Copiii așteaptă de la părinții lor iubire și grijă. Vor să se simtă în siguranță și protejați. Vor să fie acceptați în întregime de către cei ce i-au adus pe lume. Dacă toate aceste aspecte sunt îndeplinite și sunt resimțite de copil, acesta are toate șansele să se dezvolte fiind un adult sănătos, sigur pe sine, deschis către experiențe și către lume și capabil să trăiască o viață satisfăcătoare. Dacă nevoile acestea nu sunt îndeplinite de către părinți, copilul se va dezvolta deficitar, va întâmpina probleme în relația cu sine și cu ceilalți și va dezvolta o imagine mai sumbră asupra lumii sau asupra sinelui.
Părinții sunt oglinda ce reflectă realitatea pentru cei mici. Copiii integrează toate informațiile pe care părinții le transmit direct sau indirect. Astfel, discursul pe care îl are părintele poate afecta copilul de-a lungul întregii vieți. Dacă va integra un discurs negativ din partea unui părinte sau din partea ambilor părinți acesta va suferi atât pe termen scurt cât și pe parcursul dezvoltării sale ca adult. Ecoul acestor vorbe se va auzi mult timp în mintea acestuia și îi va ghida acțiunile în mod inconștient.
ÎNSCRIE-TE ACUM LA WORKSHOPUL TERAPIA OGLINZILOR
Principalul obiectiv terapeutic ale TERAPIEI OGLINZILOR este acela de a vă ajuta să vă recreați identitatea și, într-un fel, să o luați de la capăt. Ajutându-i pe oameni să înceapă să își ofere ceea ce le-a lipsit în copilărie (oglindire pozitivă, o mamă internă hrănitoare și receptivă și un tată intern sigur, puternic, care să îi ajute să stabilească limite), terapia oglinzilor îi determină să “crească singuri” într-un mod sănătos, încurajându-i să devină mai plini de compasiune față de ei înșiși și să-și liniștească criticile interioare, depășindu-și totodată și rușinea
Detaliile despre conținutul celor 6 module, condițiile de participare, costurile și formularul de înscriere le găsiți dând click AICI.
LUCRURI PE CARE COPIII NU AR TREBUI SĂ LE AUDĂ NICIODATĂ
Cuvintele jignitoare
- Exemple de jigniri la adresa aspectului fizic: „Ești prea slab/gras!”, „Ce urechi mari ai!”, „Ești cam scund!”, „Ai un nas mare!”.
Atunci când adulții din jurul său, mai ales părinții, fac asemenea remarci la adresa unui copil, îi comunică cât este de important este să se încadreze într-un tipar și că deocamdată nu se încadrează în „standardul de frumusețe”. Copilul va crește crezând că aspectul estetic al corpului fizic este primordial în relație cu alți oameni. Dacă adulții subliniază faptul că există vreun „defect” în designul corpului copilului, acesta se va dezvolta într-un adult ce este nesigur de aspectul său și care nu înțelege rolul corpului ca fiind mai profund decât cel estetic. Astfel, adultul poate dezvolta obsesii în jurul imaginii corporale și nu va vedea frumusețea corpului indiferent ce îmbunătățiri ar aduce. Toate acestea pot duce la suferințe psihice și tulburări de alimentație.
- Exemple de jigniri la adresa abilităților: ,,Ești prost/ neîndemânatic/ nefolositor!” sau ,,Nu ești talentat/ deștept/ capabil!”
Dacă părinții folosesc remarci absolute de acest gen, copiii vor integra aceste informații despre ei înșiși. Părerea părintelui va deveni imaginea de sine a copilului. Cu o asemenea imagine de sine nefavorabilă, copilul nu va putea avea încredere în sine și în abilitățile sale.
Comparațiile
- Exemple: „De ce nu ești ca sora/fratele tău?”, „X cum a putut iar tu nu poți?”, „De ce nu ai luat 10 ca colegul tău?”.
Dacă părinții folosesc comparațiile toxice pentru a ,,motiva” un copil acesta va înțelege că ceilalți sunt mai buni ca el și că el este insuficient de capabil. Stima lui de sine se va diminua considerabil și va învăța că ceilalți sunt etalonul pe care trebuie să îl atingă în materie de performanță. Ca adult, va integra comparația cu ceilalți ca o modalitate de măsurare a valorii personale. Mereu se va compara și niciodată nu va fi suficient. Mereu va exista cineva care face mai mult, are mai mult și este mai capabil într-un anumit domeniu.
Comentarii neclare la adresa unor acțiuni ale copilului
- Exemple: „De ce mergi/vorbești/mesteci/te miști/dansezi/desenezi așa ciudat?” sau „De ce te prostești?”.
Copilul înțelege valența acțiunilor sale prin reacțiile celor ce au grijă de el. Astfel, cel mic va crede orice din ce spune părintele și nu va înțelege sarcasmul dacă acesta este prezent. Prin astfel de cuvinte, copilul integrează informația că este ceva în neregulă la felul în care acționează intuitiv. Va deveni nesigur pe orice mișcare face și nu va ști niciodată dacă aceea este cea corectă. Ca adult, dacă a integrat astfel de comentarii din partea părinților, îi va fi greu să fie el însuși în prezența altora și va crede că este ceva greșit la modul natural prin care îi vine să se manifeste.
Promisiuni false
- Exemple: „Dacă iei 10 îți voi cumpăra X/ vom merge la Y.” fără ca promisiunea să fie respectată.
Atunci când părinții fac promisiuni pe care nu respectă încrederea copilului se clatină și se vor simți trădați. Acesta va înțelege că dacă nu poate avea încredere în părintele său atunci nu poate avea încredere în nimeni. Ca adult, va întâmpina probleme când vine vorba de a crede cuvintele altor persoane sau va avea dubii în ceea ce privește încrederea pe care o poate investi în oameni. Astfel, îi va fi greu să construiască relații sănătoase și să se bazeze pe ceilalți.
Dorințe egoiste
- Exemple: ,,Mi-aș fi dorit să fii altfel!”, „Mi-aș fi dorit să nu te fi născut!”.
Aceste cuvinte ajung aproape instant până în cele mai adânci locuri ale psihicului unui copil. Acesta înțelege că nu este iubit, că nu este dorit și că existența lui pe acest pământ nu aduce beneficii nimănui. Identitatea este sever amenințată și afectată chiar înainte să se formeze. Toate acestea pot duce la autovătămare și depresie timpurie. Orice copil merită să fie iubit, acceptat și apreciat pentru simpla lui existență.
Povara creșterii copilului
- Exemple: ,,Îmi e foarte greu să am grijă de tine!”, ,,Am cheltuit mulți bani cu tine!”, ,,Mă obosești!”.
Dacă adulții vor sublinia cât de greu le este să aibă grijă de copilul lor, acesta va înțelege că este o povară pentru părinții lui. Va înțelege că nu se poate baza pe părintele său și că orice cerință de a lui este o greutate pentru părinte. Copiii își doresc ca părinții lor să îi iubească și să-i prețuiască și ultimul lucru pe care și-l doresc este să le provoace suferință. Astfel, copilul va înceta să comunice nevoile lui pentru a nu-și deranja sau încărca părintele. Va învăța să-și ascundă problemele și vulnerabilitățile pentru a nu fi o greutate în plus pentru părinte. Astfel, ca adulți, nu vor putea crea relații sănătoase bazate pe intimitate. Nu vor putea fi vulnerabili în relații deoarece nu vor dori ca partenerul lor să-i respingă sau să îi considere o povară. De asemenea, le va fi extraordinar de greu să ceară ajutorul altor persoane și vor încerca pe cât posibil să rezolve singuri orice inconvenient indiferent cât este de greu sau cât de mult ar suferi.
Amenințarea cu abandonul
- Exemple: „Voi pleca în lume într-o zi!”, „Te vei trezi și nu mă vei mai găsi!” sau ,,Te duc la casa de copii!”.
Aceste amenințări cauzează copilului o frică imensă. Acesta înțelege că părintele vrea să plece sau să îl abandoneze pentru că este ceva greșit la el și va trăi cu frica că acest lucru se poate întâmpla oricând. Ca adulți, vor dezvolta probleme legate de abandon și vor simți că orice prieten sau partener îi poate părăsi oricând. Nu vor putea investi încredere în relații din frica de abandon.
Gânduri de final
Orice copil merită să se simtă iubit și integrat în familia sa. Aceasta este baza pentru a-și găsi locul în lume și pentru a găsi calea către o existență satisfăcătoare. Putem lăsa aceste tipare toxice să se perpetueze încontinuu sau putem alege să vindecăm aceste răni colective, transmise din generație în generație. Prin vindecarea individuală putem ajunge să oprim transmiterea acestor limitări și putem să formăm oameni din ce în ce mai treziți care pot schimba mai departe societatea și lumea.
