Maria Magdalena a făcut obiectul cercetărilor istorice și teologice încă din Evul Mediu. Acestea aveau s-o eticheteze de la o simplă prostituată, devenită un adept fidel al lui Iisus Hristos, până la cel mai iubit dintre susținătorii săi, după Maria, mama Mântuitorului.
Maria Magdalena a fost transformată dintr-un personaj obscur al relatărilor canonice într-una dintre cele mai populare figuri ale religiei creștine. În ultimele secole, Maria Magdalena a devenit dintr-o figură ștearsă a evangheliilor o emblemă a acțiunii și contemplației, un simbol al vanității și al poftei, un simbol al penitenței perfecte dar și întruchiparea speranței și a mântuirii. Cine a fost această femeie cu adevărat și cum a ajuns ea de la presupusul statut de prostituată la cel de venerat al bisericilor creștine de astăzi? În cadrul acestui articol, bazat pe cercetarea resurselor publice, vom încerca să răspundem acestor întrebări, fără a minimiza sau maximiza în vreun fel importanța acestei femei în religia creștină.
Despre Maria Magdalena relatează atât evangheliile canonice acceptate de bisericile creștine cât și cele apocrife, neacceptate. Maria a fost numită de evangheliști și Magdalena, pentru a nu fi confundată cu alte femei care îl însoțeau pe Iisus în misiunile sale și purtau numele de Maria. I s-a spus și Magdalena pentru că provenea dintr-un sat de pescari din regiunea Magdala, aflată pe coasta vestică a Mării Galileii.
Evanghelistul Luca o descrie pe Maria Magdalena în cartea sa la capitolul 8 versetele 1 până la 3, drept femeia din care Iisus a scos șapte diavoli, fapt confirmat și de Marcu în evanghelia lui, la capitolul 16, versetul 9. În scrierile canonice evangheliștii se întrec în a relata cu lux de amănunte despre multe dintre exorcizările făcute de Iisus, descriind oamenii posedați ca tremurând, plângând, urlând și rupându-și hainele în fața mulțimilor. Însă, despre exorcizarea Mariei Magdalena, niciun cuvânt.
Cercetătorii creștinismului timpuriu Bruce Chilton și Bart Ehrman spun despre Maria Magdalena că în urma unor traume emoționale ar fi suferit de tulburări psihice grave, puse pe seama demonilor la vremea aceea și că, în urma exorcizării săvârșite de Iisus, ea avea să-l urmeze cu credință și să îl sprijine material, în toate misiunile sale, pentru că era o femeie înstărită. Atât evangheliile acceptate, cât și cele interzise îi conferă Mariei Magdalena statutul de martor al răstignirii, înmormântării și învierii lui Iisus. Ioan, Marcu și Matei fac referire directă la numele de Maria Magdalena atunci când descriu momentul răstignirii, pe când Luca afirmă că un grup de femei a fost martor al acestui moment tragic, fără să precize numele acestora. Detaliile răstignirii și învierii diferă în mod drastic de la o evanghelie la alta.
Toate cele patru evanghelii canonice dar și evanghelia apocrifă a lui Petru o pomenesc pe Maria Magdalena ca fiind cea care a descoperit mormântul gol al lui Iisus. Cele patru evanghelii nu sunt însă cele mai vechi scrieri din Noul Testament. Prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni (scrisă cu cel puțin douăzeci de ani înaintea oricăreia dintre evanghelii), la capitolul 15, versetele 3 până la 8, scoate în evidență că Simon Petru este cel care l-a văzut primul pe Iisus cel înviat, fără să facă vreo mențiune despre momentul descoperirii mormântului gol și cel în care Iisus i s-a arătat Mariei Magdalena.
Dacă evangheliile lui Marcu, Luca și Matei fac referire în mod evaziv la numele Mariei Magdalena și momentul descoperirii mormântului gol, evanghelia după Ioan subliniază în mod deosebit importanța Mariei Magdalena în legătură cu acest moment. Ioan povestește în evanghelia sa la capitolul 20, versetele 1 până la18, că Maria Magdalena a descoperit mormântul gol și a alergat să-i dea de veste lui Petru. Acesta a însoțit-o la mormânt, s-a convins și el că mormântul era gol, apoi a plecat acasă. Rămasă singură în grădina mormântului, Maria Magdalena l-a văzut pe Iisus și l-a confundat inițial cu grădinarul. Când Iisus s-a apropiat de ea, aceasta l-a recunoscut și a vrut să-l atingă, însă Iisus i-a spus să nu o facă pentru că nu s-a înălțat încă la Tatăl său. I-a poruncit apoi să meargă și să spună celorlalți ucenici vestea cea bună a învierii. Maria Magdalena este, conform teologilor cercetători ai creștinismului timpuriu, apostolul trimis apostolilor.
Evanghelia lui Marcu se sfârșește brusc, fără să prezinte niciun detaliu despre faptul că Maria Magdalena l-ar fi văzut pe Iisus cel înviat. Cercetătorii au emis ipoteza că Marcu nu și-ar fi încheiat evanghelia relatând despre mărturia Mariei Magdalena, pentru că mărturia femeilor la acea vreme nu era considerată credibilă.
Este interesant de amintit că în toate evangheliile gnostice, evanghelii apocrife, (interzise, neacceptate de biserică), se relatează că apropierea prea mare a Mariei Magdalena de Iisus a fost întotdeauna un motiv de conflict și relații tensionate între aceasta și apostolul Simon Petru.
În multe scrieri apocrife, Maria Magdalena este un personaj central; “Dialog cu Mântuitorul”, „Înțelepciunea lui Iisus”, „Evanghelia lui Filip”, „Evanghelia lui Toma” dar și „Evanghelia după Maria Magdalena”.
Teologii cercetători ai creștinismului timpuriu o definesc pe Maria Magdalena drept o femeie foarte curajoasă pentru că a a fost martorul răstignirii. Ea era cunoscută romanilor ca un adept al lui Iisus și a riscat astfel arestarea sa, în timp ce adepții bărbați ai Mântuitorului s-au ascuns sau au fugit pentru a nu fi arestați de romani. Maria Magdalena este primul dintre apostoli care folosește formula standard de credință a acestora: “L-AM VĂZUT PE DOMNUL”, pe care Pavel (soldatul roman Saul – prigonitor al creștinilor) o folosește mai apoi pentru a-și revendica statutul de apostol.
În cele patru evanghelii acceptate, scrise de Ioan, Luca, Marcu și Matei, numele Maria Magdalena este menționat de 12 ori. Numele celor mai mulți dintre ucenicii lui Iisus sunt amintite de mult mai puține ori decât cel al Mariei Magdalena.
Pentru a lămuri lucrurile în privința identității celor patru evangheliști Ioan, Luca, Marcu și Matei, despre care afirmam noi în videoclipul VIAȚA LUI IISUS ÎN INDIA, că unii nu l-au cunoscut personal pe Iisus, facem precizarea că nu noi, ci unii istorici afirmă că cei patru evangheliști nu l-au cunoscut personal pe Iisus și că nu trebuie confundați cu unii dintre ucenicii lui, doar pentru că purtau aceleași nume cu aceștia. Unele texte îl descriu de exemplu pe Marcu fiind printre apostolii inițiali ai lui Iisus care a călătorit în Egipt și a fondat biserica coptă, altele afirmă că nu l-a cunoscut pe Iisus în timpul vieții și nu-l agreează ca fiind unul dintre apostoli.
Vă cităm spre edificare din portalul ortodox DOXOLOGIA.RO: “Teologia creştină, luând în calcul cele patru referate evanghelice, a stabilit faptul că cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă. Conform sinaxarului ortodox, listă confirmată și de către teologia academică, cei 12 apostoli sunt: Petru zis și Simon, Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob fiul lui Zevedeu, Iacob fiul lui Alfeu, Simon Zelotul, Iuda Tadeul, Bartolomeu, Filip, Matei și Matia, cel care a luat locul lui Iuda Iscarioteanul.”
Îi regăsiți pe Marcu și pe Luca pe undeva? Sunt mari controverse și pe seama identității autorului evangheliei lui Ioan. Acesta pare a nu fi același cu Ioan Teologul, ucenicul preaiubit al lui Iisus, autor al Apocalipsei.
Toate scrierile antice sunt pline de contradicții și toate interpretările moderne sunt pline de confuzii. P\n[ la urmă, care este identitatea reală a celor patru evangheliști și dacă l-au cunoscut sau nu personal pe Iisus, nu are niciun fel de importanță. Credința în învățăturile lui Iisus, frumusețea și valoarea de adevăr a acestora, nu pot fi știrbite de niciun alt adevăr despre viața sa pe Pământ, așa cum nici motivele pentru care bisericile creștine nu acceptă scrierile apocrife nu pot știrbi frumusețea și valoarea de adevăr a acestora.
Scrierile apocrife, toate datate după moartea Mariei Magdalena, o prezintă pe aceasta ca pe o vizionară, o conducătoare a mișcării creștine timpurii. Părerile cercetătorilor sunt împărțite. Unii pun la îndoială autenticitatea textelor apocrife sau identitatea autorilor, alții valoarea teologică a acestor scrieri.
Evanghelia apocrifă a Mariei Magdalena este singura evanghelie denumită după o femeie și a fost scrisă un secol mai târziu după moartea acesteia. Autorul nu pretinde că este chiar Maria Magdalena, drept pentru care se apreciază că acesta a denumit-o Evanghelia Mariei Magdalena pentru că se povestește despre ea în această scriere – descoperită la 1896 și făcută publică abia în anul 1955. Aproape jumătate din textul acestei scrieri apocrife s-a pierdut în negura vremurilor.
Evanghelia lui Filip, descoperită în anul 1945, la Nag Hammadi, în Egipt, este cea care a bulversat întreaga lume creștină și a inspirat multe romane pe teme biblice. “Codul lui DaVinci” al lui Dan Brown este cel mai popular dintre toate. În această evanghelie atribuită apostolului Filip, care dezbate în principal taina divină a căsătoriei, Maria Magdalena este identificată ca fiind una dintre cele 3 Marii care îl însoțeau pe Mântuitor în misiunile sale, celelate două fiind Maria, mama lui și Maria, sora lui. Evanghelia lui Filip descoperită la Nag Hammadi este datată științific în secolul al III-lea și conține un pasaj care a dat naștere celor mai controversate ipoteze despre viața lui Iisus Hristos: Iată cum sună acest pasaj:
”Cât despre aşa-zisa „Înţelepciune stearpă” … ea este mama îngerilor. Şi pe însoţitoarea lui Maria Magdalena, o iubea mai mult decât pe toţi ceilalţi ucenici, şi o săruta adesea pe gură. Ceilalţi ucenici i-au reproşat: De ce o iubeşti mai mult decât pe noi toţi ceilalţi ? Mântuitorul le-a răspuns: De ce nu vă iubesc şi pe voi ca pe ea ?… Când un nevăzător şi un văzător sunt în întuneric nu există diferenţă între ei. Când se luminează, văzătorul vede lumina iar orbul rămâne în întuneric.”

Legenda conform căreia Maria Magdalena ar fi fost o prostituată își are originea în anul 581. În predica sa de Paște, papa Grigore I, cunoscut și sub numele de Sfântul Grigore cel Mare (cel care a inițiat campania de creștinare a Marii Britanii de astăzi), a spus că Maria
Magdalena din Luca 8:2 este aceeași persoană cu Maria din Betania din Evanghelia lui Luca 10:39 și aceeași cu femeia păcătoasă fără nume, care a uns picioarele lui Iisus, din evanghelia lui Luca, de la capitolul 7, versetele 36 până la 50. Identificarea Mariei Magdalena cu Maria din Betania și cu „femeia păcătoasă” fără nume a fost o controversă majoră în anii care au urmat predicii papei Grigore și a condus chiar către reforma bisericii. În timpul contrareformei, Biserica Catolică a folosit-o pe Maria Magdalena drept simbol al penitenței. Greșeala generatoare de legende făcută de papa Grigore a fost îndreptată după aproape 1400 de ani , în 1969, când Papa Paul al VI-lea a eliminat definitiv din standardele catolice identificarea Mariei Magdalena cu femeia păcătoasă care a uns picioarele lui Iisus.

Legenda că aceasta ar fi fost o prostituată a continuat însă în cultura populară. Cu toate acestea, Maria Magdalena este venerată astăzi în mai multe biserici creștine. Unele biserici protestante o amintesc ca fiind o eroină a credinței.
Speculațiile moderne potrivit cărora Maria Magdalena ar fi fost soția lui Isus și că ar fi avut chiar și urmași împreună, sunt considerate de majoritatea istoricilor ca fiind neîntemeiate.
În pofida absenței relatărilor detaliate din Noul Testament despre Maria Magdalena și a tuturor controverselor despre viața și relația ei cu Iisus, aceasta și-a câștigat statutul de venerabil al Bisericilor ortodoxă, catolică, lutherană și anglicană. Biserica Ortodoxă o sărbătorește chiar de două ori într-un an pe Sfânta Muceniță Maria Magdalena: pe data de 22 iulie dar și în cea de-a treia duminică după Paște, alături de alți sfinți purtători de mir.