dovadă a cât de adânc înrădăcinată în societate este frica de ceea ce se ascunde în adâncurile nevăzute ale apelor.

Exemple de teamă a omenirii față de ocean pot fi găsite chiar și în operele antice din Grecia, Roma, regiunile scandinave și în Biblia ebraică, cu povești despre creaturi precum Kraken, Leviathan și Charybdis. Povestea despre Arca lui Noe și a potopului biblic din Cartea Genezei vorbește, de asemenea, amintește preocuparea strămoșilor noștri despre cât de periculoasă putea fi apa. La fel și legenda scufundării Atlantidei, care a fost scrisă de Platon în jurul anului 360 î.Hr. Chiar și în țara noastră există nenumărate legende despre somni uriași sau chiar despre femeile-pești, numite și nereide sau știmele apelor, care stau în apele adânci ale Dunării. Aceste legende sunt importante pentru a înțelege originile preocupărilor oamenilor pentru ce s-ar putea ascunde în adâncuri.

Care sunt cauzele talasofobiei?

Există o serie de factori care pot provoca această frică de adâncuri. La fel ca și alte tipuri de fobii, este probabil o combinație între genele pe care le-am moștenit și diverși factori epigenetici.

Cauze genetice. Din perspectiva naturii, evoluția și genetica pot juca un anumit rol. Strămoșii noștri care erau mai precauți și mai temători față de apa adâncă aveau probabil mai multe șanse să supraviețuiască și să transmită aceste gene de frică urmașilor lor. Tot ce natura a considerat ca fiind benefic pentru supraviețuire a integrat în genele noastre. Dacă un strămoș de al nostru a fost în pericol într-o apă adâncă dar a supraviețuit pentru că s-a speriat și a reușit să ajungă la mal, atunci corpul lui a înțeles că frica de apa adâncă este benefică și poate fi folositoare și în alte situații. Din această cauză este codificată în gene, pentru a fi folositoare și urmașilor.

Experiențele din trecut. Această teamă poate fi, de asemenea, parțial învățată din cauza experiențelor pe care oamenii le-ar fi putut avea în preajma apei. Faptul că au fost speriați de ceva în timp ce înotau, de exemplu, poate fi, de asemenea, o posibilă cauză a acestui tip de frică.

Educație. Observarea altor persoane, în special a figurilor parentale și a altor adulți influenți, care au avut, de asemenea, o frică de apa adâncă ar putea fi, de asemenea, un factor care contribuie la această fobie.

Alți factori ce pot contribui la dezvoltarea unei fobii specifice pot fi:

  • Faptul că ai un membru al familiei cu talasofobie sau cu un alt tip de fobie specifică;
  • Factori de personalitate, persoanele pesimiste sau anxioase fiind mai susceptibile;
  • Experiențe personale traumatice care implică ape adânci sau călătorii pe ocean;
  • Auzul unor povești tragice de la alte persoane sau prin intermediul surselor media axate preponderent pe accidente.

Care ar putea fi cauza mai profundă a acestei temeri?

Fobia de adâncul apei presupune să-ți fie teamă de ceea ce ai putea descoperi acolo. După cum am menționat și mai sus, poate fi vorba despre o teamă de necunoscut, mai ales când ne gândim cât de străin și greu de anticipat poate să ne pară mediul acvatic. Cine știe ce putem descoperi și ce ni se poate întâmplă?

Atunci când trăim această frică este posibil să ne fie teamă de niște adâncuri la care ne este și mai greu să ajungem, subconștientul nostru. Teama de a privi înăuntrul propriei ființe poate fi mototrul ce provoacă teama de a privi adâncul oceanelor. Când ne este frică de ce putem descoperi în noi înșine este greu să avem încredere în aspecte ce țin de exteriorul nostru. Mereu poate apărea ceva, așa că încerci să controlezi pe cât posibil totul însă un pericol iminent pară să existe permanent acolo. Distragerile sau ignoranța pot fi un paravan eficient însă nu rezistă mult. Te vei confrunta în cele din urmă cu necunoscutul propriei ființe. Mereu poate apărea ceva ce te poate lua prin surprindere, însă, când nu știi nici măcar de ce anume îți este frică te vei putea vreodată simți cu adevărat în siguranță?

Atunci când ne temem să facem introspecție și nu ne oferim șansa de a descoperi ceea ce se află îngropat adânc în noi suntem mult mai vulnerabili decât dacă am alege să lăsăm acele aspecte să iasă la suprafață. Este posibil ca ceva neplăcut să iasă și să nu ne simțim prea bine dar doar așa avem șansa de a vindeca și de a evolua. Atunci când le îngropăm, ele ne vor controla din umbră și nu vom ști niciodată unde este adevărata problemă.

Cum se manifestă talasofobia?

O fobie poate declanșa atât simptome fizice, cât și emoționale de anxietate și frică. Unele dintre simptomele fizice comune ale talasofobiei includ: amețeală, greață, bătăi rapide ale inimii, respirație rapidă sau dificultăți ale respirației și transpirație abundentă. Cele emoționale pot fi: anxietate, copleșire, sentimentul că ceea ce se întâmplă nu este real, nevoia de a evada, de a fugi și senzația că urmează să se întâmple o catastrofă iminentă.

Acest răspuns de frică poate apărea dacă intri în contact direct cu oceanul sau cu alte zone cu apă adâncă, cum ar fi să treci cu mașina pe lângă plajă sau să zbori deasupra unei ape cu avionul. Totuși, nu trebuie neapărat să te afli în apropierea apei pentru a avea simptome. Pentru unele persoane, simplul fapt de a-și imagina apa adâncă, de a privi o fotografie a apei sau chiar de a auzi cuvinte precum “ocean” sau “lac” este suficient pentru a declanșa răspunsul fobic. Un răspuns fobic este mai mult decât un simplu sentiment de agitație sau de anxietate. Imaginează-ți cum te-ai simțit ultima dată când te-ai confruntat cu ceva foarte periculos. Probabil că ai experimentat un debut imediat și intens al răspunsului de tip „luptă sau fugi”, o serie de reacții care îți pregătesc corpul fie să rămână și să facă față amenințării, fie să fugă de pericol. O persoană cu talasofobie va experimenta aceeași reacție, chiar dacă răspunsul este disproporționat față de pericolul real. În plus, față de aceste simptome fizice atunci când se întâlnesc cu apa adâncă, oamenii vor face, de asemenea, eforturi mari pentru a evita să se afle în apropierea sau să fie nevoiți să privească măcar imagini de sub apă. Aceștia pot experimenta anxietate anticipativă atunci când știu că se vor întâlni cu obiectul fricii lor, cum ar fi sentimentul de nervozitate extremă înainte de a se urca la bordul unui vapor.

Sfaturi pentru a face față talasofobiei

Abordarea talasofobiei poate fi o provocare, dar există lucruri pe care le poți face pentru a te confrunta cu ea și pentru a-ți ușura teama.

  • Tehnici de relaxare

Atunci când te afli în situația de a experimenta frică în apropierea apei sau chiar când te gândești la ea, încearcă o tehnică de relaxare pentru a-ți calma mintea și corpul. Niște exemple ar putea fi: respirația profundă și conștientă, relaxarea musculară progresivă sau vizualizarea. Cu cât practici mai mult aceste tehnici, cu atât vei fi mai capabil să îți controlezi intensitatea temerii tale.

  • Expunere treptată

Începe prin a te vizualiza pur și simplu în apropierea unui loc cu apă adâncă, apoi folosește tehnicile de relaxare pe care le-ai exersat pentru a te liniști.

În timp, expune-te treptat la sursa fricii tale, începând cu imagini, apoi cu ape mai puțin adânci și, în cele din urmă, cu oceanul, marea sau un lac mai adânc.

În cele din urmă, temerile tale ar trebui să înceapă să se atenueze și vei ajunge să-ți fie mult mai ușor să atingi o stare de calm la întâlnirea cu suprafețele de apă.

Gânduri de încheiere

Cel mai important lucru de care ar fi bine să ții cont atunci când încerci să faci față fricii tale este să fii blând cu tine însuți. Fobiile sunt destul de comune, așa că, deși nu toată lumea împărtășește exact frica ta, mulți oameni au fost în locul tău și știu ce înseamnă să experimentezi astfel de emoții copleșitoare.

Acordă-ți timpul și resursele de care ai nevoie pentru a face față temerilor tale. Acesta este primul pas în a controla emoțiile deranjante și a nu le mai lăsa te controleze ele pe tine.

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

- Advertisment -vegis.ro
- Advertisment -vitamix.ro
- Advertisment -vitamix.ro